Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Marele Rothko

Posted in Arte by Hopernicus on 11/08/2011

Marele Rothko alias Marcus Rotkowitz( 1903-1970)

 

Născut în Rusia, fiul farmacistului evreu Jacob, Marc Rothko emigrează în Statele Unite la numai 10 ani.Învaţă pictura la diverse şcoli, dar se consideră autodidact.
Trece prin multe faze, încercând expresionismul şi suprarealismul care erau la modă în anii 30-40. La New York este elevul lui Arshile Gorky şi a unui evreu religios Max Weber care îl învaţă să exploateze expresia religioasă şi emoţională în pictură. Ca pictor a fost în special atras de pânzele lui Paul Klee şi Georges Rouault. Prima sa expoziţie personală este ţinută la muzeul de artă din Portland, spre nemulţumirea familiei, care nu înţelegea decizia lui de a fii artist. La New York i se permite să expună 15 picturi în ulei la Galeria de Artă Contemporană . În 1936 Rothko scrie o carte (neterminată) despre similarităţile între arta copiilor şi artiştii moderni. El observă că arta produsă de copii este eminamente primitivă şi că modelul folosit frecvent este chiar copilul care se pictează pe sine şi impresiile sale imediate. Concide Rothko: Cei care încep o pânză desenând conturul reflectă o manieră strict academică. Eu voi începe cu culoarea.
În 1937 se separă de prima soţie Edith Sachar, era copleşit de probleme financiare şi de panica de a fi expulzat din America. În 1938 capătă cetăţenia americană. Îşi schimbă numele din Rotkowitz în Rothko în speranţa de a ascunde rădăcinile sale evreieşti.


În toamna lui 43, deprimat de divorţul sau de Sachar se reîntoarce la Portland. Mai târziu, la NY, o cunoaşte pe Peggy Guggenheim. Se lăsa convins să expună în galeria acesteia „The Art of this Century”. Puţinele vânzări şi critică nefavorabilă îl determină să părăsească suprarealismul în favoarea abstracţionismului. Se însoară pentru a doua oară cu Mary Ellen(Mell) Beistle.Produce o capodoperă în anul 1945: Piruete lente la malul mării, două forme umane îmbrăţişate într-o atmosferă de culori subtile. Într-un eseu din 1949 „Romanticismul” Rothko argumentează nevoiapictorului arhaic de a crea monştrii, zei, semizei aşa cum omul modern îşi caută mentalitatea în fascism, comunism, rasism.. O imensă influenta în opera sa o are filozofia lui Friedrich Nietzsche care expune teoria în care tragedia Greacă avea sarcina să elibereze omul de vicstudiniile vieţii. Rothko preia mesajul propunândca ca prin artă să elibereze vidul spiritual al omului modern.

 

Din 1947 începuse să dezvolte un stil personal inimitabil: forme mari rectangulare de culori separate aranjate in paralel şi care dialoghează armonic sau produc contraste spectaculoase.Spre borduri formele sunt estompate şi deviate în aşa fel încât par a pluti la distanţă de pânză. Produc un efect de calm, de contemplaţie, producând intensă emoţie datorită simplităţii aparenţe. Nu mai pictez abstract, spunea Rothko, vreau doar să ating emoţiile umane fundamentale, tragicul, extazul, angoasa. Folosea o tehnică secretă în care amesteca substanţe naturale cu media de pictură (ouă, lipiciuri, răşini, acrilice). Tehnica permitea aplicarea rapidă a multor straturi succesive, care nu se amestecau între ele dar permiteau o transparenţă controlată. Vizitatorii părăseau expoziţiile striviţi, sleiţi nervos. Ba unii invocau o experienţă religioasă deşi nu găsim chipuri sau conotaţii religioase în picturile lui Rothko. Deşi extrem de sărac, în 1950 reputaţiaartistului se răspândeşte şi critică îi devine favorabilă,ba chiar admirativă în comparaţie cu alţi pictori americani.Devenit celebru, Rothko continua să ducă o viaţă turmentatăfolosind barbiturice şi alcool. Se socotea neînţeles, nu avea încredereîn artiştii tineri şi detesta discuţiile estetice. Dacă în tinereţe cromatica lui avea o mare strălucire după anii 50 se închide devinând sumbră, dominată de brun, negru, cenuşiu. Devine suspicios, şi ca să îsi protejeze operele anulează o serie de vânzări şi expoziţii importante. Scrie cuiva: „O pictură trăieşte prin companie, ea creşte şi se coace în ochii unui observator sensibil. Ea moare la fel, e riscant şi stupid să o las la întâmplare. Curând va fi schingiuită de ochi vulgari sau de cruzimea unui impotent care va răspândi suferinţa ei universal. ” Era bolnav, bea, fumează. Mariajul cu Mell devine instabil, soţia îl părăseşte de Anul Nou 1969. Se sinucide în 1970 după ce imortalizează starea sa de spirit cu un ciclu de picturi cenuşiu pe negru.

autor Adrian Grauenfels

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Marele Rothko

%d blogeri au apreciat asta: