Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Prezent ( Să fim sinceri)

Posted in Proză by Hopernicus on 24/07/2011


 

Vecinul meu indian
s-a dovedit a fi un veritabil român în încercarea lui de a prinde undele
transmise de satelitul responsabil cu acestea. Un tânăr încăpăţânat ce nu îşi
orientează atenţia prea des înspre mediul înconjurător. Nu voi mai elucida
mistere în încercarea mea de a-l plasa într-o anumită categorie, toţi cei care
încercăm să facem acest lucru, uităm să ne clasificăm pe noi înşine, pornind
această controversă din stadiul de judecător. Nici Biblia nu ne învaţă acest
lucru, oricât de raţional sau iraţional ar părea. Dar Biblia nu scrie despre
rezultatul partidei de fotbal dintre echipa mea preferată şi o echipă străină,
rezultat pe care, din pricina antenei vecinului, l-am ratat în respectiva
seară.

 

Ora mesei trage de
acele ceasului de perete cu aromele prefăcute în sfori inexacte, nu ştim dacă
acele sfori sunt trase atunci când trebuie sau de cine trebuie. În mod normal
bucătarul ar trebui să le tragă iar ceea ce poartă titlul de client să se
îmbuibe din ele până la refuz. Bucătăria, cu deschiderea unei arcade înspre
living oferă razele de soare necesare unei locuinţe insuficient de încăpătoare
atâtor nevoi şi dorinţe. Fiecare îşi doreşte cameră proprie, dulapul său
propriu, aparatura sa proprie…

 

Iată, pot reveni cu
mult timp după cele relatate mai sus cu avantajul de a avea toate acestea. Nu
voi folosi termeni extraordinari pentru a descrie camera mea, pc-ul meu, mobila
și chiar pereții văruiți de mine. Nu puteam prevede ceea ce era cât pe ce să se
întâmple și din această cauză mă limitam doar la a fi un adolescent nemulțumit.
Știu că adolescent rimează cu nemulțumit însă cum e când cei considerați maturi
sunt nemulțumiți în aceeași măsură?

 

Poate nu speram ca
până să devin major să am toate acestea, eu cel ce dialoga atât de tandru cu
vaca în drum spre cireadă, cel care își dorise întotdeauna mai mult. Chiar și
având propriul meu spațiu sau lucruri personale de valoare, partea aceea din
mine care își dorește întotdeauna mai mult, primează. Voi trece pe un plan
general pentru a evita bibliografia, dar nu ne dăm seama niciunul atâta timp
cât nu posedăm cât de monoton poate fi obiectul posedat. Aceasta poate fi o
explicație și în cazul mariajelor de scurtă durată. Soțul posesiv întâlnește la
scurt timp după penetrarea soției de modă veche un monoton ucigător. După
mersul zilnic la serviciu cu mașina personală într-o dimineață va lua bicicleta
vecinului.

 

Să fim sinceri! La un
moment dat în viață ”ni se taie” iar restul vieții ne-o vom petrece încercând
să negăm acest lucru. Totul e bine cât pâinea este proaspătă, altminteri
câinilor le putem da și mămăligă.

 

Noua mea casă,
suspendată deasupra întregii comune îmi dăduse senzații tari; secretasem
destulă adrenalină după prima săptămână. După ce mă obișnuisem cu gândul că îmi
duc neobosita viață la etajul șapte al unui bloc de zece începusem să mă
plictisesc. Mă familiarizasem și cu priveliștea până când am încetat să privesc
în ansamblu. Am început să observ gesticulația fiecărui vecin la ieșirea în
propriul balcon. Acum știu că lui Sagar nu-i place să fie arătat cu degetul iar
bătrânelului de la cinci nu-i stă deloc bine cu o coajă de banană drept perucă.

 

Încă îmi doresc mai
mult, chiria este indispensabilă propriului salariu iar salariații casei se
apropie de pensie. Cel puțin impozitele propriei case se pot plăti anual pe
când chiria e lunară. Încă mai visez la casa aia cu piscină exterioară de care
mă voi plictisi în primii doi ani. Sper doar ca mariajul meu să fie unul
durabil.

 

autor Nedelcu Pavel

http://cititordeproza.ning.com/profile/NedelcuPavel

 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Prezent ( Să fim sinceri)

%d blogeri au apreciat asta: