Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Suflet de floare/ Urme adânci

Posted in Poezie by Hopernicus on 29/07/2011

 Suflet de floare

Motto:„Il est  d etranges soirs quand les fleurs ont un âme.”

 

Ferestrele deschise încearcă iar să fure

Miresmele de pajiști dinspre amurgul roșu

Și vara, supărată, ar vrea să-și umple coșul

Cu fagurii câmpiei și fructe de pădure.

 

Mai cade câte-un tunet, ca trunchiul sub secure,

Din norii nezăriți, de dincolo de zare;

Închid lumini și umbre bizarele bazare

De iarbă-nrourată, printre poteci impure.

 

Coroanele de frunze mereu se înfioară

Iar crengile rodesc doar păsări migratoare –

Le vor cădea din aripi, sătule și de umblet

 

Sătule și de-ntoarceri. Aud că prima oară

Aleanul le e bolnav și cerul le cam doare…

Și totuși, în fâneață și florile au suflet.

 

 

Urme adânci

 

Vântul  nu bate, e beznă, e noapte,

Sus se aude cum strigă cocorii;

Lângă un foc – patru oameni de stâncă.

Rar, câte-un trosnet de vreascuri sau șoapte

Tulbură a codrului liniște adâncă….

În luncă rîul murmură istorii.

 

Cei patru adastă și din când în când,

Cu mâini întinse, cu priviri oprite

Spre cer, spre stelele Căii de Lapte,

Tăcând solemn, pe fețele-nnăsprite

Ei simt, nezărită, umbra unui gând.

Vântul nu bate, e beznă, e noapte.

 

Din codru se-apropie pași osteniți,

Aducând în roșul cerc de lumină,

Sfioși, mai aproape, abia auziți,

Încă un om și fiorul răcorii.

Cei patru privesc la fața străină;

Sus se aude cum strigă cocorii.

 

Flămând, ostenit, străinul se așează

După ce bună vreme le poftește.

–          Nu m-am oprit de ieri de la amiază…

–          Drumețule străin, ia și mănâncă,

Cu glasul blând l-îmbie părintește

Lângă un foc, patru oameni se stâncă.

 

–          Vin de la luptă, spuse călătorul,

Unde-am văzut înfricoșate fapte…

Glasu-i se curmă. Ai noștri au pierit;

Acasă azi mă mână încet dorul….

Se pot auzi, când vorba-i s-a oprit,

Rar, câte-un trosnet de vreascuri sau șoapte.

 

–          Și afost dat să piară lume multă?

–          De va fi fost, nu știu răspunde încă,

Grăiește scurt străinul dând să plece.

–          Stai, nu pleca, o vorbă mai ascultă!

Totuși plecă grăbit și-n noaptea rece

Tulbură a codrului liniște adâncă.

 

Străin, fugar de cine știe unde,

Necunoscutul piere în pădure.

Stau liniștiți cei patru, gânditorii,

Ca cei ce sunt obișnuiți să-ndure;

De ei nimeni nu se poate ascunde.

În luncă rîul murmură istorii.

 

În luncă rîul murmură istorii.

Tulbură a codrului liniște adâncă

Rar, câte-un trosnet de vreascuri sau șoapte.

Lângă un foc – patru oameni de stâncă;

Sus se aude cum strigă cocorii.

Vântul nu bate, e beznă, e noapte.

1978

autor Andrei A. Radu 

 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Suflet de floare/ Urme adânci

%d blogeri au apreciat asta: