Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Milan Kundera – Insuportabila uşurătate a fiinţei

Posted in Club de lectură by Hopernicus on 23/07/2011

 

Sunt cărţi pe care le citeşti de nu ştiu câte ori cu aceeaşi plăcere. Asta mi se întâmplă cu Eco, al cărui limbaj continuă să mă fascineze.

Dar cu  cartea asta a lui Kundera e altceva. Am citit-o acum 4-5 ani, tot dau de ea prin bibliotecă, dar nu vreau să o recitesc. De ce? Mi-e teamă că nu o să îmi mai placă…

Am tot citit Kundera. Are cărţi mai bune sau mai slabe. Desigur ca aceste catalogări sunt pur subiective. Probabil una dintre capodopere e „Nemurirea”. Şi „Iubirile caraghioase” (proză scurtă) încântă. Romanul de debut, „Gluma”, cu o construcţie riguroasă, rămâne totuşi un roman de debut. Şi „Viaţa e în altă parte” merită apreciere. „Lentoarea” pare mai slabă decât celelalte. Asta  din ce s-a publicat la noi. Mai sunt nişte romane scrise în franceză, netraduse la noi, pe care aş vrea să le citesc. Dar, privind în ansamblu, opera sa este aceea a unui mare scriitor contemporan, MARE de-a dreptul.

 

Despre „Insuportabila uşurătate a fiinţei”, probabil cea mai citită cartea a sa la noi, Kundera spune că este cea mai proastă.

Tot ca un element de curiozitate literară: scrisă în original în limba cehă, cartea a  fost publicată la Praga abia în 2006, la peste 20 de ani după ce apăruse în Franţa (unde scriitorul s-a stabilit din 1975).

 

„Insuportabila uşurătate a fiinţei”? Ce titlul e ăsta? Pentru lămurire, recurg la citate:

„Eterna reîntoarcere e o idee misterioasă cu care Nietzsche i-a pus în încurcătură pe marii filozofi: a gândi că, într-o bună zi, toate se vor repeta aşa cum le-am trăit, că până şi această repetare se va repeta la nesfârşit! Ce vrea să spună acest mit uluitor?

Mitul eternei reîntoarceri afirmă, prin negaţie, că viaţa care dispare o dată pentru totdeauna, care nu mai revine, se aseamănă cu o umbră, e lipsită de greutate, e dinainte moartă şi dacă a fost atroce, frumoasă, splendidă, această atrocitate, această splendoare sau frumuseţe nu înseamnă nimic.”

„Dacă fiecare secundă a vieţii noastre trebuie să se repete la nesfârşit, înseamnă că suntem răstigniţi (ţintuiţi) în eternitate ca Iisus Hristos pe cruce. Cumplită imagine. În lumea eternei reveniri, fiecare gest poartă greutatea unei poveri insuportabile. Acesta e motivul care l-a determinat pe Nietzsche să spună că ideea eternei reveniri este cea mai grea povară (das schwerste Gewicht).

Dacă eterna revenire e povara cea mai grea, atunci, vieţile noastre, proiectate pe acest fundal, pot apărea în toată splendoarea uşurătăţii lor.

Dar este, într-adevăr, greutatea cumplită şi uşurătatea  frumoasă?”

Regăsim, pe tot parcursul cărţii, trimiteri la diverşi filozofi şi la teoriile lor, dar autorul reuşeşte să încropească, pornind de la aceştia, o filozofie sui-generis (fără a-şi face din asta un scop).

Este doar unul din elementele prin care cartea atrage.

Altul: perspectiva asupra lagărului comunist, cu Primăvara de la Praga şi invazia Cehoslovaciei în 1968 de către ruşi. Regăsim aici ideea Istoriei care marchează tragic destinul individului (în acest sens, personajul principal, Tomas, are ceva din Petrini al lui Marin Preda).

Dar subiectul cărţii (proiectat pe acest fundal) se construieşte pe ideea cuplului. Dialectica acestuia, dinamica lui sunt surprinse magistral de scriitor.

De fapt, avem de-a face cu două cupluri: Tomas-Tereza, Franz-Sabina. Dincolo de împlinirea prin iubire a primului  (după mult timp) şi de eşecul celuilalt, interesantă este viziunea scriitorului asupra relaţiei de cuplu, în care unul este vânătorul, celălalt vânatul, unul deţine puterea erotică, iar celălalt este deţinut. De menţionat că există scene erotice, dar autorul reuşeşte cumva să nu cadă în vulgar.

Câteva cuvinte despre personaje: Tomas – un Don Juan, care cultivă „prieteniile erotice”, Tereza – „vrăbiuţa” ajunsă la ţărmul lui „ca un copil într-un coşuleţ de nuiele”, Sabina – fosta amantă permanentă a lui Tomas, femeia agresivă şi provocatoare, parcă un alter ego al acestuia în ipostază feminină,, Franz – „amantul-pui”, bărbatul bebeluş.

O carte care merită citită!

 

autor Dobrica Mariana

http://cititordeproza.ning.com/profile/dobricamariana

Anunțuri
Tagged with:

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. iri said, on 17/08/2011 at 11:16

    „Ignoranta” mi-a placut cel mai mult. Dar si cartea mai sus descrisa. Kundera e senzational.


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: