Arhiva revistei literare Faleze de piatră

!!! Gherghina şi punctul 8

Posted in Proză by Hopernicus on 27/07/2011

Poetei Alina Dora Toma

Lătratul furios al câinelui o scoase din casă. Cineva zgâlţâia portiţa de la drum, răcnind cât îl ţineau rărunchii:

– Da’ mai taci odată, potaia dracului! Gherghinaaa, fa Gherghinăă! Ieşi oleacă la poartă!

Începu să ocărască, apropiindu-se şi agitând linguroiul, încă plin de bulion:

– Cotei, neaaa! Cotei, marş de-acolo, hir-ai al pustiului să hii! Lasă omu’-n pace! Ce-i, Pavăle, ce-ai păţit? Au dat turcii?

– N-au dat încă, da’ javrei ăsteia parcă îi intră dracii în cur când mă vede. E singurul din comună care mă latră. Şi doar ne cunoaştem de ceva vreme.

– Ei, te-o fi bănuind de niscai lucruri nefăcute, Pavăle, mai ştii? Poate ai aflat şi tu: câinele şi copiii simt omu’ bun! zâmbi gospodina, cu luciri păgâne în ochii verzi şi jucăuşi, adumbriţi de gene grele.

– Ia zi-mi, care-i baiul ?

– Păi, ai ţupişcă, Gherghină. Ordin, de la dom’ primare Ghiţă Goangă. Că m-o chemat azi şi mi-o dat câte una pentru fiecare consiler.

Şi Pavel, poştaru,  începu să scociorască în gentoiul lui burduhănos:

– Aşaa… Apopii, Avădanii… Brezoi…Clonţac! Iote! Doamnei Consilier Gherghina Clonţac. Ia de-aici, semnează colea. Şi-i întinse plic mare, ministerial, cu parafă pe colţul din dreapta.

– Şi… mulţumesc pentru ţuiculiţă, mustăci el.

– E cam devreme pentru trăscău, mai ai de umblat, Pavăle, şi mai e până-n seară.

– Eh, asta e! La bună vedere, Gherghino, şi mai potoleşte şi tu câinele ăsta, că uite, râde lumea de mine.

– Pot să-l şi otrăvesc, Pavăle, că tot degeaba. Ai îmbătrânit şi tu, ai facut ditamai burdihanu şi doar ştii că atunci când creşte dovleagul… se usucă vreju’! Acu’ bietul câine chiar că latră de pomană. Înainte veneai şi tu cu poşta mai pe înserat, baaa… mai aduceai şi telegrame, unele scrise chiar de tine, da’ de când  s-o mutat în capu’ satului Firiţa lu’ Drăgoi, mi-aduci scrisorile îndată după cântatu’ cucoşului. Ţi-o fi punând ţălină-n poşircă, fufa. Ai grijă, Pavăle!

*  *  *

Imediat după câştigarea mandatului de consilier comunal, Gherghina Clonţac hotărî să-şi facă ordine în viaţa ei de gospodină pusă acum în slujba comunităţii. Începu prin a căra, împreună cu Vochiţa, vecina şi prietena ei din copilărie, cu care fetise, masă  grea de stejar, cu saltar lăcătuit. O puse în colţul de răsărit al odăii de curat, sub icoana Maicii Precista.

Întinse peste blatul lăcuit al acesteia teşlaif arnicit cu trandafiri roşii, cusuţi în muscă, şi ajurat cu râu colţat de macramé, bătut în igliţă. Peste, îl aranjă, la fix trei degete depărtare de marginea din dreapta, pe Philips, leptocul, cumpărat cu împrumut din bancă şi prevăzut cu  acces  biometric. De ăsta, la care  puneai deştu’ mare pe-o clapă, el te recunoştea de stăpân după amprentă, şi apoi începea să pornească. C-aşa le ceruse secretaru’ de la judeţ, să asigure totala securitate a documentelor primite de la partidul din care făcea parte. Să nu care cumva să se ivească vreun nou caz uatergheit şi în comuna lor. Ba, îl adusese şi pe taica popa să-i facă sfinţire şi acesta blagoslovise cu agheazmă, vânturând mănunchiul de busuioc, biroul astfel încropit şi pe Philips, leptocul.

Îi interzise lui Petruş, barbac’su, să mai calce prin odaie. Aşa că bietul om abia apucase să intre anul acesta doar de vreo trei ori, pe acolo, ultima oară pe la Bobotează, tras de mânecă tot de Gherghina, că venise aseară cam betuţ şi-l durea ta-a-are rău capul.

De când ajunsese consileră, în baza unui vot democratic şi corect exprimat, desigur! pentru Gherghina, ochelarii deveniseră parte integrantă din fiinţa ei dedicată binelui comunitar. Şi-i comandase la Focşani, la judeţ. Din aceia cu rame bătute-n „diamante“ şi lănţug de aur. Auzise că ochelarii îţi dau aşa… un aer de intelectual şi o anumită distincţie.

Se supărase când medicul oculist îi spusese că, la cei 32 de ani ai ei, are vederea mai bună decât a unui pui de vultur la primul zbor:

–  Nu, dom’ doctor, eu trebuie să port ochelari! Şi nu de ăia, de plastic, ci musai cu sticle ţais!

– Poate o pereche de lentile de contact…  îndrăzni medicul, avem un model de culoare albastră, cu nişte irizaţii aurii… dai moarte-n bărbaţi! zâmbi el cu înţeles.

– Dom’ doctor, eu mi-s femeie serioasă, aşa că… fără contacte. Ş-apoi ce-ar zice Petruş, bărbatu’miu, dac’o veni vreodată treaz acasă, atunci când o videa că am ochii albaştri? Că şi-a greşit nevasta? Nu!

* * *

                Boldi ochii-n icoana Maicii, făcu trei cruci adânci şi dibui în spatele acesteia o cheiţă.  Descuie lăcata şi trase saltaru’ conţinând comorile ei de suflet: vreo 30 de afişe cu figura şefului de partid, câteva mostre de buletine de vot, îndrumătorul membrului din secţia de votare şi un caiet legat în scoarţe de vinilin, plin cu poezii. De pe vremea când era elevă la şcoala profesională de confecţii şi-o pocnise şi pe ea dalacu’ după fecioru’ popii din Răchitaşu…

Scoase cutiuţa cu ochelarii fermecaţi, o deschise, îi luă şi începu să le şteargă îndelung lentilele, privind din când în când  în zare prin ele.

Îi aşeză ritualic pe nas, trupul i se învigoră brusc sub măreţia gestului, faţa i se destinse şi se lumină, împrumutând distincţie de intelectual rasat.

Luă plicul, îl mirosi şi-l verifică, întorcându-l pe toate părţile. Da! Ştampila poştei era cea dintotdeauna, nu existau încercări de violare a corespondenţei de către putere. Despături hârtia…

Prin  prezenta…

…în şedinţa ordinară a consiliului local al comunei… următoarea ordine de zi:

1. Proiect pentru aprobarea servituţii de trecere a suprafeţei…cărare între punctele… şi Vadu Popii.

2. Proiect… reprezentând… c/v…cosit lucernă.

3, 4,…6,7…bla-bla, bla-blaa…

8. Discuţii. Moralitatea politică, moralitatea societăţii moderne. Exemple, analiză, propuneri.

Primar,… Secretar,…L.S.

Ştia. Mâine, la ora 10, va avea loc şedinţă la primărie. …Punctul 8! Ce naiba o fi vrând punctul aista, 8? Oare o fi acela de la Timişoara… ăla despre «cine a fost nu ar trebui să mai fie?»  Aş! Ăla fuse şi se duse! Aiureli! Ce, Haralambie Nănău, vice-primarele, nu fusese secretar cu propaganda înainte de ‘89? Sau Ghiţă Goangă? Fost secretar de partid… Dar s-au spălat şi acu-s mai curaţi decât un prunc nou-născut. Au sfâşiat steagul ţării în cele trei culori şi şi-au atârnat de gât câte o fâşie colorată. Cică-s partide, acu’. Mare scofală.

Totuşi, ce-o fi vrut să spuie primarele cu punctul ăla, 8?

Moralitatea politică… Or fi dat la pace ăia, sus, în parlament, şi-o pun ăştia, ai noştri, aici, de vreo chindie, făcând alianţă cu cei de la guvernare? Hmm… n-ar fi prima oară. Şi ? Ce-o priveşte pe ea? Or fi având nevoie de votu’ei? Şi dacă nu-l dă, ce-o să se întâmple?  Doar n-or s-o oblige. Dar dacă… Ei, nu, n-aveau cum să ştie şi n-au nici probe.  Da’ mai ştii?

E adevărat că mai pe la fiecare şedinţă de partid, în campania electorală, şefu’ local al acestuia mai scăpa, aşaaa, din greşeală, mâna pe curu’ ei, da’ deh, ea trebuia să-i toarne cafeaua în ceşcuţă, că răspundea de protocol. Că doar n-avea să i-o toarne bietului om din capătul celălalt al mesei! Acu’, ce-i drept, nu-i păcat, da’ şefu’ ista bea cam multă cafea şi şedinţele alea erau cam dese. O fi mâncat vreunul dintre ai noştri rahat? Nu, nu credea.

Auzi! Moralitatea societăţii moderne…

Să fie, oare, vorba de apucăturile cam democratice ale tineretului din comuna lor?

Nu prea era cazul. Băieţii şi fetele comunei erau liniştiţi. Ei, na, pe la discoteci se mai încăierau flăcăii, pentru vreo fetişcană, da’ nu ieşise niciodată cu tăieturi de cuţit şi sânge.

O fi vorba de chestia asta nouă, cu etnobotanicele? Păi comuna lor avea cam un pogon de cânepă, în marginea islazului. Cum aveau şi celelalte sate. Dar nu era cultivată. Creştea singură, de nebună. Mai luau câte o gură, din când în când, vacile când veneau de la imaş.

Şi n-aveau trăiri de alea… cum dracu’ le ziceau ăia la televizor… psihedelice. Ba, dimpotrivă. Şi dacă stătea bine şi se gândea, încă nu văzuse vreo vacă behăind pe câmp sau gudurându-se pe lângă taur după ce-o păscut o zi întreagă cânepă. Neee! Sigur ăia din Uele ăla habar n-aveau. Ce ştiau ei, de acolo, din birourile lor, de la Strasbur, cum arată cânepa, sau mirosul ei, când era tăvălită şi strivită în nopţile cu lună plină? Şi sigur nu-şi făceau tinereii comunei ţigară din ea. Ar fi auzit, dacă era ceva adevărat.

Ţine ea minte că Mitiţă a lu’ Plisculeţ îşi sucea ţigară din mătasă de porumb, după ce smotoceau amândoi cânepa şi-o făceau palancă la pământ, până dimineaţa. De parcă era călcată de ozeneuri de aistea, de care arată pe Discaveri. Acu’… nici vacile n-o mai pasc.

Ehe, nu mai e ca altădată! Nu-u mai are lumea vlagă! Ptiu! Iote, cum trecuse vremea, acu’ se-nnoptează! Se lăsase furată de gânduri şi…

La poartă, Molcuţa, vaca ei cea înflorată, tocmai sosită de la cireadă, schimba mugete duioase, de revedere, cu viţica, priponită în grădină.

Of, punctul aista 8 îi stătea pe suflet. Mulgea vaca, cu gândul aiurea, laptele se spărgea în mici perle albe în şiştar, Molcuţa gemea uşor, neînţelegând ce are stăpâna ei astăzi, de-i chinuie aşa de rău ugerul plin.

…Nu se poate, trebuie să fie ceva. Că primarele ăsta era un parşiv şi jumătate. Mai ales de când era student la administraţie publică, la ide. Sigur, la ea bătea aluzie.

Să fie chestia ceea din campania electorală? Atunci când punea afişe pe garduri împreună cu ăla micu’ de la tineret? Acu’, pe dreptate, doar nu făcuse ceva rău. Cum puteai să le pui altfel? Că ea ţinea afişul şi ăla micu’ băga pineza.

Aşa-i, se mai încovriga el peste fundul ei, încercând să prindă şi partea de sus a afişului, dar ea nu avea vină, că na! era muiere sănătoasă, cu curu’ mare, nu ca scoverga aia de Lili a lu’ Bastârcă, învăţătoarea… aia care umbla ca o mâţă bătută, cu ochii plânşi, ţinând şi plimbând toată ziua un caiet sub braţ şi zicând că-i poetă.

Ş-apăi unele afişe trebuiau fixate şi pe centrul lor, că nu toate gardurile aveau străvelele unite şi ăla micu’, din spate, trebuia să strecoare mâna printre ţâţele ei şi să înfigă pârdalnica aia de pineză în mutra candidatului. Ş-atunci, dreptu-i, simţea cum tremura tineretu’, călăre pe bucile ei. Da’ nu-şi pusese mintea cu bietul băiet. N-avea ea inimă să strice copchilu’.

S-o fi pozat  oare, atunci, cineva  cu telefonu‘?

Cu gândul aiurea, nici nu observă că, înfometată, viţica se-nnădise printre picioarele Molcuţei şi încerca să apuce ugerul, să sugă. Imaginea o derută pentru o clipă… începu să numere: 1,2,…7, 8… Gherghină, fată, da’ tu eşti bolândă rău, ai ajuns să numeri şi chicioarele la vacă?!?

Rânduise vaca şi viţica, ostoise scandalagiul de porc, astrucase blendele celea de orătănii şi acum deşerta laptele din doniţă, în sticle de plastic, aranjându-le frumos în frigider: 1,2,…7,8.  Cam leneşă Molcuţa, astăzi, tre’ să discute cu Loţi, văcaru’.

Ceasul cucăi de 8 ori, văleu, da’ repede mai trece ziua, trebuie să pună mâncarea la încălzit, că venea Petruş, bărbac’su, de la muncă. Dar sigur o să mai întârzie, că azi era în 8, zi de salariu, şi o să mai stea cu băieţii la o răchie, la birt.

Ce dracu’, de fiecare dată numa’ 8 îmi iese la numărătoare? O fi 8 ăsta cu ghinion?

… Se trezise leoarcă de sudoare, speriată, şi se extrase cu mare trudă de sub braţul musculos şi greu al lui Petruş, care dormea răscrăcit de-a latul patului, sforăind uşor şi care-i zdrobea pieptul.

Avusese un coşmar, se făcea că frământa aluat pentru măcinici şi că unul, împletit sub consacrata formă a cifrei 8, crescând, depăşise marginile tăviţei în care trebuia copt şi se înălţa, se răsucea şi tot creştea şi creştea, îmbrăţişând-o, strângându-i în inelele lui mijlocul, pieptul, sufocând-o…

Gligore şi Tudorache, cei doi pintenaţi ai gospodăriei, tocmai anunţau, trâmbiţând în duet, venirea inevitabilă a zorilor. Instinctiv, începu să le numere cucurigu-urile: o dată, de două… de 6 ori! Zâmbet de uşurare îi înflori pe faţă: ghinionul ei se spărsese!

Din vecini, un puiandru galinaceu, abia intrat în tagma cocoşească, le răspunse de încă două ori.

* * *

                O prinse răsăritul soarelui în odaia de curat, cu o cafea în faţă, că, mai nou, deprinsese şi năravul savurării lichidului amărui, şi umplând pagină după pagină cu toate ofurile ei legate de treburile comunei. Care nu prea mergeau aşa cum ar fi dorit ea. Şi de care, bineînţeles, de vină nu putea fi decât nesuferitul cela de primar, Ghiţă Goangă!

Da’ o să le spună ea pe toate: cum că ţoapa aia de la planing familial, din comună, umbla cu poşeta plină de prezervative şi le-nvăţă pe astea mici de la liceu mai degrabă cum să se cotârcească şi cum să nu prindă plod, decât cum să mulgă vacile sau să pună pe ochi niscaiva împletituri. Păi cum să ducă fetele istea o casă, să aibă grijă de bărbaţi şi de copchii, după ce s-or mărita?

zbrehuda aia de romană-engleză, de la şcoală generală, mai parşivă decât o hienă, lălăia toată ziua cu elevii fel şi fel de cântece, în nu mai ştiu care limbă, în loc să le spună copiilor despre Eminescu sau despre aia… aia cu Pânză de păianjen… aia de-a scris şi La Medeleni,  pare-se. Şi o face de valentindei şi haluin, că de sfintele noastre sărbători creştine parcă ar înţărca, scârba dracului!  Şi de unde moralitate, dacă numai cotârceală şi coţăială e-n capul lor? Că s-au dat toţi după americani şi de aia merg lucrurile aşa cum merg în biata ţărişoară.

Da’ o să le-o zică ea, pe şleau!

Că, dacă toţi bărbaţii parcă s-au vorbit între ei să fie bătuţi în cap – iote la bleotul ista de Petruş al ei, dragul de el! – şi nu mişcă un pai, le-o arăta ea cine e Gherghina lu’ Clonţac!

Auzi! Moralitate!  Punctul 8! Neeee, o să le spună ea părerea şi despre punctul aista, că sigur l-o pus acolo, special pentru ea, magariu ista de primare, Ghiţă Goangă!

Da’ de ce n-o zis nimic despre cum se cheltuiesc banii comunei, acolo, la punctul acela 8?  Cu folos pentru toţi şi nu doar ca să-i cumpere fufei ăleia de secretară, cu taxele luate contribuabililor din comună, leptoc cu videocameră şi să se jimbeze toată ziua la ţâţele ei, din biroul alăturat.

***

–  Stimaţi concetăţeni, ordinea de zi fiind votată, propunerile ce v-au fost trimise, de asemenea, trecem la punctul 8! Dau cuvântul reprezentantului opoziţiei, doamna Gherghina Clonţac!

Se îndreptă spre tribună. Era într-una dintre zilele acelea,  ţâţele i se întăriseră şi-i împungeau rochia subţire ca doi iezi obraznici, avea o anume strălucire în ţinută şi  în priviri.

Ghiţă Goangă încremeni. Privind-o, mustaţa i se zbârli de parcă era cotoiul ei, Vasîle, atunci când se-mbârzoia până în vârful cozii simţind miros de smântână. Buzoaicele alea groase i se înroşiseră păreau date cu cârmâz şi simţi bleojdeala ochilor lui mângâindu-i alternativ ţâţele, talia, şoldurile. Era femeie frumoasă, Gherghina!

– Doamnelor şi domnilor consilieri, stimate domnule primar Ghiţă Goangă.

Oare cum naiba zicea şefu’ ăla mare de la partid? Aha, aşa:  

–          „Eu vreau să vă spun câteva lucruri, foarte clar şi foarte direct. Aşa cum mă  ştiţi, sper, şi aşa cum vă ştiu.”

Acest guvern, care are probleme de corupţie, se ocupă şi prin administraţia locală a comunei noastre, oricând, de cu totul şi cu totul alte probleme decât cele ale comunităţii şi prosperităţii ei. A întrecut orice măsură a bunului simţ. A tăiat salariile bieţilor oameni cu douăşcinci la sută, ne-a umilit profesorii, şi-a bătut joc de pensionării şi bătrânii noştri. Criza în care ne zbatem trebuie suportată  doar de cei mulţi. Dar pe cine să intereseze greutăţile altora? Nu s-a făcut nicio reducere în cheltuielile primăriei noastre. Deşi suntem în plină criză, primarul nostru, Ghiţă Goangă, îşi permite să irosească şi timpul nostru preţios. Uitaţi o mostră. Această bucată de hârtie trimisă prin poştă şi al cărei cost de expediere a fost suportat din banii noştri, ai contribuabililor, conţine nu mai puţin de 8 puncte  puse în discuţie. 8 puncte!

Vă rog, daţi-mi voie să fiu scurtă. Că să fim mai eficienţi, propun ca, de acu’ înainte, lista cu propuneri adresată consiliului spre consultare şi dezbatere să nu aibă mai mult de 7 puncte! Fără punctul 8! Cer să se consemneze asta în procesul verbal!

Şi, ca o iep’şoară iabraşă, îşi aruncă coama, tăciune, pe spate, coborî de la tribună, traversând sala spre locul ei.

Ehe, multe avea ea să le povestească oamenilor despre porcu’ aista de Ghiţă Goangă. Şi despre cum acesta trecuse dintr-un partid într-altul, doar că să fie iar primar, şi despre regimentul de babe decrepite, deltafors-Goangă, pe care acesta şi-l constituise, recompensându-le cu câte o căruţă de lemne în pragul iernii. Conduse de Marghioală-Ghenadia Cosor-Lăptucă şi care umblau prin piaţă şi pe uliţă, povestind ele cui voia să asculte şi cui nu, cum l-a oropsit pe el actuala opoziţie, din care tocmai de asta plecase, şi cât de omenos este el până şi cu duşmanii. Da’ poate altă dată. Acu’ chiar se inervase!

De la înălţimea scaunului de preşedinte de şedinţă, ochii primarului Ghiţă Goangă ţeseau pe bucile rotunde şi obraznice ale Gherghinei pânze de dorinţe.

 

autor Stănică  Budeanu

http://cititordeproza.ning.com/profile/StanicaBudeanu

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la !!! Gherghina şi punctul 8

%d blogeri au apreciat asta: