Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Patruzeci de mii de ani / Trenul de noapte /

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 03/07/2011

Muzică, trăsnete, surle, trompete,
Simfonia fantastică, Yasha Heifetz, Karajan,
Împăratul Hoâng-ti,
Tii, ce vechime, tataie?
Sentimente pe portative,
Doamnelor le tremură genunchii,
Ah, trubadurii, ah, Taormina,
Berbanții din Brabant,
Dansul tarantulei, orga de apă.
Acum ce spunem noi de dansul Salomeei?
Câte capete căzute de dragul muzicii?

 

Versuri în trenul de noapte

La timpul prezent, în situația dată,
sufletul meu cum e el se arată,
spune profesorul, îl părăsesc
discipolii, anii, nopțile cresc,
Doamne, fără de milă se adună
poemele scrise, iubire postumă,
numai pasărea Nevermore
citește o pagină și râde în zbor.

A orbit, dar nu a cerut ajutor,
visa frumos ca un cocor,
dimineața își cumpăra pâinea
cea de toate zilele, venea acasă,
se închidea și întorcea filele
cărților știute pe dinafară,
uneori un vecin îl chema pe scară,
să-i povestească tot feluri de nimicuri,
îi răbda oricare ticuri,
vezi ce faci, o să fie bine,
îi spunea orbul, a murit într-o vineri,
îl chema Homer și totul s-a petrecut ieri.

Imi lipesc fruntea de geam
ca un melc pe cărarea știută,
uit de zgomote, încă nu am
motive de teamă. Ascultă
marea departe de noi,
poemele scrise, nocturne,
sfârșitul unor erori
în goale statui și în urne.
De final nu am grijă nicicând,
ca o scoică rotită cu valul,
m-am născut și mă-ntorc în pământ,
însuși scrisul e avatarul.

 

 

 

autor Boris Marian

Anunțuri

Comentarii închise la Patruzeci de mii de ani / Trenul de noapte /

%d blogeri au apreciat asta: