Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Întâmplare cu diamante

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 29/06/2011

Am un bun prieten care s-a încuscrit cu un diamantar. Se întâmpla…Adevărul este că omul, mă refer la cuscru, e un om simpatic, care nu-ţi scoate ochii cu averea sau relaţiile sus-puse, ba chiar e destul de discret în privinţa asta. Zilele trecute însă, pentru că au devenit bunicii aceluiaşi nepot, şi pentru că am zăbovit împreună cu ei la o cafea dublată cu ceva coniac, s-a dovedit ceva mai vorbareţ „în branşă”.

Dumneata eşti născut în România, mi s-a adresat zâmbind. O să vă povestesc o întâmplare straşnică cu diamante, petrecută în ţara dumitale natală. Trebuie să ne întoarcem în urmă cu vreo patruzeci de ani, dar merită. E vorba de doi fraţi care au făcut cerere de plecare în Israel… Erau băieţi simpli, necăsătoriţi, cu meserii modeste. Nici o legatură cu diamantele. Numai că după câţiva ani de aşteptare, unul din fraţi, cel mai tânăr, a primit aprobare să emigreze, iar cel mai vârstnic a primit „negativ”.

-Da, confirm eu, aşa se spunea când cererea era respinsă.

-Nimeni nu a înţeles de ce unul da, şi altul ba, dar circula atunci o vorbă, că depinde cît de înalt e miliţianul care scoate dosarele. Dacă e mic de statură, ajunge la raftul de jos, daca e mai lung, ajunge la raftul de sus…Acum, ce ideie are cel cu aprobarea?, se hotărăşte să-şi bage toată averea, dupa ce a vândut tot, inclusive două butelii de aragaz şi nişte reviste Playboy, în diamante.

-Cum ai să le scoţi, nenorocitule? spunea îngrijorat fratele cel mare. Şi fratele cel mic îl asigura că există tot felul de metode, să le înghiţi, de pildă. Sau să faci o gaură într-o carte groasă cu scrierile lui Stalin…   Şi ce, cei de la vamă sunt tâmpiţi?! replică cel mare. Câtă experienţă au ei, nu ai nici o şansă. Mai bine renunţă….

-Era extrem de periculos, confirm eu. Au păţit-o unii pentru mult mai puţin!

-Sigur, numai că tipul a avut o idee. A aranjat cu un cizmar să bage diamantele în tocurile de la pantofi. Contra discreţie absolută şi plata corespunzătoare. Şi nu i-a spus nimic lui frate-său, decât puţin înainte de -a trece vama.

Nenorocitule! aproape că a leşinat fatele cel mare. Vrei să ratezi totul? Dacă te prinde, în loc să ajungi în ţara promisă, faci douazeci de ani de puşcărie… Păi, cum să mă prindă?! a protestat mezinul. Uită-te la pantofi, nu se cunoaşte nimic.

E destul să te fi trădat cizmarul, nu întelegi? Sau de frică , că dacă pun mâna pe tine scuipi şi laptele supt la ţâţa mamei, sau din mare dragoste pentru tine, ca să  ramână şi cu plata şi să mai primească cine ştie ce recompensă sau medalie… Cum poţi să fii aşa de prost??

Fapt e că a reuşit să bage frica în tinerel… şi atunci ce-i de făcut?

În ultima clipă, au schimbat pantofii între ei. Şi bine au facut, pentru că cizmarul vorbise. Nici nu a intrat bine băiatul în cameră, că l-au si pus să se descalte. Au desprins tocurile şi le-au scotocit la milimetru. Au smuls tălpile, au tăiat bombeurile, n-au găsit nimic.

Şi acum, cum plec eu? a întrebat candid fratele cel mic. Că nu am alţi pantofi la bagajul de mână…   Păi, nu te-a condus nimeni?, s-au interesat dezamăgiţi controlorii.. – M-a condus fratele, a vorbit cu voce mică emigrantul… -Atunci cheamă-l repede şi să-ţi dea pantofii lui, executarea! el o să se descurce, n-ai treabă…

Asta a fost. Tânărul şi-a reprimit pantofii , a ajuns în ţară, şi-a plasat bine pietrele, a intrat în sindicat, că aşa se cheamă asociaţia diamantarilor şi acum, slavă domnului, e unul din cei mai bine aranjaţi…

-Domnule, îndrăznesc eu să întreb, nu cumva asta e povestea dumitale personală?

-Ba da, zice el mulţumit, vorba aia, prost să fii, noroc să ai.

-Şi fratele?

-Mişu? A apărut şi el câţiva ani mai târziu. Dar nu a vrut să-mi  fie tovarăş.  Aşa că l-am ajutat să intre în comert. Are un mare magazin de pantofi….

autor Dorel Schor

Anunțuri

Comentarii închise la Întâmplare cu diamante

%d blogeri au apreciat asta: