Arhiva revistei literare Faleze de piatră

întâmplare

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 25/06/2011

artist Zamfir Dumitrescu, Compoziţie cu ferestre

 

Deschid fereastra
Somnoroasă
Noaptea-şi ridică imensele cortine
Cu-n nechezat de aripi
Tot cerul se revarsă-n mine

Miei albi de nori
Se joacă acum în voie
Sub epiderma albăstruie

O aripă de vultur
Imi iese din retină
Caută frenetic
Cuibul-ghirlandă
Căzut
Pe-un colţ de stâncă

Pe palma dreaptă
Am desenată
Linia orizontului-
Iluzia
Ce
Mă desparte de mare
Pântecul ei ascunde
Glasul tău
După o ploaie de săruturi
Naşte-n triluri
Curcubeu.

 

artist Zamfir Dumitrescu, Flori

 

Briza unui suspin
Adie
Prin dinţi de spumă
Scutură şoptind un imn
Fluturii-speranţă
Din palma stângă

Un bâlbâit de vânt
De seară
Răsfiră şerpi din fire aurii
Ii face cerc, să treacă
Sirag de stoluri
Spre câmpii.

Când soarele va adormi
Sub gene
Apare-ncet misterioasă-
Luna
Printre stufoasele

Sprâncene

 

autor Anişoara Iordache


Anunțuri

Comentarii închise la întâmplare

%d blogeri au apreciat asta: