Arhiva revistei literare Faleze de piatră

TRECUTE…

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 22/06/2011

Bolta pictata cu flori 2, artist Zamfir Dumitrescu

S-au scurs câteva zile bune de când Stephen Hawking a  declarat că filosofia este moartă pentru că nu a ţinut pasul cu descoperirile ultime ale ştiinţelor. Este o afirmaţie cu mult mai gravă decât pare la prima vedere, dar nimeni nu s-a sinchisit de ea – nu are nimic frivol şi nici  vreun joc de cuvinte nu se arată a fi. Fizicianul gândeşte că oamenii de ştiinţă pot lua, cu uşurinţă, locul filosofului; parte pentru că sunt în contact cu cele mai proaspete informaţii  – cu aer de noutate(!) –  explozive jocuri bengale ale materialului şi virtualului; parte pentru că pot emite judecăţi în consecinţă, pot avea păreri. Este o rătăcire, desigur, o amăgire. Şi totuşi trebuie să ne mulţumim cu atât, pentru că, într-adevăr, Filosoful a murit. Şi, odată cu el, a murit capacitatea de a lucra cu entităţi abstracte, subtile pe care le găsim numai la graniţa dintre Nimic şi Realitate. Sunt entităţile instabile cu care un Vizionar poate să găsească răspunsuri la întrebări altfel imposibile. Întrebări care rămân de cele mai multe ori fără răspuns de-a lungul unei vieţi, de-a lungul mai multor vieţi. Să nu se amăgească Stephen Hawking, omul de ştiinţă este la fel de incapabil să răspundă, şi este chiar mai grav faptul că are iluzia de a fi găsit răspunsuri la astfel de întrebări. Mai mult ca oricând, oamenirea ar avea astăzi nevoie de Filosof, pentru că peste ea se prăvăleşte necruţător obscurantismul, prejudecata, falsul, lipsa de reguli, bunul plac etc. etc. Şi toate astea din cauză că nu mai există cel care să alimenteze Viziunea, formidabila capacitate de a găsi tehnicile cu care să scormoneşti în inima virtualului pentru a ridica la suprafaţă categorii pe care oamenii să-şi sprijine demnitatea existenţei. Oamenii de ştiinţă nu au acces la jocul acesta, nu şi-l pot permite, pentru că – oricum ai întoarce-o! – domeniile lor devin încetul cu încetul vasale matematicii, aşa cum preaonorabilul Bachelard a afirmat-o în cele apuse vremi. Strălucită minte, şi precisă a avut acest domn,  ştiind că legătura dintre Filosofie şi Ştiinţă este fundamentală, că orice scăpătare ar interveni în bunul mers al simbiozei acesteia, nu ar face altceva decât să producă o înnumărare de eşecuri, şi o degradare fără precedent a calităţii vieţii. Calitatea vieţii omului de azi nu este prăpădită de altceva decât de lipsa sistemelor de valori morale şi de moartea Vizionarului. Doar el ar fi putut să scormonească în  încâlcita măţăraie a Existenţei, doar el s-ar fi putut petrece printre capcanele ce ne supun fiinţarea. Şi-n drumul lui ar fi putut pune Valori drept semne, şi ne-ar fi fost mai uşor. Ce bine poate să ne facă omul de ştiinţă luminându-ne despre entităţi, despre categorii pe care le enumeră şi ni le descrie, pe care, mai apoi trebuie să le învăţăm pe de rost? Noi de Sensuri am avea trebuinţă, să depăşim starea de precaritate ar fi dorinţa noastră, doar că Valorile cele vechi au început să fie putrede şi se rup pe la încheieturi, şi te lasă când ţi-e lumea mai dragă. Acum vreo douăzeci de ani am strigat în cor, mulţime de lume, amar de norod, de la Est la Vest, de la Nord, la Sud,  că am ajuns într-un liman – s-a dovedit a fi aceeaşi mlaştină, cu doar alte capacane. Dar moartea e aceeaşi, suferinţa la fel, rătăcirea mai de soi, fiindcă s-au spulberat spre nefiinţare tot ce, în gândurile şi sufletele noastre, ţineam ca Valori. Dintr-o dată au pierit, o pulbere fină s-a risipit şi ne-a lăsat ai nimănui. Jalnică mi se pare  încercarea de a justifica, aşişderea aceea de a te încăpăţâna să crezi orbeşte într-un drum care nu duce nicăieri, iar pe deaspura afirmaţia ca savantul ne va scoate dintr-o astfel de mizerie, e ca tichia de mărgăritar a chelului.

Şi nu ştiu de ce, dar mereu îmi vin în minte nume ale istoriei, pe care le rostesc cu tot mai multă iubire. Sunt nume pe care nu vi le spun, pentru că le aveţi şi voi pe ale voastre. Nu vi le spun, dar aştept să aud de la voi cuvinte care vin din învăţăturile lor, fiindcă aceste cuvinte nu pot fi nici uitate şi nici confundate.

 

autor Ion Mânzatu

Anunțuri

Comentarii închise la TRECUTE…

%d blogeri au apreciat asta: