Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Amplitudinea cuvintelor

Posted in Studii by Hopernicus on 12/08/2011

                  Teoria undei literare nu neagă existenţa divinităţii…  ea doar împinge graniţa cunoaşterii către o nouă şi relativă frontieră

 

                                                                                   Tudor Alexandru Costin

 

          Citesc cărţile domnului Masaru Emoto… şi înţeleg că fiecare cristal are şi recită propria sa poezie. Fiecare cristal are şi recită propria sa poezie… privind această afirmatie ca pe o teoremă, personal, cred că şi reciproca este adevarată – fiecare Poezie are şi expune propriul ei cristal.

Citesc cărţile domnului Masaru Emoto… şi încerc să înţeleg într-o nouă dimensiune viziunea poetului şi matematicianului Ion Barbu carea firmă: „Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei.” Îmi aduc aminte că, într-o discuţie cu domnul Florin Contrea, m-am întrebat: unde şi în ce direcţie are loc această “prelungire a geometriei”. Răspunsul l-am găsit, cred eu, urmărind modelul undei literare… Poezia este o extensie a geometriei în câmpul psiho-poetic.

Citesc cărţile domnului Masaru Emoto… şi înţeleg că fiecare lucru are propria sa vibraţie… deci foaia de hârtie pe care scriu are propria sa vibraţie… cuvintele pe care le folosesc pentru a-mi asterne gândurile pe hârtie, au propria lor vibraţie, condeiul cu care scriu are propria sa vibraţie… poezia care se naşte în actul creaţiei are propria ei vibraţie… atunci care vibraţie este înregistrată de cristalul de gheată? O întrebare la care ştiinţa ar trebui să încerce găsirea unui răspuns…

Gândurile noastre sunt unde de o anumită amplitudine şi frecventă. Cuvintele noastre sunt gânduri (sunete sau simboluri grafice). Principiul conservării energiei este un principiu fundamental care guvernează univerul fizic şi care ar trebui să fie valabil în toate sistemele, deci ar trebui ca această energie să o regăsim cuantificată în cuvinte… Făcând o paranteză, mărturisesc că am un sentiment ciudat… un gând călătorind de nicăieri către oriunde işi revendică, de ceva timp, dreptul la formă. Mă opresc acum pentru a da curs acestei cereri… Mă gândesc dacă nu ar trebui să luam în calcul o posibilă Teorie a relativităţii la transferul energiei dintr-un sistem în altul… Nu sunt fizician, este doar o idee…

Poţi privi şi analiza din multe puncte de vedere o carte sau lectura unei cărţi. Personal, unul din modurile de analiză este încercarea de a privi un text (literar) şi din punct de vedere energetico-mintal. Această energie, existentă sub formă de potenţial mintal, este ataşată simbolului grafic şi poartă în structura sa actul genezei sale. Ea are o amprentă unică, inconfundabilă, pentru fiecare individ. Personal, pornind de la analogia diverselor unde vizile pe ecranul electroencefalografului, unde care indică şi înregistrează activitatea la nivel cerebral, am definit această vibraţie, amplitudine… amplitudinea cuvintelor – căci despre acest lucru voi încerca să vorbesc în continuare.

          Revin mereu, cu o deosebită placere a lecturii, asupra unui eseu Obrăznicie autor Ion Manzatu, lucrare publicată pe site-ul Cititor de proză – Mai mult de un text pe zi.

Matematica este în primul rând o metodă de gândire, nu o colecţie de formule. (…) Este adevărat că unele rezultate ale folosirii sale pot fi înţelese şi de nematematician; aşa se întâmplă cu anumite aplicaţii ale matematicii în economie, în probleme de transporturi etc. Însă de cele mai multe ori limajul matematic nu este traductibil în limbajul uzual, iar încercarea de a-i ghici conţinutul după câteva exemple cu caracter ilustrativ poate duce la o imagine denaturată a acestui limbaj. (Solomon Marcus – Poetica matematică) – ne duce cu gândul la eforturile lui Pitagora sau ale lui Platon de a-şi convinge semenii să nu confunde cifra cu categoria acesteia, expresia concretului cu conţinutul acestuia.” Deci, matematica ascunde în umbra formei un mod de gândire… Putem, oare, discuta în acest caz despre un câmp psiho-matematic? Personal, consider că discutăm despre unul şi acelaşi câmp – câmp energetico-mintal, dar amplitudinea cuvintelor, vibraţia cuvintelor, semnificaţia şi structura energetică pe care simbolul grafic (privit în sens literar şi matematic) o poartă, este diferită. Ea poartă amprenta unică a persoanei care l-a emis, dimensiunea şi directia unică trasate în momentul actului creaţiei.

          Interesant, în acest sens, consider a fi observaţia d-lui Masaru Emoto: “Una dintre cele mai emoţionante experienţe pe care le-am trăit vreodată de când am început să fotografiez cristalele produse de apă s-a produs atunci când am văzut imaginea unui cristal de apă din lacul de acumulare de la Fujiwara. Când ne-am dus la baraj să luăm o mostră de apă, am constatat că aceasta era murdară şi plină de impurităţi. De aceea, nu mi-a venit să-mi cred ochilor când am văzut cât de frumos este cristalul produs de acestă apă. La vremea respectivă nu mi-am dat seama cum a fost posibil acest lucru. Mai târziu, mi-a trecut prin minte că acel cristal s-ar fi putut forma la nivelul particulelor subatomice, pe care nu le putem vedea nici măcar cu ajutorul microscopului electronic.Din fericire, am reuşit să fotografiem acel cristal. Bănuiala mea este că am avut de-a face atunci cu un minunat fenomen de rezonantă între sufletul persoanei care a facut fotografia şi energia propriuzisă a apei. Numai în acest fel a fost posibil să facem o fotografie atât de frumoasă a acelui cristal. Un alt aspect care m-a mişcat profund a fost acela că am putut obţine acestă imagine de o rară frumuseţe datorită unei forţe aparţinând unei alte lumi decât cea naturală.”  1

Tot despre experienţa şi cristalul  de la lacul de acumulare Fujiwara domnul Masaru Emoto afirmă: „Spre uimirea mea, cristalul nu era hexagonal (aşa cum sunt toate cristalele apei), ci heptagonal. Nu mai văzusem niciodată până atunci aşa ceva. M-am întrebat ce s-a întâmplat. În scurt timp, am înţeles, sau, cel puţin, am avansat o ipoteză. Apa este un mediu-pilot pentru toate fiinţele vii. Atunci când conştiinţa umană se înaltă din lumea tridimensională într-o lume superioară, cu mai multe dimensiuni, apa îşi sincronizează energia cu conştiinţa omului. Ea este singurul agent natural care nu interferează cu conştiinţa umană, fiind capabilă să se muleze după ea inclusiv în alte dimensiuni. De aceea, componenta tridimensională a apei îşi modifică în mod corespunzator proprietăţile fizice, indicându-ne astfel că funcţia ei s-a schimbat.[…] Cel care mi-a inspirat aceasta ipoteză a fost cristalul heptagonal al apei din lacul de acumulare, după rugăciunile preotului Kato.” 2

O idee deosebit de interesantă, cred eu, pentru că extinzând raza ei de valabilitate putem anticipa în forma şi modul de cristalizare al apei o posibilă dimensiune a viziunii autorului în cazul analizei unui text scris. Şi când fac această afirmaţie mă gândesc atât la cuvinte (simboluri grafice) şi idei în sens literar şi matematic. Astfel, celebra formulă a lui Albert Einstein,E=mc2 care reprezintă conversia energiei în masă şi a masei în energie, supusă analizei cristalografice ar trebui să ne indice dimensiunea gândirii lui Einstein. Desigur, este absolut necesară o condiţie… formula, în varianta supusă experimentului, să poarte amprenta celebrului savant, adică, mai exact, formula ar trebui să facă parte din notele personale ale ilustrului savant. Consider necesară această observaţie pentru că până acum, citind două din carţile domnului Masaru Emoto, am inţeles că, cuvintele sunt scrise de mână. Cu siguranţă, desigur siguranţa incertitudinii, intuiesc o formă diferită a cristalelor de gheaţă dacă formula supusă experimentului aparţine (a fost scrisă) de Einstein, de tine – stimate cititor, sau de mine. De ce acest fapt? Pentru că fiecare dintre noi, incluzând aici şi personalitatea lui Einstein, va scrie şi va asocia formulei o altă semnificaţie (amplitudine/vibraţie sau dimensiune – o puteţi numi cum doriţi). Însuşi domnul Masaru Emoto recunoaşte că “Nu există două fotografii ale cristalelor de apă perfect identice. […] Ele sunt unice şi ne oferă deci o vibraţie unică.” 3 Îmi permit o întrebare… din ce punct de vedere ar trebui să privim şi să analizăm această “vibraţie unică”? Există, oare, anumiţi parametri de care depinde ea? Este bine, oare, să încercăm găsirea unor răspunsuri? Domnul Masaru Emoto ne îndeamnă să facem acest fapt: “[…] am convingerea că noi vom putea înţelege mai bine natura lumii în care trăim prin studierea naturii vibraţiei (sunetului). Vibraţia ascunde multe secrete, iar dacă îi vom înţelege natura, vom putea întelege multe lucruri despre viaţă şi despre fiinţele umane.Teoria vibraţiei propusă de mine include trei concepte principale: rezonanţa, puritatea şi similitudinea. Personal, am convingerea că foarte multe fenomene care se petrec în această lume ar putea fi înţelese mai bine prin folosirea acestor trei concepte.” 4

          Citesc carţile domnului Masaru Emoto… şi nu pot face această observaţie fară a remarca caracterul pacifist, formator (în sens pozitiv) pentru sănătatea spiritului şi a planetei. “Am descoperit, în cursul studiilor mele, că fenomenul rezonanţei produce fericire. Rezonanţa este pur şi simplu actul vibraţiei care generează mai multă vibraţie. Pentru asta e nevoie de două obiecte sau de două energii complementare. Aceste energii sunt numite în cadrul culturii chineze prin yin si yang sau lumină şi întuneric, ori aşa cum cred eu, prin iubire şi recunoştinţă. Iubirea dăruită şi recunoştinţa primită rezonează între ele prin vibraţia acţiunilor de a dărui iubire şi de a primi recunoştinţă.” 5 Domnul Masaru Emoto ne îndeamnă să visăm. Prin amplitudinea şi energia viselor noastre putem să ne schimbăm pe noi înşine şi, împreună, putem schimba lumea. “Fiinţele umane au evoluat de-a lungul timpului către împlinirea propriilor visuri şi aceasta este evoluţia firească. Existenţa unui vis ne mobilizează, ne face sa avansăm. Să ne gândim o clipă la visul dumneavoastră. Poate că este un vis de care alţi oameni s-ar putea să râdă. Nu vă neliniştiţi de ceea ce gândesc alţii. Urmăriţi-vă visul şi atunci când l-aţi realizat în întregime sau măcar o parte din el, sărbătoriţi! Acum veţi fi în stare să mergeţi mai departe cu şi mai multă încredere decât înainte şi curând veţi avea un nou vis şi aşa mai departe.” 6 Urmând exemplul domnului Masaru Emoto, nu cred că greşim cu nimic dacă încercăm să privim şi să înțelegem (interpretăm) din diferite unghiuri această proprietate a apei, aceea de a lega “diferitele dimensiuni ale creaţiei” şi, probabil, astfel ştiinţa va reuşi să găsească răspunsuri la întrebări acum fără răspuns. “Dintre toate creaţiile Creatorului, apa este unică. Este un tip de element conductor care poate lega diferitele dimensiuni ale creaţiei. Extinzând aceasta metaforă, putem spune că jumătate din trupul nostrum se află în această lume tridimensională şi jumătate într-o dimensiune superioară.” 7

Mărturisesc că port un dialog constructiv şi deschis cu domnul Florin Contrea… şi mă simt obligat să fac observaţia că într-una din scrisori, relativ recent, mai exact de când am început să citesc cărţile domnului Masaru Emoto, am făcut următoarea observaţie: Teoria undei literare nu neagă existenţa divinităţii… ea doar împinge graniţa cunoaşterii către o nouă şi relativă frontieră…

          Înainte de a încheia, doresc să mă opresc, cu voia dumitale, stimate cititor, asupra unei idei şi teorii prezentate de domnul Masaru Emoto, ca exemplu, pentru a înţelege fenomenul de rezonanţă: “Rezonanţa poate avea loc între oameni care nu sunt înrudiţi, chiar fără ca aceştia să ştie. Biologul britanic Rupert Sheldrake ne dă un exemplu despre felul în care cuvintele scrise ori pronunţate pot influienţa alţi oameni neînruditi din întreaga lume. Conform teoriei sale privind “rezonanţa morfică”, atunci când o persoană începe ceva nou, dacă este bun şi folositor, cuvintele acelei persoane se vor îndrepta către alţi oameni care au o conştiintă similară. Pentru a studia această teorie, el i-a împărţit pe fanii foarte popularelor şi dificilelor cuvinte încrucişate publicate de ziarul London Times în două tipuri: cei care le rezolvau imediat ce le primeau, sâmbătă seara, şi cei care le rezolvau mai târziu. Oamenii care aşteptau să rezolve cuvintele încrucişate mai târziu obţineau rezultate semnificativ mai bune decât cei care încercau să le rezolve imediat. Poate că ceea ce se întâmpla era că atunci când cineva completa un cuvânt, vibraţia cuvântului se răspândea în univers şi era apoi atrasă de oamenii ce rezonau cu aceeaşi apreciere faţă de cuvintele încrucişate. Fenomenul rezonanţei ne afectează pe toţi, oriunde am fi. […] rezonanţa este similară comunicării […]” 8

Personal, sunt de acord cu afirmaţia domnului Masaru Emoto, dar aş încerca să privesc puţin nuanţat teoria biologului britanic Rupert Sheldrake… Mărturisesc că nu cunosc şi nu am citit nimic despre Rupert Sheldrake, dar mi-aş dori să citesc. În articolul anterior, CÂMPUL PSIHO-POETIC ŞI VECTORUL POET- Un posibil început, publicat pe site-ul Cititor de proză – Studii-Modele Discuţii (31.05.2011),  în dialogul cu domnul Alexandru Boris (04.06.2011), am facut la un anumit moment urmatoarea observaţie: “Îmi permit să reiau un citat din răspunsul dvs: „[…]deci este posibil ca unda literară magnetică (un fel de informaţie depozitată pe o coardă liberă existentă pe cer) să fie plagiată, fără ca autorul să-şi dea seama că el a primit o informaţe din cer, informaţie care a fost scrisă de altcineva înaintea lui„… Cu tot respectul, îndrăznesc să vă spun, că eu nu văd fenomenul astfel… unda literară există, ca mod de manifestare,  numai sub formă de text şi transmisă prin cuvânt scris (simboluri grafice). Acea „informaţie depozitată pe o coardă liberă existentă pe cerexistă (de acord cu dvs.) şi este captată de către autor care o aşterne pe hârtie (transformând-o în unda literară). Informaţia astfel stocată circulă în spaţiul fizic până când un cititor o captează şi, prin lectură, transformă unda literarăîn unda mentală… În momentul captării informaţiei autorul o procesează prin prisma propriei personalităţi (dacă vreţi, în clipa de inspiraţie a creaţiei). În momentul genezei undei literare are loc şi o emitere de „informaţie personalizată„, un fel de umbră a undei literare care, cel mai probabil, se întoarce în „coarda liberă„de care aţi amintit dvs… de ce acest fapt?… pentru că eu (cel puţin eu), nu pot scrie ceva fără să gândesc înainte ceea ce scriu… deci emit un gând (undă)! (Dacă lângă mine ar fi un telepat, acum, când scriu aceste rânduri, acesta ar recepta, probabil, ceea ce gândesc eu…) Acest fenomen se produce similar şi în momentul recepţiei undei literare, cu observaţia că, în acest caz, cititorul (fiecare cititor) va emite la rândul său o „informaţie personalizată” care, cel mai probabil, se întoarce în „coarda liberă„de care aţi amintit dvs…” Referitor la propriul comentariu constat caracterul restrictiv în răspunsul formulat. La o analiză mai atentă şi în urma lecturii, o formulare mai exactă este “unda literară există, ca mod de manifestare, sub formă de cuvânt şi se transmite prin cuvânt  (simboluri grafice şi sunet). Emiterea şi recepţia “informaţiei personalizate” nu este “un fel de umbră a undei literare”, este “lumina”, fulgerul care transformă şi cuantifică inconştientul în conştient cu ajutorul unor parametrii pe care mintalul nostru îi cunoaşte-cuvintele. Nu este obligatoriu ca ele să fie rostite sau scrise… simpla lor formulare, în gând, conduce la emisia automată a unei unde, care se deplasează pe un canal paralel, independent de legile universului fizic cunoscut, existând posibilitatea de a fi captate prin fenomenul de rezonanţă. Unda literară-sub forma cuvântului scris sau rostit, călătoreşte în universul fizic şi, datorită formei trebuie să se supună, într-un mod sau altul, legilor universului din care face parte. Ea poartă şi îmbracă în formă vibraţia/amplitudinea gândului persoanei care a emis cuvântul respectiv. Dacă actul scrierii sau rostirii unui cuvânt este un proces conştient, care depinde de voinţa fiecăruia dintre noi, emisia şi recepţia informaţiei personalizate-aşa cum am denumit-o eu, (a vibraţiei-în formularea domnului Masaru Emoto) este un proces inconştient.

Personal, receptez teoria domnului Rupert Sheldrake în sens restrictiv şi firesc îmi pun cateva întrebări: de ce numai atunci când o persoană începe ceva nou?… de ce numai dacă este bun şi folositor? Personal, consider că putem recepta, la fel de bine, şi gânduri mai puţin pozitive, gânduri care prin autocontrol pot fi îndepartate (respinse). Personal, sunt pe deplin de acord cu domnul Masaru Emoto care ne spune că:  “Ceea ce vreau să sugerez aici este că visurile ne dau ocazia şi puterea de a fi stăpâni pe tot ceea ce facem. Putem folosi această putere pentru a realiza o schimbare pozitivă în lume.”  9

Recitec comentariul referitor la fenomenul de rezonanţă şi la teoria biologului britanic Rupert Sheldrake, atât cât îmi permite comentariul domnului Masaru Emoto… Mă simt obligat să constat că  Teoria undei literare şi  Teoria rezonanţei morfice, privesc în aceeaşi directie şi au un anumit punct de convergentă.

Domnul Masaru Emoto afirma că: “Atunci când comparăm apa expusă doar cuvintelor şi apa expusă muzicii, apa expusă muzicii se transformă în cristale mult mai repede. Apa expusă muzicii doar în jur de treizeci de minute va forma cristale care reflectă muzica, dar formarea cristalului influienţat de un cuvânt scris are nevoie de cel putin  o zi de expunere. Diferenţa se poate explica prin faptul că muzica creează şi transmite o vibraţie mai puternică decât cea creată de scriere şi de cuvântul scris.” 10 Personal, îmi este greu să cred că vibraţia cuvântului scris se poate transmite şi rezona, “între oameni care nu sunt înrudiţi, chiar fără ca aceştia să ştie”, fără un contact direct între cititor şi text, deci prin lectură. Practic, cred că ar trebui să luăm în considerare posibilitatea existenţei a diverse tipuri de unde energetico-mintale şi propagarea lor pe diverse canale de comunicare…       

          

                                                                            *

 

Stimate cititor,

Mărturisesc că încerc de trei zile să finalizez acest eseu… Mă aşez la birou şi tastatura mă priveşte prietenos, comlice aşteptând atingerea/vibraţia mâinilor şi a spiritului. O jumătate de oră, poate o oră, poate mai mult… Mă întreb dacă în această posibilă ecuaţie ar trebui să ţinem cont de variabila timp. Sau, poate, ar trebui să o privim ca o constantă, un factor care există ca o dimensiune a spaţiului… sau Nimic. Mă întreb dacă Timpul poate fi acel Nimic care înseamnă Totul şi care aşează oamenii, lucrurile şi fenomenele în mersul lor firesc după o ecuaţie pe care, probabil, nu vom reusi să o rezolvăm/înţelegem niciodată integral, pentru că Ea se generează prin ea însăşi… Totuşi vom trăi cu speranţa şi bucuria că Ea există!…

09.08.2011

Malul Dunarii, Braila,

 

 

autor Tudor Alexandru Costin

http://cititordeproza.ning.com/profile/TudorAlexandruCostin

 

 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Amplitudinea cuvintelor

%d blogeri au apreciat asta: