Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Întoarcerea din rai

Posted in Proză by Hopernicus on 24/07/2011

Haibun. Am coborât din tren. Acelaşi tren personal pe care-l ştiam de-o viaţă – Iaşi – Dorohoi, mizerabil şi slinos. Doar câţiva ţărani au mai coborât. Au luat-o repede spre sat. Mergeam în urma lor agale.

Când am plecat, în urmă cu 20 de ani, gara forfotea de lume; elevi şi studenţi umpleau peronul. M-am uitat la clădirea roşie a gării. Acum e pustie: mai mică şi mai murdară. Şeful nu mai poartă şapca aceea roşie frumoasă de ceferist. Doar un steguleţ galben murdar în mână.
Gara e năpădită de buruieni, de gâştile impiegatului şi de guguştiuci. Peste tot găinaţ.
Un cârd de gâşte trec legănându-se peste calea ferată. M-am uitat spre magaziile de cereale. Pe vremuri forfotea de oameni la lucru. Acum, nimic, nici o mişcare. Doar vântul adia frunzele tufei de liliac. Era singura tufă pe care o ştiam, rămasă neatinsă.
Am avut o tresărire. O ciudată stare melancolică a pus stăpânire pe mine. M-am schimbat eu sau gara?!… Mi-am amintit de basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. M-a cuprins teama.
Nu , nu se poate ca totul să fi murit aici. Mai aveam o speranţă. Raiul! M-am îndreptat spre podul de peste Jijia . Îmi şi bucuram ochiul la gândul că voi revedea raiul. Jijia, acolo unde mă scăldam, în fiecare vară, în apa mică de la Canton, singurul loc cu fundul nisipos, mă emoţiona iarăşi. Vara mă culcam în apă sub soarele arzător şi apa curgea lină şi caldă ca mângâierea unei fecioare.
M-am uitat la malurile pline de sălcii – în care rătăceam şi compuneam poeme nescrise. Şi plopii aceia mari de la Canton – o desfătare. La umbra lor visam iubirea.
Deodată o văd. Jijia e goală. Ca o apă în pustiu. Nici o salcie, nici un plop. Buldozerele lucraseră la amenajarea râului. Din raiul meu, doar malurile goale arse de soare. Şi pustiul… Am început să înjur. Iritarea mă făcea vulgar, ca eroii lui Mircea Eliade din Întoarcerea din rai
Pe malul apei
visam de dor poeme –
acum pustiul
În depărtare satul mă chema cu tălăngile de seară. L-am privit cuprins de nostalgie. Ezitam să mai revin acasă. Stăteam pe pod şi priveam la apa Jijiei, altădată atât de dragă. Acum era mai tulbure şi emana un miros de baltă stătută. Dezolat, n-am reuşit să trec podul. M-am întors la gară. Peste câteva minute aveam tren spre Iaşi.

Gâştele împiegatului se întorceau flămânde de la magazii. Nu mai găsiseră nici un grăunte. Împiegatul, îmbrăcat în haine de ţăran, a ieşit cu steagul murdar în mână. Nu-l mai flutura. L-a salutat pe mecanic. M-am urcat în coada terenului. Gara s-a făcut tot mai mică şi mai mică… Apoi a dispărut.
A fost odată
un rai numit Jijia
copilăria mea

 

autor  Anton Vasile

http://cititordeproza.ning.com/profile/AntonVasile679

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Întoarcerea din rai

%d blogeri au apreciat asta: