Arhiva revistei literare Faleze de piatră

9 AV (“TIŞA BE-AV”): ISTORIA TRANSMISĂ PRIN LEGENDE

Posted in Studii by Hopernicus on 11/08/2011

Ce reprezintă ziua de 9 Av (cea de a noua zi a lunii ebraice Av din calendarul mozaic; în limba ebraică: Tişa be-Av)? Mi-am pus această întrebare în repetate rânduri şi totodată mi-am răspuns mie însumi: ziua distrugerii primului Templu de la Ierusalim (în anul 586 înaintea erei noastre) şi a celui de al doilea Templu de la Ierusalim (în anul 70 al erei noastre). Faţă de aceste evenimente istorice, mi-am pus încă două întrebări. Prima este: în ce mod s-au transmis aceste evenimente evreilor (precum şi altor neamuri) dealungul mileniilor? Cea de a doua este: ce avem de învăţat din aceste evenimente istorice tragice? Prin acociaţii de idei, gândurile mi-au zburat la evenimente istorice şi la aspecte morale, la probleme de credinţă şi la aspecte sociale, la aspecte politice şi la elemente culturale.

EVENIMENTELE DIN ZIUA DE 9 AV ÎN TALMUD ŞI PROBLEMA LEGENDELOR ISTORICE

 

Menţionez că, în pofida caracterului lor tragic, evenimentele din ziua de 9 Av  sunt prezentate în Talmud cu lux de amănunte. Prezentările sunt însoţite de legende istorice cu caracter moralizator,  cu scopul de a arăta că urmările acestor evenimente sunt resimţite până astăzi din punct de vedere istoric, dar şi din punct de vedere psihomental şi moral.

Unii istorici afirmă că prezentarea trecutului ar fi searbădă dacă nu ar fi însoţită de legende. Înclin să cred că această idee este corectă. În acest caz există două forme de scriere a istoriei: cea strict academică, destinată savanţilor, specialiştilor şi publicului de nivel intelectual înalt – şi cea popularizată, literară, uneori sub formă de cronici, romane, povestiri, poeme şi piese de teatru istorice (în zilele noastre chiar sub formă de filme istorico-artistice şi programe de radio şi televiziune), sau picturi, sculpturi şi prezentări muzeistice, destinată publicului larg, cu scop informativ şi educativ. Acest public cititor mediu are nevoie de o lectură plăcută, atractivă, incluzând legende povestite şi repovestite, care să-i ajute nu numai să cunoască şi să înţeleagă evenimentele istorice din punct de vedere cronologic, ci să şi înveţe ceva din istorie. Trecutul este o sursă de exemple, el reprezintă o lecţie pentru generaţiile mai noi. De aceea, un eveniment istoric este interpretat diferit în fiecare generaţie. Autorii cărţii biblice Eikha (Plângerile), învăţaţii din Talmud şi ulterior comentatorii cazuişti şi rabinii hasidici  au înţeles că vor putea prezenta evenimentele tragice din ziua de 9 Av pentru a fi înţelese de generaţiile viitoare numai dacă vor sublinia caracterul lor moralizator, exemplificator, cu ajutorul legendelor. Mai mult: ei au văzut intervenţia divină în fiecare eveniment şi aspect istoric petrecut. De fapt, aceasta idee – a prezenţei şi intervenţiei directe a lui Dumnezeu în viaţă, societate, pace şi război – există în întreaga istorie evreiască antică, după cum prezenţa zeilor este considerată ca existentă în întreaga istorie antică a altor popoare. Dar raportul între cauzalitate şi efect, între faptă şi răsplată nu se limitează la pure întâmplări. Istoria nu este vulgarizată de învăţaţii din Talmud, ci explicată de ei într-o formă specială, moralizatoare. De aceea gasim în prezentarea tragediei distrugerii Ierusalimului şi a Templului de la Ierusalim (în special al celui de al doilea Templu) legende şi norme morale care trebuie respectate pentru a se evita asemenea nenorociri în viitor. Este vorba şi despre raportul între Dumnezeu şi poporul lui Israel, aşa cum a fost interpretat de rabinii înţelepţi din Talmud. Pedeapsă? Da, însă neamul lui Israel supravieţuieşte şi îşi va reveni la măreţia lui  atunci când va dovedi că a atins normele corectitudinii şi perfecţiunii morale cerute de Dumnezeu, care îl va trimite pe Mesia (Maşiach) şi va începe era mesianică a lui Israel şi a lumii întregi.

 

Dincolo, artist Dorina Şişu

 

LEGENDA  DESPRE  KAMŢA ŞI BAR-KAMŢA, ŞI ASPECTUL EI MORALIZATOR

 

Pintre legendele talmudice care vin să explice distrugerea celui de al doilea Templu de la Ierusalim este cea a lui Kamţa şi Bar-Kamţa. In Ierusalim erau un număr de oameni bogaţi, printre ei doi ale căror nume erau Kamţa şi Bar-Kamţa. Unul dintre ei era prietenul altui bogătaş ierusalmitean, iar celălalt era duşmanul lui. Acest al treilea bogătaş ierusalmitean şi-a măritat fiica  şi a trimis un mesager pentru a invita prietenii la nuntă. Dar mesagerul a greşit într-un caz şi, în loc să-l invite pe Kamţa, prietenul stăpânului lui, l-a invitat pe Bar-Kamţa, duşmanul lui. Atunci când tatăl miresei a constatat greşeala, la nuntă, era prea târziu: Bar-Kamţa era prezent. Nici mai mult, nici mai puţin, el îi cere lui Bar-Kamţa să plece, nesuportând prezenţa lui. Acesta nu putea accepta să fie dat afară şi se oferă să-i plătească toate cheltuielile de nuntă tatălui miresei, numai să nu îi fie făcută ruşinea de a fi alungat. Ocazie care ar fi putut fi fericită: cei doi s-ar fi împăcat, ar fi putut deveni prieteni. Dar tatăl miresei persistă şi îl izgoneşte. Nici oaspetele nedorit nu s-a dovedit a fi un om drept: în afară de onoare nu îl interesa nimic şi plecă blestemând mirii şi nuntaşii. Ura s-a dovedit mai puternică decât respectul faţă de om şi decât omenia. Cei doi nu erau oameni învăţaţi şi morali, preocupaţi de spiritualitate şi credinţă, ci oameni preocupaţi numai şi numai de câştiguri materiale şi onoruri. Nuntaşii erau oameni din aceeaşi categorie, prieteni ai socrului mare, care s-ar putea să fi fost chiar stăpân al lor sau asociat al lor în afaceri. Ei nu au intervenit  pentru stingerea conflictului, ci au tolerat ura, ambiţia, concurenţa exacerbată între cei doi oameni de afaceri (în sensul de atunci) care se învrăjbeau între ei. Concurenţă bazată pe gelozie, din care se naşte ura, poate chiar ura gratuită. Spre deosebire de învăţaţii în Tora, care înţelegeau că gelozia unui învăţat faţă de altul conduce la aprofundarea studiului, cei doi devenind prieteni. Deci, Ierusalimul şi Templul din Ierusalim au fost distruse din cauza urii gratuite, ca pedeapsă. Morala este: iubire gratuită în loc de ură gratuită pe de o parte – şi studiu, care implică cunoaşterea cât mai profundă a Torei, respect faţă de oameni şi credincioşie, pe de altă parte. Îndreptarea va veni prin morală.

LEGENDĂ EXPLICATIVĂ ASUPRA DATEI

 

Alegerea zilei de 9 Av pentru cele două mari catastrofe este explicată cu ajutorul altei legende. În ziua a noua a lunii ebraice Av (numită ulterior Menachem Av, respectiv luna Av care consolează), fiii lui Israel ar fi cârtit împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moşe (Moise) în pustiul Sinai. Ei erau nemulţumiţi de noua lor situaţie, pe care o vedeau ca fiind tot mai grea. Pierduseră speranţa că vor intra într-o ţară bună, credeau că vor intra într-o ţară primejdioasă şi săracă, erau flămânzi şi însetaţi, voiau apă. Nu mai ştiau ce se va întâmpla, Moşe se înălţase pentru a primi Tora de la Dumnezeu, iar ei au păcătuit făcându-şi viţelul de aur. De aceea această zi a devenit ziua nenorocirilor. Toate pedepsele căzute asupra lui Israel, toate nenorocirile care s-au abătut asupra lui s-au petrecut în această zi din cauza păcatului comis. Distrugerea primului şi a celui de al doilea Templu (deşi petrecute cu diferenţă de o zi pe baza unor izvoare istorice) au fost atribuite aceleiaşi zile de pedeapsă, data fatidică 9 Av.

O LEGENDĂ OPTIMISTĂ

Dar legendele exprimă şi speranţa. După distrugerea Templului de la Ierusalim, fiii lui Israel ar fi venit la locul unde se aflase Templul şi ar fi binecuvântat pe Dumnezeu: “Binecuvântat Fii Tu Doamne, Atotputernicul nostru, Rege al universului, care Ţi-ai revărsat mânia asupra pietrei şi asupra lemnului, iar poporul lui Israel trăieşte şi există”. Deci, poporul lui Israel a fost pedepsit, dar nu a fost distrus. Pentru a-l pedepsi, Dumnezeu a distrus Templul, care deşi era Casa Lui, era totuşi piatră şi lemn. Este ideea supravieţuirii şi a refacerii, sperată în viitor.

O LEGENDĂ HASIDICĂ

Această legendă povesteşte despre intrarea împăratului Napoleon într-un târguşor evreiesc din Polonia în fruntea armatei lui, în seara de ajun de 9 Av. Conform tradiţiei calendaristice iudaice, ziua incepe în seara din ajun, atunci când apar trei stele pe cer. Ajunşi în târguşorul evreiesc, soldaţii francezi, cu împăratul Napoleon în fruntea lor, au constatat că toate casele erau întunecate, numai sinagoga era luminată şi de acolo se auzeau bocete şi vaiete. Napoleon ar fi trimis un om de încredere să vadă ce s-a întâmplat. Acesta s-a întors şi i-a spus că evreii plâng distrugerea Templului lor de la Ierusalim, din urma cu peste 1700 de ani. Napoleon şi-ar fi exprimat respectul faţă de evrei, faţă de devotamentul lor pentru Dumnezeu şi Ierusalim, faţă de un popor care îşi respectă propria lui istorie.

IDEEA MESIANICĂ

 

Altă legendă afirmă că Maşiach (Mesia) s-a născut la 9 Av şi aşteaptă numai ca Dumnezeu să-i lumineze drumul. Să sperăm, să-l aşteptăm, să respectăm normele morale pentru a grăbi venirea lui. Şi, până atunci, să avem grijă de Ierusalimul unit, întreg, capitala Israelului şi Oraşul Sfânt al celor trei religii monoteiste.

O ELEGIE DE 9 AV

 

Adaug în continuare traducerea (originală, a subsemnatului) a unei  elegii (“plângere”) de 9 Av, o poezie frumoasă, care mi s-a părut că pătrunde la suflet. Este ultima elegie, citită în ziua de 9 Av, după toate celelalte, de fapt, cântată într-o gamă minoră, trista, ca un bocet. Ea nu provine din cartea Eikha din Biblia Ebraică (Vechiul Testament), ci a fost scrisă şi compusă probabil în evul mediu. Această elegie are un caracter simbolic, ea poate fi pusă în legătură cu suferinţe îndurate de evrei (sau de autorul ei în mod personal) în perioada în care a fost scrisă. Descrierea suferinţei Sionului, a distrugerii lui, poate fi interpretată şi ca descrierea propriei sale suferinţe, sau reunită cu aceasta. Ea poate fi văzută ca un simbol, reunind perceperea distrugerii Templului de la Ierusalim cu suferinţa autorului, din cu totul altă generaţie. Nu ştiu dacă am reuşit să ofer o traducere literară suficient de reuşită şi retuşată; nu sunt poet. Am făcut o simplă încercare, pentru a prezenta această elegie frumoasă cititorilor care nu cunosc nici limba ebraică, nici ritualul rugăciunii în ziua de post 9 Av. Prima strofă este şi refrenul, se repetă după fiecare strofă; nu am făcut această repetiţie.

 

 

 

PLÂNGEREA SIONULUI

                                                                                                 Traducerea: Lucian Zeev Herşcovici

 

Dumnezeule, Ţara Sionului şi oraşele tale

Arată ca femeia care naşte în dureri 

Şi ca fecioara ce o întâlneşti în cale, 

Îndoliată după iubitul tinereţii ei de ieri.

Vai de palatul părăsit, rămas deşert,

Din vina turmei care-l locuia e la pământ;

Intrat-au cei ce-L insultau pe Dumnezeu,

În camerele Templului cel Sfânt.

Vai, preoţii care-l slujeau pe Dumnezeu sunt astăzi alungaţi;

Unde e cântul lor ca de privighetoare?

Sânge curge valuri-valuri din trupuri de morţi neîngropaţi,

Precum apele Nilului spre mare.

Vai de cei căzuţi, plecaţi pe drumul spre vecie,

Al căror sânge pe uliţi se prelinge;

Oraşele Sionului sunt pustiite pentru veşnicie

Şi Adunarea Învăţaţilor se închide şi se stinge.

Vai, jertfe în Templu nu mai pot fi aduse,

Răscumpărarea primilor născuţi nu s-a făcut,

Vasele din Templu sunt profanate, distruse,

Şi nu mai e adusă jertfa tămâiată, cu miros plăcut.

Vai de pruncii regilor Sionului luminat,

Urmaşi ai regelui David, domnul lui cel avut;

Frumuseţea lor s-a întunecat

Şi coroana lor falnică a căzut.

Vai de cei cu cinstea dovedită,

Atunci când Sfânta Sfintelor s-a prăbuşit;

Şi vai, cu cu ce putere fu ea atunci lovită,

Şi-ncinşi în saci de doliu bieţii fii al cinstei au ieşit.

Vai, sărmanii, cum i-au zdrobit,

Câte lovituri au dat călugărilor săi;

Ziduri de piatră la pământ s-au prăbuşit,

Stânca a tresărit, a tremurat lovită de cei răi.

Vai, cum s-au bucurat duşmanii înrăiţi,

Şi au dansat pe ruinele Sionului;

Bărbaţii liberi şi drepţi din Sion au fost chinuiţi,

Ei, oamenii cinstiţi şi curaţi la suflet ai lui.

Vai, fărădelegea s-a întins ca o mare,

Pe drumul pe care au venit duşmanii;

Oamenii Sionului au căzut, arşi de vii sub soare,

Acolo unde îşi trăiseră toţi anii.

Vai, se aud glasuri ce înjură

Şi în Sion mulţi morţi zac pe pământ;

Vai, păcatul iese din gură

În curtea Templului cel Sfânt.

Vai, Numele Tău, Doamne, fu chemat,

De cei ce se aflară la strâmtoare;

Din suflet, ei, sărmanii, Te-au rugat:

Ascultă şi auzi plângerea Sionului, strigată tare.

 

 

autor Lucian Zeev Herşcovici

http://cititordeproza.ning.com/profile/LucianZeevHerscovici

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. boris marian said, on 31/10/2011 at 13:18

    felicitări


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: