Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Un poet al iubirii

Posted in Articole by Hopernicus on 28/07/2011

Baki Ymeri


 

Biografia şi opera poetului, eseistului, publicistului şi traducătorului Baki Ymeri îmi pare uimitoare. Urmărind firul vieţii sale, orice iubitor al românismului încărcat de istorie nu se poate simţi altcumva decât un privilegiat călător prin spaţiul multispiritual aflat la sud şi la nord de Dunăre. Dacă aş porni într-o călătorie iniţiatică spre înţelegerea universului ymerian, aş începe cu data de 1 august 1949, zi în care se naşte poetul, în Šipkoviţa, Republica Macedonia. Izvor de mare putere politică în antichitate, peste munţii parcă vrăjiţi ai Macedoniei se vor prăvăli de-a lungul mileniilor diferite culturi şi civilizaţii. Măreţia spaţiului spiritual în care s-a format poetul poartă încă în sine seducătoarele seminţe aruncate de împletirea valurilor traco-ilirice, romane, bizantine, creştine şi islamice. Peste ani, Ymeri, devenit el însuşi o importantă voce a aceluiaşi spaţiu, va refuza asimilarea: „El nu este bradul/ Tatălui meu,/ Ci trecutul nostru nescris./ Păşim prin faţa lui/ Ca prin faţa unei turle creştine/ Care se ridică spre cer/ Dincolo de Pârâul Bisericii./ Trecem prin faţa lui/ Aşa cum trecea şi Fran Kola/ Prin faţa Cetăţii din Tetova/ Pentru a-i aduce aminte sultanului/ Că din punct de vedere-al credinţei/ Şipkoviţa şade la sânul Romei.” (Bradul din Şipkoviţa)

 

Mândria de a fi român

 

Albanez după tată, între anii 1969-1973 îl vom găsi pe tânărul si însetatul de viaţă, cultură şi istorie la Priština, unde a frecventat, în cadrul Universităţii, Facultatea de Filozofie, secţia de Limbă şi literatură albaneză. Dar, fiind şi român după mamă, Baki Ymeri ne va purta curând, între anii 1974-1975, prin alte două capitale europene, Viena şi Bucureşti, pentru a urma cursuri post-universitare de Limbă şi literatură română.

Valul revoluţiilor ce s-a stârnit în spaţiul est-european în cursul anului 1989 va schimba nu numai destinul ţărilor cuprinse aici, ci şi viaţa încărcată în neprevăzut farmec a prietenului nostru. Fidel moştenitor al biografiei părinţilor săi, Baki Ymeri a ales să se statornicească, în urmă cu 13 ani, în Bucureşti: „Viţa de vie sălbatică întinde/ Spre mine frunze rănite./ Şi părinţii mei au trecut pe aici!/ Glasul lor se aude prin ziduri:/ «Fii puternic, nu-ţi fie teamă,/ În frunze e doar sângele toamnei -/ Fii un vas de cristal/ Care se umple de murmurul nostru!»” (Motive bucureştene). Devine doctorand al Universităţii din Bucureşti şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este redactor-şef al revistei Albanezul/ Shqiptari. Ce ar mai trebui să ştim despre Ymeri?

Pe scurt, voi spune doar că a muncit mult. Poartă pe umerii săi curajoşi o bogată activitate de poet, traducător, eseist, publicist. De-a lungul timpului, a publicat traduceri în limbile albaneză, macedoneană şi slovenă, în diferite reviste, din operele a peste 50 de scriitori, poeţi şi istorici români. Printre volumele traduse de Ymeri, amintim: Nichita Stănescu, Ekspozitë e të palindurve/Expoziţia celor nenăscuţi (Priştina, 1986); Anghel Dumbrăveanu, Kënga e mullibardhës/Cântecul sturzului (Scopie, 1986); Slavco Almăjan, Xhuxhmaxhuxhët harruan të rriten/Piticii au uitat să crească (Priştina, 1989); Marin Sorescu, Eja të ta them një fjalë/Vino să-ţi spun un cuvânt (Priştina, 1990); Halil Hageosai, Umbra cuvintelor/Hija e ëndrrave (Bucureşti, 2004); Carolina Ilica, Duke dashur në fshehtësi/Iubind în taină (Pogradec, 2004); Sali Bashota, Exilul sufletului/Ekzili i shpirtit (Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2004) etc. Din dialogurile purtate cu domnia sa am înţeles, fără dificultate, că este un om profund moral şi un patriot adevărat, dacă acest sentiment nu vi se pare demodat. Fără a deveni patetică, nu am putut fi decât în acord cu idealul său, nobil şi generos, al cărui scop îl mărturiseşte clar: „creşterea mândriei de a fi român”. Destinul României este o problemă majoră care îl preocupă de multă vreme. Sintetizând, Marin Sorescu scria că Baki Ymeri este şi un foarte bun român, şi un foarte bun albanez.

 

Cere şcoli şi biserici pentru românii din Valea Timocului

 

Autor a numeroase articole despre aromânii din Balcani şi românii din Valea Timocului, a făcut cunoscute populaţiile româneşti din sudul Dunării. Unul dintre visele domniei sale este ca românii şi aromânii din Balcani să aibă din nou şcolile şi bisericile pe care le-au avut. Nu a uitat nici albanezii, în general, şi, în particular, pe cei din Kosovo. Teza sa de doctorat, în care studiază relaţiile istorice şi lingvistice româno-albaneze, devine încă o mărturie a seriozităţii cu care a înţeles că, moştenitor fiind al unei zestre genetice particulare, timpul său nu-i aparţine: „Vezi ce mister admirabil/ Conţine acest dicţionar albano-român/ Care ascunde povestea/ Unei antice legături de sânge/ Când până şi păsările pricepeau ce vorbim:/ Şi barză şi cioară şi gheonoaie şi pupăză,/ Când turmele urcând înspre stână/ Şi noi vorbeam despre:/ Bască şi baci, zgardă şi fluier,/ Ţeapă şi strungă, searbăd şi ţarc/ Şi ne ciupeam sau ciupeam câte o strună/ Şi ne bucuram când luceafărul/ Sus scăpăra.” (Dicţionar comun). Baki Ymeri este cel care a cerut public, pentru românii din Valea Timocului, şcoli în limba maternă şi biserici.

 

Moralitatea, Dreptate şi Adevăr

 

Călătoria retrospectivă, chiar fugară, prin viaţa şi opera domniei sale mi-a permis să văd, să simt şi să apreciez  distincţia şi delicateţea lucidă cu care ştie şi poate să se apropie de vechile probleme majore ale Europei: Iubire, Moralitate, Dreptate şi Adevăr.

În lirica universului bakian, frumuseţea feminină are rezervat un amplu spaţiu. Deşi subtil, poetul lasă să se simtă că nici nu vrea să fugă de puterea ei de seducţie. Femeia poartă în trupul său atâtea frumuseţi tainic ascunse care aşteaptă cu nerăbdare să fie culese. Unei feministe, care ştie că principalul drept social-politic al femeii este acela de a fi iubită, mesajul sentimental al lui Baki Ymeri nu poate decât să placă: „Vrăjit pare totul/ În turnul acesta:/ Odăi fermecate,/ Fermecătoare femei/ Pe care încă nu/ Le cunosc./ Cred că ele sunt/ Ca şi florile vrăjite,/ Muşcate de iubire/ Şi de gustul nerăbdării/ De a se alinta./ / Totul pare vrăjit/ În turnul acesta:/ Până şi havuzul din curte/ Şopteşte versuri de iubire/ Până şi eu, care/ Nu ştiu prea bine/ De unde/ Poate să-nceapă dezastrul,/ Mă lăcomesc să rămân.” (Gustul nerăbdării)

Unii nu înţeleg de ce Bakiu reproşează firii umane nestatornicia comportamentului erotic. Vocea sa de împătimit revoltat în faţa relelor umane se ridică, intransigent, împotriva fundamentalismului, sadismului, xenofobiei sau infidelităţii conjugale. Şi asta pentru că el crede cu sinceritate în Iubire, adoră frumuseţea Femeii, fiind, un adevărat poet al Iubirii. Prietena mea, Ilzi Sora, lucrând la o traducere a poemelor sale în italiană, a calculat cu ce frecvenţă apare imaginea sânilor. Plăcută constatare! Sânul devine o prezenţă vrăjită care aduce în prim plan misterul relaţiei interpersonale cu caracter erotic. Fără a insista, cred că, raportat la alte tipuri intelectuale masculine, poeţii pot avea o capacitate particulară de a iubi, pe care aş numi-o inteligenţă erotică. Să fie oare Poetul un tip-inteligent care poate pune mai mult rafinament în relaţia sa cu Femeia, decât tipul-intelectual, pur şi simplu?

Inteligenţa presupune imaginaţie şi creativitate. Femeia aşteaptă de la bărbat ocrotire, stabilitate, imaginaţie şi creativitate. Dar şi senzualitate şi rafinament cultural. Poemele de iubire ale lui Baki Ymeri trădează un bărbat inteligent şi sentimental. Iar inteligenţa sa pare direct proporţională cu propria-i capacitate de raportare erotică la femeie, senzualitate şi virilitate: „Sărutul e arta/ care aprinde focul sub piele.// Mândra mea este gustul fericirii,/ Floarea care aduce bucurie,/ Sfântă mare neruşinare.// „Femeie, ce mare/ porţi în inimă/ şi cine eşti”,/  întreabă Blaga/ în vreme ce eu adaug:/ Dumnezeule,/ Cum ai făcut-o pe femeie/ Atât de frumoasă şi dulce,/ Pentru a o săruta cu mierea sufletului?”

Fără a uita, nicidecum, să mediteze asupra dramaticei şi complexei fărâmiţate istorii recente a sud-estului european, unde popoare şi religii cu rădăcini nestrăine ce se unesc pierdute în neguroase alte dispute locale, se zbat într-o pe cât de naivă şi zadarnică, pe atât de nouă şi distrugătoare rivalitate: „Tot ce mai rămâne/ Ca hrană/ E doar neruşinarea/ Trecutul se-ngroapă de viu – / O, vitejilor,/ Ce război/ Duceţi voi/ Impotriva/ Bucatelor !/ / Din istorie, iată,/ Urlând se aude/ Un câine –/ Stăpânul său,/ Megalomanus Balcanicus,/ Il întărâtă/ Arătându-i un Os.” (Homo balcanicus)

Institutul Biografic American (ABI) l-a nominalizat Omul Anului 2001 pentru activitatea culturală şi publicistică în folosul societăţii:  „Mă-ntrec pe mine însumi mergând./ Respirând aud/ O sonoritate astrală/ Bătându-mi în tâmple./ Mă trezesc murmurând:/ Suntem fraţi/ Încă din antice vremuri:/ Mereu atacaţi,/ Mereu înşelaţi,/ Mereu jefuiţi şi răniţi/ Mamele noastre-ntocmesc/ Zi de zi un dicţionar traco-tragic/ Cu ierburi de leac,/ În vreme ce eu/ Cu mine însumi vorbesc/ Despre democraţia miresmelor/ Şi despre arta de a scrie/ Pe muchia vieţii.” (Ars poetica)

 

*****

 

Ne vom opri – mărturisesc, cu regret! – aici cunoaşterea acestui spirit, expresie a unei personalităţi polivalente. Fără îndoială, Baki Ymeri este cu mult îndreptăţit în demersurile sale lirice. Din cauza unui simplu, cred eu, adevăr: cu cât societăţile vor continua să fie conduse de un grup de bărbaţi doar pentru un grup de bărbaţi, cu atât vor rămâne tot mai străine de idealurile de Iubire, Viaţă şi Pace pe planeta Pământ, moştenire pe care ne-a lasat-o Ziditorul, tuturor, cu aceeaşi dreaptă măsură!

 

autor Marilena Lică

Anunțuri
Tagged with: ,

Comentarii închise la Un poet al iubirii

%d blogeri au apreciat asta: