Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Puterea cuvintelor

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 15/06/2011

 

Bianca MARCOVICI: Dragă Edi Mattes, cum te descurci cu pasiunile, hobby-urile tale multiple, în afara serviciului, în ce constau ele şi cum sunt echilibrate de meseria ta de arhitect la „Socetatea de Electricitate” din Haifa, unde lucrăm împreună ca vechi colegi?

 


Eduard MATTES: Hobby-urile mele nu sunt echilibrate de activitatea mea de arhitect! Ele sunt sarea şi piperul din viaţa mea! Ce să-i faci? A fi arhitect la Societatea de Electricitate nu este exact visul meu cu care-am început să învăţ arhitectură şi nici cel cu care mi-am terminat studiile la Bucureşti! Visam poate să lucrez la nişte proiecte de referinţă ale lumii moderne! Dar, ca în orice vis, în marea majoritate a cazurilor, familia şi digestia sunt cele mai importante aşa că faci ceea ce trebuie pentru pâinea cea de toate zilele! Pasiunile, caricaturile, grafica, fotografia îmi umplu cele trei sau patru ore după ce toţi membrii familiei, mama şi cei doi flăcăi ai mei, Roni şi Eden, merg la culcare! Atunci îmi găsesc liniştea necesară străjuită de mulţumirea sufletească după o zi de muncă, acea linişte ca toţi ai tăi sunt sănătoşi, mulţumiţi şi pregătiţi de o nouă luptă, ziua de mâine!

 

Dar tu, dragă Bianca, cum te împarţi tu între devizele tale de la serviciu şi lumea ta de vers?

Bianca MARCOVICI: La această întrebare pe care mi-o returnezi, aş putea răspunde în puţine cuvinte: meseria mea de inginer constructor se contopeşte perfect cu poezia, mai mult, sunt un colaj modern şi dependent. Inspiraţia mea, după cum se poate citi din cartea antologica, „Muntele meu, Carmel, 2011″ e tocmai o dovadă a diversităţii temelor poetice pe care le-am abordat. Ele ţin de nostalgia românească, după ce am părăsit România acum 20 de ani împreună cu familia. Aici, în Israel am prins rădăcini puternice, am deja 6 nepoţi. Fetele mele au făcut armată grea, s-au căsătorit şi deja au devenit competitive în meseria lor. Lucrează în domeniul calculatoarelor. Nu uita că am sosit în ţara foarte târziu! Eu la aproape 40 de ani, soţul meu la vârsta de 45 iar cele două fete ale noastre au sosit în Israel la vârsta bacalaureatului, deci înainte de armata care a urmat.


Cum te împaci cu gândul că ai colaborat din începuturi la cărţile mele, făcându-mi grafica, iar la interior sunt şi câteva din realizările tale în grafică, adică pot să-ţi zic că… „ţi-am oferit o şansă să-mi ilustrezi poemele” , după care mulţi scriitori te-au contactat cerându-ţi să repeţi succesul pentru cărţile lor? Îţi mai aminteşti despre ce plachete de versuri este vorba, le mai ai prin casă? Poţi reproduce un colaj?

Eduard MATTES: Este adevărat că te-ai comportat ca o adevărată prietena ce eşti şi-ţi mulţumesc că mi-ai acordat încrederea de-a-ţi decora cărţile cu desenele mele (şi eu… Sic!), cărţi deja decorate cu frumoasele-ţi versuri! Cum mă împac cu gândul că am colaborat din începuturi la cărţile tale? Pentru mine a fost şi-a rămas o cinste deosebită de a-ţi sta aproape, la câţiva centimetrii de adâncile tale versuri, în plachetele pe care le-ai editat şi care ţi-au consolidat un nume răsunător în poezia modernă.

Bianca MARCOVICI: Dar cititorul ar trebui să mai ştie şi cu ce te ocupi la serviciu!

 

Eduard MATTES: N-aş vrea ca cititorul acestor rânduri să creadă că sunt un plictisit şi-un plafonat în ceea ce priveşte activitatea mea la serviciu, dar… adevărul nu este prea departe de cele relatate mai sus! Îmi desfăşor activitatea într-un mediu dominat de inginerie şi exactitate, în care munca de arhitect este privită ca ceva desuet! Mereu mi se spune, mai în glumă, mai în serios, când vreau să mai ies puţin din unghiurile drepte, că oricum nimeni nu va observa „creaţia” mea! Şi-atunci mă surprind întrebându-mă unde s-au ascuns toate visurile mele? Îmi amintesc anii studenţiei şi ceea ce visăm nopţile: visam că proiectul meu s-a materializat, că este real şi că mă plimb prin tridimensionalul imaginar devenit peste noapte, realitate! Priveam în toate direcţiile şi corectam proiectul acolo unde era nevoie, totul în tridimensional! Mă trezeam a doua zi şi mă repezeam la planşeta unde materializam visul în linii, culori şi unghiuri. Şi-atunci, eram mulţumit! Azi, fac ce mi se cere, dar am grijă să mă privesc în fiecare dimineaţă în oglindă şi să mă investighez cu atenţie dacă nu a început capul meu să semene cu un cub…! Atâta timp cât capul îşi păstrează forma pe care o ştiu, plec liniştit la serviciu şi mă îmbrac cu culoarea locului pentru a ieşi cât mai puţin în evidenţă!!! Noroc că am căpătat a-colo şi o altă atribuţiune, şi anume aceea de-a organiza expoziţii de-ale colegilor de lucru care, ca şi mine, evadează uneori în artă!

 

Dar cum te lauzi tu cu ceea ce faci la serviciu?


Bianca MARCOVICI: Cred că simplă enumerare a lucrurilor pe care la fac în meseria mea, cum ar fi „Staţii de înaltă tensiune”, partea de construcţie, ar sugera clar că nu poate fi acesta izvorul meu poetic. Cred că situaţia internaţională, războiul, dragostea, explozia internetului („Impactul Virtualului”- titlu unei cărţi lansată la I. C. Român din Tel Aviv), muzică, domeniul în care am activat ca violonistă 17 ani, pot fi clarificate că subiectele mele forţe din proza şi poezia mea, cea memorialistică. Mă consider o poetă modestă care a încercat să păstreze legăturile cu literatura din România, cu toate că mulţi dintre israelienii de origine română considera lucrul ăsta ca o pierdere de timp.

 

Eduard MATTES: Dar cum e privită literatura israeliană în limba română, peste hotare?

 

 

Bianca MARCOVICI: Descopăr că suntem încă competitivi, suntem „o moştenire lirică puternică”, aşa cum se vede clar în presă românească din Israel şi în cea din România. Unii dintre noi au reuşit să fie publicaţi în România, cărţile noastre au fost recenzate în revistele literare din România şi din Israel. Au loc întruniri literare la Ierusalim, Tel Aviv şi Haifa cu schimburi literare aproape lunar. Cu toate astea suntem (unii dintre noi!) ignoraţi când e vorba de ce am văzut şi auzit la ştirile culturale de la TVR CULTURAL legate de „Salonul de carte” de la Bucureşti care se desfăşoară zilele acestea. Ungaria e invitată ca membră de onoare anul acesta, Spania a fost invitată anul trecut. Mie personal nu mi s-a cerut colaborarea. Nici nu mai am pretenţia să fiu invitată. Poate ar trebui să mă reculeg. Viitorul nostru literar stă în limba ebraică. Lucrul ăsta l-am simţit în cartea mea de poezie „Espresso dublu la Ierusalim”, carte bilingvă, ebraico-română, carte receptată deja în presă israeliană.

 

Dar cum te lauzi tu cu expoziţiile?

 

Eduard MATTES: Da, cu expoziţiile mele mă laud într-adevăr! Am câteva în fiecare an, sunt unul din candidaţii la „Premiul Ianculovici” pe care doresc din tot sufletul să-l merit şi să-l primesc iar anul acesta urmează să expun fotografie la Bucureşti, în galeria artistului fotograf român Gabriel Boholt din incinta cinematografului „Patria”. De asemeni, după succesul pe care l-am avut anul trecut cu creearea cupei comemorative pentru „Memorialul Iosif Mattes” la box de la Iaşi, anul acesta vreau să proiectez iarăşi o cupă sau o plachetă pentru acest eveniment dedicat memoriei scumpului meu tată, fost antrenor emerit, decedat în anul 2000.

Bianca MARCOVICI: Acestea fiind spuse, mă bucur că am găsit timpul necesar să mai sporovăim puţin şi despre noi, în aceste vremuri tensionate şi sumbre, mai ales că ne ştim de-o viaţă iar anii ne poartă pe-ale lor valuri învolburate şi nu ne dăm seama de fuga lor!

 

Bianca MARCOVICI & Eduard MATTES

Haifa, Israel

iunie, 2011

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Lucreția Berzintu said, on 17/06/2011 at 19:56

    Un dialog interesant, cald, prietenesc. Felicitări Bianca Marcovici! Felicitări Eduard Mattes! Mulțumiri!
    Cu drag,
    Shabat Shalom!


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: