Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Capitole din Poveştile varegului Ivar de la Nipru

Posted in Uncategorized by Hopernicus on 31/05/2011

Descălecarea lui Rurik

„Povesteşte-ne cum a fost atunci”, l-am îndemnat eu pe Ivar de la Nipru în iarna care a urmat, cînd iarăşi s-a aciuat la noi ca să-şi dezmorţească ciolanele bătute de vântul aspru al Dobrogei. La timpurile descălecatului mă gândisem eu când am adus vorba despre întâmplările cele vechi. Timpul când strămoşii Olgăi (Ivar îi spunea, Helga) au părăsit Scanza cu corăbiile lor ca să se aşeze la malurile Niprului. Oaspetele vânător nu s-a lăsat îmbiat prea mult nici la povestit, nici la deşertatul ulcelei de vin pe care i-am aşezat-o alături. După ce a lăudat gustul licorii Ivar a pus deoparte pântecoasa de lut, şi-a şters mustăţile falnice şi a început aşa: Asta a fost tare demult, pe vremea când varegii încă nu auziseră de Dumnezeul cel adevărat. Pe atunci ei se rugau la zeii lor păgâni stând în picioare şi îşi îngropau căpeteniile sub movile de pământ, împreună cu femeile lor care nu răbdau să mai trăiască fără ocrotitorul care le-a părăsit. Se iscase o zaveră aşa de mare la marginea de sus a lumii că nu mai era chip să fie stinsă. Estonii, slovenii, krivenii şi vepsenii se sfădeau între ei şi, cu vorbe, dar mai ales cu tăişul săbiilor întru dovedirea dreptului pe care fiecare dintre ei jurau că-l moşteniseră. Mai marii lor s-au luat atunci şi au trecut apa cea întinsă care-i despărţea de Scanza ca să meargă la neamul rusenilor să le spună: „Pământurile noastre sunt întinse şi mănoase, dar largă e şi zâzania dintre noi. Alegeţi voi una dintre căpeteniile voastre care să vină să domnească peste noi, ca să fie pace şi înţelegere între neamuri.” Rusenii au primit cu bunăvoinţă rugămintea vecinilor de la miazăzi. Au ales dintre cei mai vrednici dintre dânşii trei fraţi. Fiecare dintre ei şi-a strâns oameni buni care ştiau să tragă la rame şi erau în stare să poarte securi la brâu şi pavăze grele după care au luat calea spre noile tărâmuri. Rurik îl chema pe cel mai bătrân dintre fraţi. Om cu braţe tari şi cu minte ageră care şi-a aşezat războinicii mai întâi în cetatea numită Ladoga iar pe urmă în Novgorod, în josul râului Volkov. Fratele mijlociu, Sineus s-a aşezat în Beloozero,  la marea cea albă, mai jos de Onega, iar mezinul, Torvald, în Izborsk, mai jos de lacul Peipus, la hotarul cu ţara estonilor. De atunci înainte, spune cronicarul, ţinuturile acelea s-au chemat ţara rusenilor.

 

*

 

artist Natalie Schor

 

Astâmpărul Doamnei Olga

Dragii mei nepoţi, apucasem să vă spun că după stârpirea războinicilor lui Mal, tronul varegilor fu preluat de fiul lui Sviatoslav. Vorba e adevărată numai pe jumătate căci de la întâmplarea cu arderea lor în saună şi până la trecerea coroanei de pe capul Doamnei Olga pe fruntea urmaşului ei a mai trecut oarece vreme. Meşterul Ivar de la Nipru îşi urmă povestea începută mai demult precum urmează: Văduva voievodului a cugetat aşa că lucrarea cu neamul drevlinilor nu fusese de tot terminată. Gândul ei era că atâta vreme cât mai marele lor, căpetenia Mal, încă mai făcea uitat tributul cuvenit vecinilor săi, răzvrătirea lui nu putea fi răbdată. Aşa s-a făcut că, la vreme priincioasă (în cronică stă scris văleatul 946), apriga femeie adună oaste şi se năpusti cu ea asupra drevlinilor. Aceştia, văduviţi cum erau de vitejii lor cei mai de soi (arşi de vii în sauna din cetatea Kievului), au fost daţi repede peste cap. Învinşilor scăpaţi cu viaţă nu le-a mai rămas alta decât să fugă şi să se adăpostească în aşezările lor întărite. Una dintre acestea se chema Iskorosten’ şi acolo s-a oprit Doamna Olga cu gând de a o lua în stăpânire. Cum izbânda nu prea se arăta la faţă, văduva s-a folosit iarăşi de vicleşug. Solii ei i-au înştiinţat astfel pe drevlinii din dosul zidurilor că mânia stăpânei lor s-a înmuiat şi că aceasta făgăduieşte să nu-i mai năpustească. Voia ei era doar aceea de a duce cu ea la Kiev un tribut simbolic: trei golumbi de la fiecare gospodărie din cetate! Bucuroşi să scape de duşmani numai cu atât, localnicii au făcut de îndată precum li s-a cerut. Noaptea care a urmat însă, varegii au legat tăciuni aprinşi de picioarele zburătoarelor şi le-au dat drumul înapoi spre cuiburile lor. Înturnate în cetate, păsările au poposit fiecare la gospodăria de unde fuseseră răpite şi aşa s-a făcut că acelea au luat foc. N-a curs multă vreme şi toată aşezarea a fost cuprinsă de flăcări. Fugarii scăpaţi de urgia pojarului au căzut în mâinile varegilor care i-au tăiat precum făcuseră odinioară neamul lui Israel, când Domnul Dumnezeu le-a dat în mână cetăţile din ţara Canaanului. Greu bir a fost pus apoi pe grumazul celor rămaşi în viaţă. După întâmplarea aceasta, Doamna Olga s-a molcomit cu adevărat, şi-a adunat vitejii şi s-a întors cu fiul ei la locurile de baştină. Asta vrea să însemne meleagurile Kievului şi nu depărtatele fiorduri ale Skanzei, de care puţini din preajma ei mai ştiau. Atât îmi aduc eu aminte din cele povestite de Ivar de la Nipru, în acea iarnă de pomină, când m-a lăsat mai sărac cu două pielicele frumos lucrate iar eu şi ai mei ne-am ales cu capul împuiat de minciuni despre vremuri de altădată. Dintr-atât însă nu ni s-au strâns băierile inimii aşa de tare încât să nu-l aşteptăm să poposească în bordeiul nostru de pe coasta Măcinului şi în iarna următoare.

NOTA: numele autorului  încă nedescoperit de către redactori

 

Anunțuri

Comentarii închise la Capitole din Poveştile varegului Ivar de la Nipru

%d blogeri au apreciat asta: