Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Albele articulațíi

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 29/06/2011

Albele articulații ale mâinii, așa sunt genele noastre nevăzute, așa sunt durerile și bucuriile noastre, la microscop. Lumea se extinde în noi. Parchetul ne reflectă înălțimea. Poate micimea. Scuze. Haideți la dans. Dansul înalță orice, pe oricine. În sinea noastră suntem niște miei. Alternăm – miei-lupi. Nu se știe după ce legi. În orice caz, nu moartea este legea. Ea este doar o întâmplare. Cum mă simt pe cine privește? Nici pe mine. Mă desprind de mine. Corpul astral? Nu mai contrazic pe nimeni, doar pe mine. Nebunii sunt cei mai sănătoși oameni. Uneori sunt periculos de sănătoși. Pot fi intim doar cu Dumnezeu. Trecutul este un perete. Stau cu spatele la perete.Frumusețea este în natură, noi suntem reflecarea acestei frumuseți. Dacă nu suntem opaci. Pune-ți mâna pe inimă. Ce simțiți? Aceasta nu este veșnicia. Este imperfecțiunea. Arhimede spunea – nu călca peste cercurile mele din nisip. Asta creem noi. Am putea afla ce ne îndepărtează unul de altul? Palida imagine a cuvintelor.
Admir gândirea nesângeroasă. Ghilotine pot fi unele cuvinte. Precum hainele unei femei, se despică uneori gândirea. Putem zări frumusețea sau opusul ei. Sunt prea sever? Scuze, aș putea fi chiar eu subiectul. Unii au mereu amorul propriu rănit. Nu mă aflu printre ei.
În culmea suferinței literatura nu mai poate juca nici un rol. Dizarmonia nu mai permite cuvintelor să devină elocvente.
Cineva scrie despre minciună. Dar câte adevăruri nu par minciuni și invers? Echilibrul dintre dăruire și independența gândirii, dintre amorul propriu și privirea obiectivă. Ne prefacem uneori că nu ne pasă de cineva, dar ce ne mai pasă! Singura fidelitate care merită atenție este fidelitatea față de tine însuți. În momentul când nu te mai respecți, nu mai poți respecta nimic.
Noi nu avem dreptul să negăm speranța nimănui. Fiecare are dreptul să spere, să-și facă iluzii, dacă aceste iluzii nu sunt toxice pentru celălalt.
Cu fiecare an mă apropii de părinți. Cu fiecare secol, desigur, de străbuni, dar nu gândesc astfel decât în ultimul timp. Lumea nu se poate împărți în bună și rea. Între lume și tine allege lumea(v.și Talmudul). Pornirile reprimate devin vicii. De mult cuvântul virtute a devenit desuet, chiar ridicol. Asta o spune un om fără prejudecăți. Eu nu le am. Avem impresia că știm ce urmează. Nici vorbă.
Interesul meu pentru viața de apoi este o formă de dragoste pentru viață, în genere. Nu pot accepta dispariția unui dar atât de generos pe care ni l-a oferit Dumnezeu sau Natura, ceea ce este același lucru. Dumnezeu – lucru? Alt subiect.
autor Boris Marian

 

 

 

Anunțuri

Comentarii închise la Albele articulațíi

%d blogeri au apreciat asta: