Arhiva revistei literare Faleze de piatră

"El era jumate ţăran, jumate zeu"

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 13/06/2011

Brâncuşi by Man Ray

Cu aceste cuvinte îl descrie Peggy Guggenheim pe Brâncuşi, de la care tocmai cumpărase un bronz botezat „Pasărea cerului”.  Suntem la Paris în anul 1940.  Voila Brâncuşi: ţăran-sculptor şi jumătate fotograf.

Necunoscută pasiune publicului, sculptorul de origine română Brâncuşi (azi considerat cel mai mare sculptor al secolului XX ) era fascinat de fotografie.

După o întâlnire cu celebrul Edward Steichen în studioul lui Rodin în 1907, Brâncuşi începe să fotografieze propriile sale opere, tratând fotografia ca un complement al artei sale. El pune pe roate un sofisticat atelier foto adiacent studioului său din Montparnasse, jonglând cu 6 modele diverse de camere de luat vederi şi 2 aparate de filmat. Fotografiile sale completează opera sa sculpturală, ele devin o parte necesară procesului creativ. În anul 1956, la moartea artistului la Paris, Centrul de artă Pompidou moşteneşte o prestigioasă arhivă conţinând peste 2000 de fotografii şi negative. Câteva expoziţii, ultima fiind organizată recent la Veneţia de fundaţia Peggy Guggenheim, dezvăluie pe Brâncuşi-fotograful. Expoziţia prezintă subtilele detalii ale relaţiei sculptură-fotografie .

Brâncuşi lucra cu greu în lemn, marmură şi bronz, munca înainta dificil, într-o perpetuă luptă cu formele şi texturile operelor sale .

Elaborarea unei sculpturi de către Brâncuşi implica o prefacere a gândului direct în formă. Este un proces mental susţinut de o muncă fizică uneori sisifică.

Discipolul său Constantin Antonovici o consemna astfel:

 

Creează ca un Dumnezeu

Comandă ca un Rege

Munceşte ca un sclav…

 

Doar 250 de opere realizează artistul, în cei 50 de ani de carieră.

Fotografia permite sculptorului să tranziteze formele sale simple: păsări, peşti, capete umane în mediul fluid al luminii.

„Întâlnim un gen nou de sculptură făcută prin lentila camerei „, explică d-na Marielle Tabart, responsabila celebrului ” Atelier Brâncuşi” instalat la centrul de artă modernă Pompidou din Paris. Tabart ne invită să vedem „Torsul unui tânăr”, piesă finisată în 1924 – comparabile sunt ghipsul cu alternativa sa – printul de emulsie de argint cu care se lucra prin anii 20. Fotografia e mai bună decât modelul, admite Tabart. Efectele fotografice ne încântă în „Muza adormită II ” -1934 , aici Brâncuşi foloseşte ingenios deformaţia optică a lentilelor ce alungesc dramatic umbrele subiectului. Contrastul alb-negru extrem ne aminteşte de pictura metafizică, de angoasele unor peisaje ameninţătoare în jocul luminilor terne. Dar aceste fotografii, oricum le-am percepe, nu ating sublimul sculpturilor. Marele fotograf Brassai spunea : „Brâncuşi nu ştie să facă poze bune” ; un alt expert al contrastului, Man Ray, ne atrage atenţia că mai toate clişeele sunt ori subexpuse ,ori supraexpuse.

Însăşi d-na Tabart anulează expunerea unei serii întregi de fotografii, „obiecte de zi de zi”, făcute de sculptor în dorinţa de a încerca noi camere de luat vederi.

„Nimic extraordinar aici”, ne spune Marielle, subiectul la Brâncuşi este creaţia în sine.

Artistul experimenta frecvent superpunând imagini peste repetate negative ale subiectului, în mod similar cu experimentele făcute pe plăci fotografice de prietenii săi suprarealişti.

Dar câteva negative captează total sufletul lucrărilor sale.  La Veneţia o serie de 9 fotografii ne prezintă bustul – „Prometeu”, 1917 – în diverse ipostaze: bronzul lustruit în lumina răsăritului, la apus, întunecat de o eclipsă, un adevărat melanj al luminii cu forţele proteice ale naturii.

Atelierul sculptorului  –    foto: E. Steichen

 

Într-o elegantă fotografie din 1936 Brâncuşi plasează un spot de lumină venind din plafon direct pe ” Pasărea cerului”. O lumină difuză înconjoară marmura neagră rece ca un fel de aureolă a spiritului statuii. Brâncuşi îşi numea sculpturile: ” bucuria sufletului eliberat din materie” .

La fel şi fotografiile lui îşi merită locul sub cerul Montparnasse-ului, împreună cu  „Cocoşul”, ” Muza”, „Coloana Infinitului”… Imaginile capturate de sculptor aduc trecătorului senzaţia unei plonjări nostalgice în atelierul din Impasse Ronsin, locul în care Brâncuşi îşi expunea statuile spre vânzare, atelier despre care el însuşi spunea că este „o cavă plină cu minuni”.

 

autor  Adrian Grauenfels

http://cititordeproza.ning.com/profile/AdrianGrauenfels

Anunțuri

Comentarii închise la "El era jumate ţăran, jumate zeu"

%d blogeri au apreciat asta: