Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Carlo Carrà (1881-1966)

Posted in Arte by Hopernicus on 10/08/2011
 Pictura Metafizică
Carlo Carrà (1881-1966)
Rudă a suprarealismului, Pictura metafizică a fost inventată de doi artişti geniali Carlo Carrà şi Giorgio de Chirico. Formele şi temele clasice, impecabil tratate, sunt plasate în spaţii discontinue, neobişnuite, rezultatul fiind o senzaţie supranaturală de magie, halucinaţie şi mister. Obiectele par a însoţi transformări iminente suferite de umani care devin statui, manechine în pieţe pustii, plasaţi în oraşe ale renaşterii în care tronează obiecte supradimensionate, ameninţătoare prin disproporţia lor cu umanii. Lumina este ireală, iar perspectiva exagerată aşa cum va fi folosită intens şi de suprarealişti.
Pictura metafizică s-a extins în Italia şi a antrenat şi alţi pictori (Russolo, Boccioni) care au părăsit futurismul ca să fondeze împreună Mişcarea Metafizică. Ideile erau expuse şi discutate în revistă Valori Plastici (1918-1921). Mişcarea a dispărut treptat în anii 20.
**
**
Adevărul în poezie este un adevăr metafizic, 
în caz că adevărul fizic nu se conformă, trebuie privit ca fiind un fals. ( Govanni Vico)
Născut în Piemont Carlo Carrà va deveni mentorul şi teoreticianul artei metafizice.
Începe ca artist futurist şi din anul 1903 se stabileşte la Milano, lucrează ca artist decorator iar din 1904 se înscrie ca student la Şcoala de Arte aplicate şi ulterior la Academia Brera.
Ca alţi tineri rebeli distruge lucrările sale din această perioadă. Semnează în 1908 cu Boccioni, Severini şi Marinetti cele două manifeste ale picturii futuriste. Călătorind la Paris, cunoaşte pe Picasso şi Braque, elementele picturii cubiste vor apare succesiv în pictura sa. În celebra sa pictura Funeraliile Anarhistului Galli pictorul combină  un dinamism futurist cu structuri cubiste severe.  În 1915 îl întâlneşte pe Giorgio de Chirico şi sub influenţa acestuia îmbrăţişează pictura metafizică, preluând din rechizitele sale specifice – manechine, uşi întredeschise, interioare misterioase, atmosfera enigmatică.  Faza futuristă se încheie la izbucnirea primului război mondial. Se desparte de Chirico în 1918, opera lui Carrà înclină acum spre formă şi nemişcare, renunţă treptat la emoţii.  Pictura lui devine pur metafizică, o explică în cartea sa  Pittura Metafisica – publicată 1919, dar între anii 20-30 aderă la mişcarea Novecento Italiano care cerea o întoarcere la realism, la valorile tradiţionale, găsim aici o închidere a paletei sale într-un stil asemănător picturilor lui Masaccio.  Vederile sale politice devin ultranaţionaliste şi este atras de fascism. Publică critică şi poezie în ziarul milanez L’Ambrosiano. Semnează o petiţie în care se promulga sprijinirea ideologiei prin artă şi se alătura grupului „Strapaese” condus de alt mare pictor al naturii moarte Giorgio Morandi. Moare în 1966 la Milano.
**

Carrà poet
Să facem miere din cele mai vechi flori
ca să ne pictăm ideile împrumutăm culori
să aprindem torţe la focul lor poetic
Pe gânduri noi să facem stanţe antice
Florenţa 1919
**
Carrà e liniştit:
a ratat ţinta
vrea viaţa pentru sine
Carrà e vesel:
Nestăvilit călăreşte astre
prin poduri de curcubeu
**

În revistă milaneză La Voce, numărul 3 din anul 1916 apare alături de Giovanni Papini,Giuseppe Ungaretti, Alberto Savinio.

Găsim o carte poştală primită de la Ungaretti, datată 1917:
Dragă Carlo,
De mult nu mai ştiu de tine. Am fost la Paris
şi mă reîntorc curând. I-am întâlnit pe Apollinaire şi Picasso:  am vorbit de tine. Am primit cereri de la revista Raccolta dar  nu le-am trimis nimic, nici nu am ce. Din Septembrie zac fără inspiraţie. Dar acum voi naşte ceva. Sunt convins că puţini italieni scriu o poezie atât de pură ca aceasta pe care o dospesc eu. În Franţa există un unic Apollinaire. O să le trimit lui, de cum vor fi gata traduse în franceză, mi se par excelente. Tu trebuie să colaborezi cu mine la o nouă carte, va fi precis de mare preţ. Cu dragi urări,
Ungaretti.
**
Seara
Fantome care merg
în umbră, sub pomi.
Fantome care ating obiectele
cu un gest tandru de binecuvântare.
aprilie 1917
**
Întrebări
Timpul s-a copt întrebării
Cântăreţul înjunghiat în sala de bal
A aruncat paharul de podea
Sunt un acrobat fără spectatori.
E noapte
Sufletu-mi dansează
melancolia dulce
a cântului popular
mai 1917
**
Enigme
Un fulger de frumuseţe şi uităm dacă viaţa e sigură sau nu
Să facem cunoştinţă cu mitul nou
Marile întrebări
Pretextele obscure
Nobile minciuni
Marile nume care înfloresc prin eoni
Ei spun că profeţii pot rezolva enigme
ei spun că nu-i mai mare păcat
decât necrofilia
Prieteni, nu mă luaţi drept nebun
dacă mă confesez liber
deconectat de orice formă de înţelepciune.
Prefer să mă ocup de probleme ceva mai plăcute ..
Milano 1918
***
autor Adrian Grauenfels
Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Carlo Carrà (1881-1966)

%d blogeri au apreciat asta: