Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Nu ne lăsati să devenim Van Gogh!

Posted in Tineri by Hopernicus on 21/07/2011

Un zid. Două ziduri. O mie de ziduri.

Oriunde întorci privirea dai de ziduri. Poate că ar trebui să le ocoleşti, dar înainte uită-te cu atenţie: în mijlocul zidului există întotdeauna o poartă pe care poţi intra, dacă ştii cum să o deschizi. Dacă nu reuşeşti,  uită-te încă o dată şi o să descoperi o portiţă, undeva ascusă sub un mănunchi de iederă, pe care trebuie să intri cu spatele încovoiat.

Dincolo de zid poate că ai să găseşti doar o cheie din fier ruginit, dar ea deschide, la rândul ei, o altă poartă.

Nu-ncerca să te gândeşti că doar tu vezi zidurile şi că alţii pot să treacă prin ele cu uşurinţă.

De-a lungul timpului zeci şi zeci de oameni s-au lovit de ziduri, poate de aceleaşi ziduri ca şi tine, astăzi. Unii au trecut de ele, dar alţii nu.

 

Vânzătorul de „cartoane”…, artist David Croitor

 

Van Gogh nu a vândut cu adevărat nici un tablou în timpul vieţii, obţinând doar preţuri simbolice, pe altele dăruidu-le prietenilor sau  cunoscuţilor, ca peste ani tablourile sale să se vândă la preţuri exorbitante. A înnebunit din iubire şi durere şi mai ales din cauza barierelor impuse de societatea contemporană lui.

Poate că a fost prea mândru să intre pe uşa din spate în lumea artei, poate că n-a vrut să se înjosească pentru a vinde un tablou sau poate că nu a ajuns în faţa zidului la momentul potrivit.

Chiar dacă ne lovim zi de zi de bariere impuse de oameni care niciodată nu au ştiut cât este de greu să reuşeşti în viaţă, deoarece li s-a dat totul de-a gata; chiar dacă nu întotdeauna putem trece de bariere impuse de oameni care nu s-au lovit niciodată de ele; chiar dacă nu descoperi nimic bun în spatele aceloraşi bariere, mai târziu îţi vei da seama că ai făcut ceva important,  măcar încercând. Ai creat, ai iubit, ai trăit.

Mulţi „oameni mari” nu au reuşit să trecă de ziduri, dar lupta lor cu societatea a rămas într-un fel sau altul în istoria umanitătii. Pentru asta merită să lupţi cât de mult poţi, să baţi la fiecare poartă, chiar dacă „să baţi” înseamnă să te întorci şi să intri pe fereastră de fiecare dată când eşti dat afară pe uşă.

Nu contează dacă o sută de oameni ţi-au zis că nu ai talent, că nu poţi, că nu ai să reuşeşti, că nu o să ajungi nimic în viaţă, contează o singură încurajare care-ţi dă  încrederea şi puterea să mergi mai departe.

Deşi societatea din ziua de azi încearcă să impună un tipar, al persoanelor fără talent sau mediocre în ceea ce fac, undeva, într-un colţ al unei ţări sărace şi îndepărtate un Mozart, un Rembrandt, un Shakespare sau un Charlie Chaplin aşteaptă să fie descoperit.

Tentat să renunţe la fiecare întorsătură de drum, la fiecare uşă închisă, acelaşi copil înnebuneşte, încetul cu încetul precum Van Gogh. Important e să i se deschidă o singură uşă, să găsească o cheie, fie şi din fier ruginit, să reuşească să scoată câteva cărămizi dintr-un zid, la momentul potrivit şi să intre în lumea dorită.

Important e să aibă, fie şi o singură persoană lângă el, care să-l încurajeze, să-i spună că toţi ne lovim de ziduri, găsim uşi închise sau avem chei care nu se potrivesc în încuietorile dorite de noi, dar că este îndeajuns să dărâmăm sau să fim ajutati să dărâmăm un singur zid, să găsim o  singură uşă deschisă, să avem o singură cheie potrivită, ca să reuşim.

Newton spunea că se construiesc prea multe ziduri şi prea putine poduri, lucru adevărat, dar totodată şi fals, pentru că omul poate găsi întotdeuna mai multe poduri decât şi-ar putea imagina, atunci când îşi doreşte ceva cu adevărat.

Omul poate, nu înseamnă că va şi face, dar e păcat abia atunci când cineva poate şi nu este lăsat să facă.

 

autor Agatha Cristina Georgescu

 

 

 

 

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. iri said, on 17/08/2011 at 10:59

    Emotionant. Nu pot sa spun decat „Felicitari”


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: