Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Dialoguri neîntâmplătoare Mircea Silaghi – Actor al teatrului municipal Târgoviște

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 04/06/2011


Nu este nici Felix, nici Luca, nici Fredi…”nu sunt un june-prim, toate-s doar roluri…şase luni am fost singurul actor angajat al Teatrului…”

La ora la care scriu aceste rânduri tocmai a avut loc premiera filmului „Tanti”, film în care Mircea Silaghi ( tânărul Fredi) are rolul principal.

Pe actor l-am văzut în câteva spectacole la Teatrul Municipal Târgovişte. Pe om l-am zărit pe stradă, în cafenea, ba chiar am schimbat câteva cuvinte de vreo două ori. Este sobru, elegant şi orice spune pare foarte bine cântărit. Are alură de star (ar fi fost culmea să nu…) şi o afişează cu bun-simţ, atât cât să nu intre în categoria sărmanilor suferinzi de vedetism.

S-a născut la Baia Mare, unde a stat până la adolescenţă, a cochetat cu scena încă din perioada liceului şi chiar dacă era pe punctul de a face „literele” în Cluj, a urmat în cele din urmă facultatea din Tg-Mureş, Universitatea de Artă Teatrală – secţia actorie. Şi-a urmat instinctul.
Nu s-a dat deoparte când a fost vorba de film. Ba chiar a apărut şi în reclame. De când este în Târgovişte, a jucat în serialul „Vine Poliţia” şi a avut rolurile principale în două lung-metraje: „Tanti” şi „Omega Rose”. Nu este la îndemâna oricui să colaboreze cu nume ca Şerban Marinescu, Horaţiu Mălăiele, Ion Besoiu, Florin Piersic Jr., Cecilia Bârbora, Ioan Gyuri Pascu şi alţii ca ei – regizori, producători şi mai ales actori.

După noaptea în care am asistat la Calea Luminii, în care filmam şi adunam impresii pentru „The way of light 2011”, ne-am întâlnit iar, la o săptămână, tot pe bulevardul Carol I şi i-am spus că vreau să stăm de vorbă: „ce zici, mă suporţi?”, a râs, şi-a făcut nişte calcule, apoi m-a întrebat: „este bine mâine la şase jumătate la teatru?”. Era în regulă. Oricum veneam la „Buzunarul cu pâine”- piesa lui Matei Vişniec, regizată de către directorul teatrului, Dan Ţopa.

Era împreună cu regizorul francez Jean Besanceney şi spre norocul meu ne „anşantăm”, avem şi un schimb de impresii cu distinsul regizor tehnic al Teatrului Francois Jacobs din Belfort (nu mai ştiu cine pe cine întreba), desigur, totul via Mircea, actorul multifuncţional – ghid, translator, prieten de ocazie – apoi eu şi Silaghi ne retragem la o ţigară.

 

 

C.I. Parcă suntem personajele alea pe care le joci tu. Vezi că nu folosesc politeţuri ieftine, dar asta nu înseamnă lipsă de apreciere! În legătură cu biografia ta, m-am informat foarte puţin, pentru că vreau să aflu de la tine. Am fost uimit când am văzut pleiada de actori consacraţi alături de care ai lucrat. Tare sunt curios cum te-ai simţit în preajma lor – asta-i poveste controversată – mai ales la debut când ai intrat în lumea filmului, a „monştrilor acri”, după cum îi numea un clasic în viaţă. Ai simţit vreo clipă sentimentul de inferioritate, ai fost copleşit de tracul uneori inerent? ”

Trage din ţigară şi râde.

M.S. Nici nu mă aştept să-mi spui altfel: Mircea- simplu! Da. Am lucrat cu mulţi. O zi, două, trei, însă nu a fost niciodată vorba de trac. Cred că de tracul acesta am scăpat după ce am terminat facultatea şi am avut între timp ocazia să mai lucrez prin nişte teatre. Mereu au existat probleme cu „monştri acri” (tu ai spus-o!) dar m-am adaptat situaţiei. Acum chiar nu am nicio problemă cu ei. Nu mă simt intimidat şi desigur îi tratez cu respectul pe care-l merită, iar eu mă aştept la acelaşi lucru din partea lor.
La „Omega rose” majoritatea dintre ei au fost ok şi foarte voluntari, aşa… Florin Piersic Jr, care este şi producătorul filmului, au fost şi Ion Besoiu, Ioan Gyuri Pascu, Rodica Negrea, Marius Rizea…În general am filmat cu Aylin, alături de care am jucat şi în „Vine poliţia!”

C.I. A, da, erai Luca! Băi, dă-l în mă-sa de reportofon, că nu scriu din replay-uri. Auzi Mircea, n-ai rămas cu sechele de „organ”…să ieşi în stradă? N-ai porniri de-astea… să opreşti o maşină, să dai o amendă? Hai lasă, spune-mi cum ai ajuns aici.

M.S. Am rămas cu nimic. Nu, nu ies, deşi ar fi drăguţ. E doar un rol şi…mai degrabă sunt eu o amendă.
Am venit de la Sf.Gheorghe pentru că acolo, după un an şi jumătate am simţit că nu mi se potriveşte, nu-mi era bine, nu mă simţeam în largul meu şi cum tocmai se deschisese Teatrul pentru Copii şi Tineret „Mihai Popescu”, am venit şi-am dat concurs. Mă ştiam demult cu directorul Dan Ţopa. Am fost colegi de facultate. Eu am fost singurul actor angajat al teatrului timp de vreo şase luni. A fost comic.

Din nou un moment hilar şi o dăm pe lexic de cartier. Aşa, ca-n orice pauză!

C.I. Cu adevărat comic şi merită specificat: „Teatru cu director şi actor”!
M.S. Prin asta nu vreau să spun că nu mai erau actori. Erau Ilie Ghergu, Ştefan Ştefănescu, dar încă nu erau angajaţi şi s-au dat vreo 2 – 3 concursuri până s-a făcut totul cât de cât. Eram singurul angajat pe post de actor. Asta vreau să spun.

 

Cosmina Lirca şi Mircea Silaghi

 

C.I. Hai să-ţi pun şi o întrebare de uzură, deşi urăsc să fac fac asta. Ai o tipologie de personaj pe care-ţi place s-o joci? Mă refer la film. Te regăseşti în calitatea de don juan, pentru că am văzut că presa te-a numit Brad Pitt, deci fanele sunt pe urmele tale? Te încântă statutul?

M.S. În momentul ăsta ce mi-aş dori mult este un rol negativ.
Acum depinde ce înţelegi tu prin rol negativ. În film am avut în „Tanti” un rol negativ pe jumătate, aşa…şi nu, nu sunt un june-prim. Sunt doar roluri după cum ţi-am spus, iar eu sunt eu, cel care nu renunţă la ţigară şi pălărie

Mai devereme remarcasem acest trio: Mircea, ţigara şi pălăria şi avusesem grijă să-i mărturisesc evidenţa.
Între timp apare şi Ilie Gherghu, chiar când vorbeam despre el – nu de rău – parol! Ne salută şi vine pe bancă la finalul discuţiei în care intrasem pe tărâmul culturii, cel care îmi provoacă insomnii şi uneori materiale de genu’… (Uite că e bun şi reportofonul! Mircea l-a numit pe Ilie „un băiat fain”!)

C.I. La viaţa oraşului, la cultura care e diferită de cea nord-vestică, cea din care vii tu, te-ai adaptat uşor?

M.S. Destul de uşor. Şi la viaţa cotidiană a oraşului şi la activitatea profesională. Adică oricum diferenţele poate mi s-au şters mie din cap. Când am venit într-adevăr a fost un şoc, nu neapărat şoc cultural ca să zic aşa. Adică nu ceea ce se întâmplă din punct de vedere al culturii.

C.I. Mircea, n-am vorbit despre cum primeşte publicul, fenomenul artistic şi aveam o restanţă referitoare la absenţa mediatizării actelor de creaţie ( începusem să vorbim la „Calea Luminii”).

M.S. Bine spun că îl primeşte, dar e loc de mai bine şi văd şi îmbunătăţirile. Adică mie mi se pare că publicul devine din ce în ce mai bun, din ce în ce mai cunoscător. Mai durează, într-adevăr, dar e pe drumul care trebuie, după părerea mea. Cât despre promovarea culturii, cred mai degrabă că sunt două elemente esenţiale care lipsesc: voinţa şi metoda!

Şi plecăm în foaier. Nu vă spui ce am mai vorbit cu Ilie şi Mircea. Nu voi să vă spui şi gata!
Oricum ne-am umplut mai târziu buzunarele cu pâine (mai ales eu), iar Silaghi a continuat după spectacol să fie multifuncţional, că deh, asta-i condiţia actorului!
Mircea Silaghi, nu este Felix, nici Luca, nici Fredi, nici…
Mircea Silaghi creează, se reinventează. Dintre arte, actoria este singura în care opera poate dispărea. Artistul însă, rămâne!
Şi cred că dacă a reuşit să fie singurul actor în 2007, acesta este doar un început pentru a deveni singurul om – teatru. Mircea Silaghi.

autor Cristi Iordache
Grup Media Singur

http://cititordeproza.ning.com/profile/CristiIordache

http://montecristoconte.blogspot.com

http://www.revistasingur.ro

Anunțuri

Comentarii închise la Dialoguri neîntâmplătoare Mircea Silaghi – Actor al teatrului municipal Târgoviște

%d blogeri au apreciat asta: