Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Ileana Roman – Ţiganii, între libertate și infracționalitate

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 01/06/2011


Ileana Roman, încercând să justifice cel mai puternic spirit de libertate manifestat de vreun popor de pe planetă, a cercetat viaţa ţiganilor sub toate aspectele: istoric, socio-economic, cultural etc, rezultând, în final, o lucrare qvasi-academică limitată contractual. /1/ Ţiganii au migrat din nordul Indiei, în secolele IX – X (în Punjab, unde s-au scris Vedele, există şi azi o populaţie similară, numită cingar). Argumente filologice, preluate din limba romanes, vorbită de 60% dintre ei, atestă traseul migraţiei lor spre Europa (unii au ajuns şi pe alte continente), începută în secolul al IX-lea al erei noastre. Cuvintele preluate în limba lor, dovedesc că au trecut prin Persia (în secolele IX-X), Armenia (secolul XI), apoi prin Ţările Balcanice şi Imperiul Bizantin, o ramură secundară ajungând până în Vestul Europei.

 

Eu si restul lumii, artist Natalie Schor

 

Au fost luaţi în consideraţie după ce s-au înmulţit semnificativ, prin secolele XVIII –XIX. Prima consemnare a ţiganilor în Europa (datând din anul 1260), scrisoarea regelui Boemiei, Ottokar al II-lea către Papa Alexandru al IV-lea, menţionează cetele de ţigani din armata regelui Ungariei.

Libertatea lor funciară le-a jucat şi continuă să le joace feste. Nerespectând legile popoarelor cu care au venit/vin în contact, în nomadismul lor contemporan, resuscitat de facilităţile aduse de înfiinţarea Uniunii Europene, comportamentul lor antisocial a fost şi este repudiat. Ileana Roman cercetează avatariile persecutării lor în decursul timpului. După anul 1450 apar edicte regale care îi expulzează sau le se interzic accesul în diverse ţări mai civilizate în aceea vreme, de pildă Franţa şi Anglia. În aceasta din urmă, s-a dat legea de a fi spânzuraţi cei care nu renunţau la nomadism. La Paris, prima vrăjitoare arsă pe rug a fost o ţigancă (în anul 1499). Franţa, Spania şi Italia zileleor noastre repartiază în România grupuri de ţigani infractori.

Singurul regim politic din Europa medievală şi modernă, care a adoptat un program viabil de integrare socială a ţiganilor a fost Imperiul austro-ungar, în timpul Mariei Tereza (1740-1780) şi a fiului ei Iosif al II-lea (1765-1790). În Transilvania, ridicată la rang de Mare Principat, ţiganilor li s-au dat: case, pământ, vite şi unelte agricole, fiind, în schimb, obligaţi să renunţe la nomadism şi cerşetorie, să frecventeze şcolile şi biserica, să satisfacă stagiul militar.

Ileana Roman acordă un capitol important, situaţiei ţiganilor din Ţările Române, devenită în timp: România Mari, Republica Populară/Socialistă Română şi Republica România (după 1989).

În perioada celui de-al II-lea război mondial, chiar dacă au fost deportaţi, o parte din ei în Transnistria, au fost excluşi, ca şi evreii, de la „soluţia finală”. În comunism, chiar în faza naţionalistă, au fost protejaţi prin politica de omogenizare socială şi asimilare. Mahalalele au dispărut, dar ţiganii, ajuns la bloc, au continuat modul lor de viaţa ca de şatră (unii dintre ei au cazat caii în apartamente).

Pe unde trec, au creeat şi crează probleme sociale (pe lângă calităţile native de muzicieni şi dansatori, sunt hoţi, murdari, deseori criminali). Autorea cărţii, făcând un rechizitoriu clasei politice veroase şi venale, instaurată în ţara noastră pseudo-capitalistă, consideră că în hoţiile lor ţiganii sunt mici copii faţă de guvernţii care au instaurat jaful naţional, vânzând tot ce se putea vinde în România (de la bogăţiile subsolului la fabrici şi terenuri). Programele guvernanţilor pentru integrarea ţiganilor sunt numai pe hârtie. (de exemplu, Programul Deceniului pentru Incluziunea romilor 2005-2015).

Există şi realizări concrete: din 1997 funţionează Secţia de Limba şi Literatra Romani la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti şi studiile elaborate de Ministerul Educaţiai şi Cercetării elaborate în perioada 2000-2001, din care rezultă concluzii importante şi propuneri stimulative pentru şcolarii ţigani (în scopul determinării copiilor ţigani să se şcolarizeze, şi apoi să-şi continue studiile, stimulaţi prin burse).

După revoluţie ţiganii au fost fericiţi pentru că şi-au recuperat aurul confiscat pe vremea regimului comunist (sub preşedenţia lui Ion Iliescu).

Ţiganii au început şi ei să se organizeze. După abolirea robiei, în 1933, la Bucureşti, apar două asociaţii învrăjbite, motiv pentru care nu au fost legalizate. Când doi se cearta, al treilea câştigă, impuându-se Asociaţia Generală a Ţiganilor înfiinţată în 1939 de George Potra. Pe plan extern, în 1971 la Londra s-au pus bazele Uniunii internaţionale a Romilor.

Autoarea intreprinde şi o analiza psihologică a temperamentului ţigănesc, de la teatralitatea eficientă a cerşetoriei, care nu e trucată în totalitate, până la grandomania interlopilor. Orgoliul neţărmurit al unor ţigani înstăriţi i-a făcut să se autointituleze voievozi, regi, împăraţi. Bulibaşa Ion Cioabă s-a proclamat „rege internaţional al romilor” în septembrie 1992, iar vălul său, Iulian Rădulescu, s-a proclamat în august 1993 „împărat al romilor de pretutindeni”, amândoi locuind pe aceeaşi stradă din Sibiu.

Ţiganii au dat şi personalităţi autentice: vilonistul Cristache Ciolac (1870-1927), pianistul şi compozitorul George Ochialbi (1878-1916), vilonistul şi compozitorul Grigoraş Dinicu (1889-1849), naistul Fănică Luca (1894-1968), chitarist şi solistul vocal (1896-1945), Maria Lătăreţu (1911-1972), compozitorul-dirijor Sile Dinicu (1919-1993), acordeonistul şi vocalistul Fărămiţă Lambru (1927-1974), cântăreaţa de muzică lăutărească Romica Puceanu (1928-1996), acordeonistul Marcel Budală (1926-1989) etc.

Personalităţi cu unul din părinţi ţigani: Ştefan Răzvan Vodă (fiul unei roabe ţigănci) înscăunat pe tronul Moldovei în 1595, scriitorul Anton Pann (tata ţigan, mama grecoaică), violonistul de talie internaţională Ion Voicu (1923-1997), Petrea Creţu Şolcan, cel mai vestit lăutar al sec. XIX, compozitorul şi interpretul de muzică de jazz Johnny Răducanu (nepotul lui Petrea Creţu Şolcan), Gil Dobrică (1940-2007), Mădălin Voicu , Luminiţa Cioabă facultatea de litere Sibiu, Damian Drăghici (formaţia sa Damian&Brothers, Arthur Cerari, starostele etniei rome din Republica Moldova.

Melodia Zaraza, a făcut celebră ţiganca cu acelaşi nume, a cărei viaţă s-a sfârşit tragic, fiind iubita cântăreţului Cristian Vasile (1908-1974). Există supoziţii că două mari personalităţi ale culturii noastre ar fi avut ascendenţe ţigăneşti: părintele în 2000-2001 Callinic I. Popp-Şerboianu – singurul ţigan din România care a îmbrăcat sutana preoţească şi controversatul filosof Nae Ionescu (1890-1940), mentor al doctrinei legionare dar şi formatorul celor mai importanţi filosofi români de la sfârşitul mileniului II şi începutul mileniului III (Mircea Eliade, Constantin Noica etc).

Un alt capitol al remarcabilei cărţi semnată de Ileana Roman îl constituie literatura dedicată romilor, începând cu Miguel de Cervantes şi Victor Hugo, iar la noi, Ion Budai-Deleanu ( epopeea ŢIGANIADA), Eugen Barbu (romanul GROAPA), Emil Loteanu (filmil ŞATRA), Miron Radu Paraschivescu (volumul de versuri CÂNTECE ŢIGĂNEŞTI) etc. De asemenea, sunt menţionate referinţele călătorilor străini prin ţara noastră, referitoare la comportamentul ţiganilor.

Cercetând posibilităţile de încadrare socială a ţiganilor, Ileana Roman trece în revistă ocupaţiile tradiţionale ale acestora: băieşi (mineri), căldărari, ursari, lingurari, lăutari, ciurari, spoitori, cărămidari, fierari, argintari, aurari etc.

În lipsa locurilor de muncă, ţiganii fac „tomberoniada” Europei.

Concluziile Ilenei Roman, privind situaţia ţiganilor sunt următoarele.

Fără o patrie, „Etnia ţigană are artişti, meseriaşi, megaîmbogăţiţi şi nu are o biserică, o casă de cultură, un muzeu. Fără lăcaşuri de cult şi cultură proprii înseamnă să depinzi mereu de ceilalţi. Fără o metafizică, fără transcendentalitate, sufletul rămâne teluric, terestru, omul rămâne doar cu un cogito ergo sum.”

Pentru integrarea ţiganilor trebuie să lucreze oameni devotati (întotdeauna omul sfinţeşte locul). Marea problemă a ţiganilor ţine de şcolarizare şi de găsirea locurilor de muncă. Nu trebuie renunţat la etnonimul ţigan, romul e un subterfugiu care pentru români constituie un impediment.

Scopul pentru care a scris Ileana Roman cartea este menţionat la sfârşitul Argumentului care deschide cartea: „Cauzalităţile şi singularităţile etniei ţigane merită cunoscute”.

Poeta Ileana Roman, întreprinde prin acestă cercetare o lucrare de exceptie dedicată etniei ţigăneşti. Analiza integrală a specificului lor este meritorie şi captivantă.

După părerea mea, spirtiul de libertate, manifestat de etnia ţiganilor, merge mână în mână cu inovaţia artistică. Popoarele rămase la coada dezvoltării economice, sunt inovatoare estetice. Să ne gândim la romanul Sud-American.

Acest lucru mă face să cred că şi literatura noastră va avea, în viitor, un cuvânt de spus pe plan mondial. Vorba lui Eminescu: „Cale lungă, drum de fier / Toate cântecele pier.!”

 

 

1. Ileana Roman – ŢIGANII noştri, ai voştri, ai lor, ai tuturor şi-ai nimănui

(Ed. Autografmjm, Craiova, 2010)

 

autor Lucian Gruia

http://cititordeproza.ning.com/profile/LucianGruia

Anunțuri

Comentarii închise la Ileana Roman – Ţiganii, între libertate și infracționalitate

%d blogeri au apreciat asta: