Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Evgheni Zamiatin Noi

Posted in Club de lectură by Hopernicus on 23/07/2011


I. „Noi” (contextul)

Noi. Un organism viu, compact, indisolubil, perfect,

mişcându-se cu precizie matematică într-un singur sens, coordonat de o singură voinţă.

Iar tu faci parte din acest organism, fără a fi, totuşi, tu, ci doar parte din noi.

„Trăiască Statul Unic, trăiască numerele, trăiască Binefăcătorul!”

Welcome to Zamiatin’s Hell!

Distopia lui Zamiatin este o proiecţie aseptică în literatură a imaginii statului totalitar – Statul Unic, organizat după o structură duală: Binefăcătorul şi noi. Peste toate – jugul raţiunii, nelibertatea care instaurează ordine acolo unde voinţele individuale ar crea haos, o soluţie pusă în practică în urma Războiului de Două Sute de Ani şi care împlineşte un mileniu de funcţionare netulburată.

Asupra oamenilor, Statul exercită un control absolut, impunându-se în toate aspectele vieţii sociale şi private. Indivizii nu poartă nume, ci numere, însoţite de o consoană dacă sunt bărbaţi sau o vocală dacă sunt femei. Fiecare secundă a existenţei lor e stabilită de Tabelele Orare, care le programează inclusiv orele de somn şi cele 50 de mişcări de masticaţie a hranei sintetice. „Nu-mi pot închipui o viaţă care să nu fie reglementată de cifrele Tabelelor noastre”, mărturiseşte personajul-narator.

Munca începe şi se termină pentru toţi în acelaşi timp. De două ori pe zi, „numerele” beneficiază de Ore Personale, de la 16:00 la 17:00 şi de la 21:00 la 22:00. Primul interval e folosit în general pentru plimbări în grupuri de câte patru pe străzile de sticlă în care răsună Marşul Statului Unic. Al doilea – pentru utilizarea cuponului roz care-ţi permite să întreţii relaţii sexuale cu numerele cu care eşti înregistrat, conform prevederilor din Lex Sexualis.

Pentru aceşti purtători de unife, noţiunea „străveche” de familie nu înseamnă nimic. Relaţiile interumane nu au nicio legătură cu dragostea, ci cu numărul de hormoni din sânge. Copiii „se nasc” pe cale artificială – infantocultură elaborată după Normele Materne şi Paterne – şi primesc în şcoală Ştiinţa Statului Unic, învăţând să urmeze la unison logica statală care „nu greşeşte niciodată”.

În locuinţele cu pereţi de sticlă nu există secrete. Zilele sexuale sunt singurele în care este permisă, pentru şaizeci de minute, coborârea storurilor. De asemenea, şi conceptul de proprietate a dispărut. Nimic nu este „al meu”. Totul e „al nostru”. Iar Gardienii veghează peste toate acestea, având grijă să suprime orice defecte ar putea apărea în sistem. Ceea ce nu văd ei, cu siguranţă observă ochii vigilenţi ai celorlalte „numere”, raportând la Biroul Gardienilor. Vinovaţii sunt preluaţi de Secţia Operaţiuni, trec prin torturile Clopotului, ajungând în final să fie dizolvaţi de Maşina Binefăcătorului.

Literatura şi muzica nu mai sunt manifestări ale imaginaţiei artistice. Au devenit instrumente de propagandă, atât compoziţia matematică (un fel de muzică electronică în sens absolut), opusă acordurilor „sălbatice, dezorganizate, turbate” ale trecutului, cât şi odele şi imnurile produse de Institutul Poeţilor şi Scriitorilor Statului. „Astăzi poezia nu mai este acel leneş, neruşinat tril de privighetoare; poezia este un serviciu civic, poezia este utilă”, explică povestitorul. Arta e rezultatul unei formule matematice, motiv pentru care Mersul Trenurilor e considerat „monumentul literaturii vechi”.

Redusă la Gazeta Statului Unic, presa îndeplineşte o singură funcţie: propovăduieşte fericirea supremă a oprimării sub dictatura Binefăcătorului, reales anual de Ziua Unanimităţii, în cadrul unei ceremonii în care milioane de mâini ridicate consfinţesc unanim atotputernicia „Numărului între Numere”.

Nu în ultimul rând, şi religia e anihilată, dacă o judecăm în accepţiunea tradiţională a termenului. Pe de altă parte, Statul reprezintă prin el însuşi Religia. Raiul şi iadul, Dumnezeu şi cuplul adamic, izbăvirea şi păcatul – o întreagă ţesătură de aluzii biblice brăzdează universul ermetic al scriitorului rus.

 

II.  „MEFI” (conflictul)

„Goi, s-au retras în păduri.

Au învăţat cum să trăiască de la copaci, de la animale şi păsări,de la flori şi de la soare.

Le-a crescut blană, dar sub acea blană şi-au păstrat sângele lor fierbinte, roşu.

Cu voi a fost mai rău: vouă v-au crescut cifre; cifrele mişună pe voi ca păduchii.

Trebuie să vi se smulgă tot de pe voi şi să fiţi goniţi goi prin păduri.

Să învăţaţi să tremuraţi de frică, de bucurie, de furie sălbatică, de frig,

să aduceţi rugăciuni focului”. (I-330)

Izolare, imobilitate şi autosuficienţă. „Numerele” trăiesc într-o deplină necunoaştere a ceea ce se petrece în afara oraşului, între exterior şi comunitate graniţa fiind stabilită de Zidul Verde şi de o reţea electrică invizibilă. Nu bănuieşte nimeni că Războiul (cel mai probabil pentru resurse) a avut şi alţi supravieţuitori – aceşti MEFI sălbatici şi liberi, adaptaţi la condiţii de trai primitive, care au spart barierele Statului.

Folosind reţeaua subterană de galerii şi Casa Antică (o clădire cu apartamente „preistorice”, în care se păstrează „vestigii” de dinaintea Războiului), s-au infiltrat printre „numere” şi le-au dat „sânge însorit de pădure”, pregătind calea spre Revoluţie. Nu contează că tentativele lor sunt sortite, în parte, eşecului, pentru că „revoluţiile sunt infinite”. Câtă vreme există spirite libere, există şi speranţa de-a reuşi.

Cititorul îi va urmări, aşadar, încercând să preia controlul asupra Integralului – un vehicul cosmic menit să transporte doctrina şi dictatura Statului Unic spre „fiinţele necunoscute de pe alte planete” care „ar putea vieţui încă în condiţiile lor primitive de libertate”. Acţiunea se concentrează pe relaţia dintre D-503 (personajul-narator, matematician şi Constructorul Integralului) şi I-330, partizana acestor MEFI. „Convertirea” matematicianului e un proces dificil, dar în esenţă uman. Secolele de îndobitocire colectivă nu-i pot fi rase pur şi simplu din conştiinţă, în schimb convingerile îi sunt treptat zguduite prin iubire şi prin diagnosticul eliberat de Biroul Medical pentru boala de care suferă: „Aveţi o zi proastă! Se pare că vi s-a format un suflet.

Evenimentele se precipită în momentul în care Statul descoperă cea mai eficientă metodă de combatere a „dezordinii”: extirparea imaginaţiei. Apogeul uniformităţii are în sfârşit şanse de a fi atins.

 

III. Impresii

Am citit pentru prima dată acest roman acum patru ani. De Zamiatin nu auzisem, în schimb onoram recomandarea traducătorului (un bun prieten, fost coleg de facultate, colaborator pe vremea aceea al editurii Univers). Când am întors şi ultima pagină, mi-am promis solemn că nu-l voi mai citi şi a doua oară. Paradoxal, pentru că e una din cărţile la care n-ai voie să nu te opreşti. La douăzeci şi ceva de ani, însă, ţi se încreţeşte nasul de ciudă la orice „poveste de dragoste” căreia autorul nu pofteşte să-i dedice un happy-end. Nici prin cap nu-ţi trece că ai în faţă o schiţă pe foaie de calc, ale cărei linii stilizate se pliază perfect peste descrierile oricăror sisteme totalitare, unul dintre ele activând şi la noi până nu demult.

Intenţionând să-l aduc în Club, am realizat că mintea mea nu înregistrase suficiente detalii, doar câteva rămăşiţe vagi ale primei lecturi. L-am parcurs din nou.  Astăzi îmi atrag atenţia alte lucruri. De exemplu, opţiunea autorului de a atribui vocea narativă unui „om din interior”. În fond, Zamiatin însuşi a fost un om din interior, care a criticat totalitarismul, deşi a sprijinit, într-o primă fază, Revoluţia Bolşevică. Subiectivismul matematicianului care-şi scrie jurnalul, adresându-se „primitivilor” spre care va pleca Integralul, ilustrează perfect gradul de îndoctrinare la care s-a ajuns de-a lungul istoriei şi încă se mai poate ajunge.

Un alt element, strâns legat de cel dinainte: dezvoltarea conflictului pe două planuri, exterior şi interior, cuprinzând astfel întreaga dimensiune a Răului. Şi tot pe două planuri se luptă împotriva colosului imperialist, pe care poate că e mai uşor să-l învingi la suprafaţă, dar mult mai greu când trebuie să-ţi croieşti drum prin mentalitatea contaminată a oamenilor.

Comentatorii lui Zamiatin au scormonit mult mai departe de analiza tehnicii literare, abordând romanul din punct de vedere social, politic, istoric, religios, ştiinţific – interpretări complexe ale unui produs literar complex, fiecare dintre acestea putând constitui un subiect independent de discuţie. Dar, sigur, pentru asta e nevoie de un prim pas: să citim, pentru a şti „despre ce se vorbeşte”:).

În caz că v-am trezit curiozitatea, închei cu episodul meu preferat: salvarea trandafiriei O-90, înregistrată cu nimeni altul decât Constructorul Integralului şi căruia îi cere să-i facă un copil, în ciuda tuturor riscurilor. Dragostea maternă e mai puternică decât Statul, când noua viaţă se formează în pântece. În lumea dezolantă a romanului Noi, evadarea mamei şi a copilului ei nenăscut este cel mai convingător argument că speranţa nu se va stinge niciodată în oameni, indiferent de rezultatul acestei lupte.

 

Link-uri utile:

Despre romanul „Noi” (Wikipedia – lb. română)

Despre romanul „Noi” (Wikipedia – lb. engleză)

Evgheni Zamiatin (Wikipedia – lb. română)

Evgheni Zamiatin (Wikipedia – lb. engleză)

George Orwell, „Freedom and Happiness” (cronică a romanului lui Zam…

autor Alina Dora Toma

Anunțuri

Comentarii închise la Evgheni Zamiatin Noi

%d blogeri au apreciat asta: