Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Minunata lume nouă de Aldous Huxley (note de lectură)

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 05/06/2011

Utopiile, spune Berdiaev, ne apar astăzi mult mai realizabile decât se credea pe vremuri. De aceea în vremurile noastre ne aflăm în faţa unei întrebări destul de chinuitoare: cum să evităm înfăptuirea lor definitivă?… Utopiile sunt realizabile. Viaţa se îndreaptă către utopii. Şi poate că începe un veac nou, un veac în care intelectualii şi pătura cultivată vor visa la mijloacele de a evita utopiile şi de a reveni la o societate neutopică, mai puţin perfecă dar mai liberă.”

 

Aldous Huxley

 

Acest motto stă la începutul distopiei Minunata lume nouă, publicată de Aldous Huxley în 1934. Poate, dacă n-aş fi avut neşansa de-a trăi într-o societate cândva utopică, aşa cum a fost totalitarismul comunist, aş putea crede că niciodată o astfel de utopie n-ar putea fi pusă în practică. Marile schimbări prin care trece omenirea de o bună bucată de vreme mă fac să văd în cartea lui Huxley mai mult o previziune a ceea ce ar putea să se întâmple decât un scenariu sf.

Mai întâi câteva cuvinte despre autorul acestei cărţi:

Aldous Leonard Huxley  s-a născut  la 26 iulie 1894  în Godalming, Surrey, Anglia, în celebra familie Huxley. Era fiul scriitorului Leonard Huxley, nepot al renumitului naturalist şi eseist Thomas Henry Huxley şi fratele nu mai puţin celebrului naturalist Julian Huxley. Având o constituţie fragilă, copilul Aldous avea calităţi intelectuale cu mult deasupra celor de vârsta lui. Şi-a început aventura cunoaşterii în laboratorul tatălui său, continuând sub supravegherea mamei sale, Julia Arnold, la Hillside.

Când împlineşte 14 ani, în 1908, trece printr-o adevărată tragedie, pierzându-şi în aceeaşi lună atât mama, cât şi sora, pe Roberta. Îşi începe studiile la Eton, însă, fiind suferind de o boală rară (keratitis punctata) care-i afectează vederea, face o întrerupere de 2 ani, după care conmtinuă la Balliol College, Oxford, unde va preda pentru scurt timp literatură. În 1914, fratele său mai mare Noel se sinucide. El rămâne departe de front datorită întunericului în care se afunda de la o zi la alta şi care-i inspiră mai târziu romanul Orb prin Gaza (1936) .

În 1916 debutează cu volumul de versuri Roata în flăcări, iar în proză, peste patru ani, în 1920, cu volumul de nuveleLimbo. Primul său roman, Galben de crom, apare în 1921.

Mare admirator al literaturii franceze, Aldous Huxley s-a format la şcoala lui Voltaire, Diderot, Proust, Baudelaire, Anatole France. O foarte mare pasiune nutrea pentru opera lui Shakespeare, iar dintre contemporani, pentru D.H. Lawrence. A publicat de-a lungul vieţii peste patruzeci de volume, fiind recunoscut ca un scriitor satiric redutabil şi ca un gânditor politic de valoare.

Dintre romanele sale mai cunoscute amintim: Punct şi contrapunct(1928), Minunata lume nouă (1932), Orb prin Gaza (1936), Geniul şi zeiţa (1955).

Se căsătoreşte cu Maria Nys şi în 1937 se mută în California, unde i se refuză acordarea cetăţeniei americane pe motiv că n-a dorit să renunţe la ideile sale pacifiste pentru nişte false convingeri religioase. În cartea sa Scopuri şi mijloace, publicată în 1937, arată că în  civilizaţia modernă, majoritatea oamenilor îşi doreşte o lume a păcii, libertăţii, dreptăţii şi iubirii frăţeşti, însă nu ştie cum s-o pună în practică. Din relaţia cu filozoful indian Krishnamurti şi apropierea de cercul practicanţilor vedanta, rezultă cartea sa fundamentală în materie de spiritualitate, Filozofia eternă (1945), în care analizează operele unor mari gânditori mistici.

Orbirea sa progresivă l-a determinat să aplice la Metoda Bates pentru creşterea naturală a vederii. Şedinţele de meditaţie şi experienţele căpătate în urma consumării unui drog psihedelic numit mescalină devin material pentru cărţile sale Uşile percepţiei şi romanul Rai şi Iad, devenite celebre în perioada hippie. Titlul eseului (Uşile percepţiei) a inspirat şi numele formaţiei rock The Doors.

În 1955 îi moare prima soţie, iar în 1956 se recăsătoreşte cu scriitoarea Laura Archera. Este diagnosticat cu cancer de laringe în 1960, însă continuă să scrie şi să ţină conferinţe în universităţi americane de prestigiu. După ce în 1936 a primit premiul James Tait Black Memorial Prize, pentru romanul After Many a Summer Dies the Swan, în 1958 refuză ordinul Knight Bachelor oferit de fundaţia Macmillan. Alături de prietenii săi americani Gerald Heard, Buckminster Fuller, Lewis Mumford este considerat printre intelectualii de vârf ale cărui idei se bucură de un susţinut prestigiu.

Trebuie să amintim că Aldous Huxley a avut mare influenţă şi asupra prozatorilor români interbelici Camil Petrescu, Mircea Eliade, Anton Holban. Moare pe 22 noiembrie 1963. Anunţul morţii sale  a fost eclipsat de uciderea lui J.F. Kennedy, petrecută în aceeaşi zi, şi de moartea marelui scriitor irlandez C.S. Lewis

Romanele sale satirice (Frunze veştede), utopice sau distopice (Minunata lume nouă) nu ratează niciodată scopul de a-şi captiva definitiv cititorul şi de a-l pune pe gânduri. Fin observator al societăţii în care trăieşte, critică moravurile până la caricaturizare, propunând în schimb o societate dezlegată de prejudecăţi.

Celebrul roman Minunata lume nouă, publicat în 1932 şi a cărui continuare Reîntoarcerea în minunata lume nouă publicată în 1958, porneşte de la ideea unei societăţi distopice care, pentru a-şi ţine cetăţenii sub control, recurge la orice mijoc. Titlul cărţii este ironic: minunata lume virtuală, nu este decât un surogat de existenţă în care minciuna a căpătat rang de adevăr absolut. Originea acestei lumi se află în Era Ford, momentul lansării pe piaţă al automobilului devenind punctul zero de referinţă în locul anului 1, anul naşterii lui Hristos. Industrializarea şi supertehnologizarea vieţii,  accelerate de la an la an în numele unor idealuri, au drept consecinţă dezumanizarea individului şi lipsirea lui de atributele celui creat după chipul şi asemănrea lui Dumnezeu. Adevăratele valori care au contribuit la evoluţia şi menţinerea umanităţii în limitele unor standarde, valori precum: iubirea, căsătoria, liberul arbitru, au fost eliminate. Întreaga societate a devenit un angrenaj în care doar câţiva indivizi au dreptul de-a alege şi de a decide pentru toţi ceilalţi.  Pentru punerea în mişcare a acestui angrenaj şi pentru menţinerea lui în mişcarea indusă s-a recurs în primul rând la transformarea rasei umane prin manipularea ei genetică.

În sinistra clădire numită CENTRUL DE INCUBAŢIE ŞI CONDIŢIONARE PENTRU LONDRA CENTRALĂ, ovulele produse în laboratoare sunt puse în incubatore şi tratate din punct de vedere fizico-chimic astfel încât viitorul tuturor indivizilor care se vor naşte este condiţionat încă din faza embrionară. S-a ajuns până acolo încât folosind metoda Bokanovski,  dintr-un singur embrion uman, tratat se obţin până la 96 de indivizi prin dividerea acestuia. Şi toate astea se petrec în Sala Predestinării Sociale.

Apoi indivizii sunt educaţi şi supuşi unui tratament numit hipnopedie,  educaţia în timpul somnului prin repetarea de nenumărate ori a unor elemente ce rămân imprimate în subconştientul copiilor. În final rezultă o societate împărţită în caste în vârful căreia se află indivizii Alfa, care sunt şi cei mai bine dotaţi din punct de vedere intelectual. Apoi sunt Beta, Delta , Gama şi la baza piramidei Epsilon , cei mai  proşti „că nici nu ştiu să scrie şi să citească”. Chiar dacă mintea Epsilonilor nu se maturizează şi rămân ani îndelungaţi simplă masă de manevră, mare lucru nu se poate face cu ei nefiind dezvoltaţi din punct de vedere fizic. Dezvoltarea precoce a indivizilor din punct de vedere sexual este unul din ţelurile societăţii care populează Era Ford. În incubatoarele de condiţionare neopavloviană bebeluşii din castele inferioare sunt dresaţi să urască florile şi cărţile,  obiecte subversive care le-ar fi putut dezvolta gustul pentru artă şi i-ar fi distras de la munca de roboţi pentru care erau programaţi. Însă mai ales cărţile,  cititul însemnând cunoaştere , de care ei nu aveau nevoie. Tuturor mebrilor societăţii le erau asigurate toate nevoile, astfel încât trăiau într-o stare de mulţumire deplină, dusă până la extaz prin consumarea unui drog, numit soma, care le alunga orice frustrare.

Deviza Statelor Unite ale Lumii era Comunitate, Identitate, Stabilitate, societatea funcţionând ca un mecanism perfect fără nici un fel de conflict: nu existau sentimente, nu exista familie, toate vechile instituţii fiind abolite. Sexul era liber, încurajat chiar de Marele Ford- zeul suprem practicându-se în orice împrejurare fără restricţii. Cercetătorii încercau să coboare cât mai mult vârsta indivizilor la care ar fi putut fi apţi pentru sex. Urmele vechii societăţi se mai găseau doar în rezervaţii ai căror locuitori erau dispreţuiţi de populaţia din Lumea Nouă.

Iată că şi în această societate, dusă aparent până la perfecţiune apare fisura: unul dintre personaje, Bernard, aparţinând castei Alfa, suferise pe linia de fabricaţie un „accident” având astfel probleme de adaptabilitate. Nici programul de hipnopedie la care fusese supus, nici soma, drogul luat de toţi membrii comunităţii,  nu reuşiseră să-l integreze pe deplin în lumea aparent perfectă în care trăia. O cunoaşte pe Lenina, de care se îndrăgosteşte şi suferă pentru faptul că ea  trăia fără nicio reticenţă în conformitate cu normele „erei înnoite în care toată lumea era fericită”.

Accidental ajung într-o rezervaţie unde-l cunosc pe tânărul Sălbatic, fiul Lindei, născut dintr-o anormală poveste de dragoste. Genele lui scăpaseră de intervenţia inteligenţilor Alfa, aşa că păstrau toate tarele specifice indivizilor vechii societăţi: dorul de libertate, sentimentul de iubire, conştiinţa de sine. Şi toate  deprinderile rele pe care le căpătase Sălbaticul în rezervaţie se datorau în mare parte unui volum  cu operele lui Shakespeare, pe care îl învăţase aproape pe de rost. Adus în „minunata lume nouă” şi prezentat  drept rezultat al încălcării normelor impuse de noua societate, Sălbaticul descoperă ipocrizia acestei lumi aparent perfecte. Cade într-o neagră depresie şi singurul sentiment pe care-l mai are este acela de respingere al acestei lumi atât de urâte tocmai prin faptul că toţi locuitorii ei fuseseră programaţi să fie fericiţi şi mulţumiţi cu ceea ce li se oferea. Tocmai lipsa lor de orizont era sufocantă, anesteziantă. Nimic din ceea ce citise el în cartea lui Shakespeare nu se verifica în acest surogat de viaţă pe care-l trăiau locuitorii „minunatei lumi noi”. Adevărul şi libertatea fuseseră sacrificate în numele fericirii generalizate. „Nu poţi căpăta totul pe gratis, îi explică Controlorul unui personaj inadaptat. Fericirea are şi ea un preţ, care trebuie plătit.” Iar preţul pe care-l plătesc cei ce nu vor să se integreze acestei lumi este exilul. Într-un final Sălbaticul, cel care crescuse cu operele lui Shakespeare, nereuşind să înţeleagă şi să se adapteze în lumea fericirii totale, se sinucide.

Chiar dacă  această distopie a lui Huxley nu are dramatismul celor ale lui Orwell, ori Margaret Atwood, romanul te pune pe gânduri. Trăind în aceste vremuri în care ştiinţa l-a subjugat pe om, în care modificările genetice au ieşit de sub interdicţie, în care familia şi celelate valori care susţineau societatea au căzut în derizoriu, în care sexualitatea exacerbată a devenit un modus vivendi, nu poţi să nu te gândeşti serios la premoniţia  acestei cărţi. Şi aşa cum spune Berdiaev, orice utopie poate deveni posibilă într-o lume care şi-a pierdut busola.

 

autor Maria Sava

http://cititordeproza.ning.com/profile/maria


Anunțuri

Comentarii închise la Minunata lume nouă de Aldous Huxley (note de lectură)

%d blogeri au apreciat asta: