Arhiva revistei literare Faleze de piatră

douăsutezece/iubeşte şi fă ce vrei(Augustin)/în final ceva

Posted in Poezie by Hopernicus on 21/01/2011

douăsutezece

după trei zile de somn autentic şi binefăcător
în care am lovit un trunchi gol
am simţit ca un sărut apăsat că secolul meu a trecut
fără nicio dovadă, că sunt deocamdată foarte ataşat
printr-o timiditate à la Rousseau
care purta paltonul direct peste piele
de un mut,
am simţit că pot în sfârşit să trec peste toate
tristeţile mele infinit de lungi
campestre polare şi mereu în căutarea unor ieşiri
într-un soi de tocmeală am răsturnat scaunele
uşor neatent,
după trei zile am spus ’neaţa unui pahar
cu lapte câtorva pastile cafenii
mi-am pus cu reverenţă şapca şi mi-am făcut o cruce
cu gândul că învierea e mai dulce ca viaţa sau adevărul,
în sfârşit, am urcat în autobuzul care garantează înfrângerea
savurând zornăitul liniştii ca pe un monolog binemeritat.

iubeşte şi fă ce vrei (Augustin)

ce-ar fi dacă până la urmă s-ar descoperi
nu doar credibil
ci pe undeva logic sau inductiv
că Dumnezeu se ocupă exclusiv cu viaţa şi moartea
şi nu cu toate bălăriile şi caraghioslâcurile
cu care ne îndestulăm ca nişte tăciuni avizi,
poate că El şi-a făcut treaba
ca un părinte şi acum şade liniştit
într-o gaură neagră ca un păianjen care trimite
razele soarelui pudra ploilor şi fulgerul
prin metoda bulgărelui de zăpadă prăvălit la vale
fără nicio nostalgie odioasă,
drăgăstos dar probabil de o frumoasă mizantropie.

în final ceva

toate strigătele mele neauzite de bucurie orele
de lectură desişurile înverzite în cristalin
toate sunt reci acum şi ţepoase
precum nişte cozi de cometă uitate într-o mare debara,
îngrozit îmi spun că toate monologurile
nu sunt decât alte drumuri un soi de căutare a revărsării
dar îmi pierd greutatea, precum o lacrimă,
sângele meu miroase a peşte,
îngrozit constat că altcineva e mai mult decât mine,
va ajunge în final ceva din tot ceea ce am crezut că sunt?

autor Dan Iordache

http://cititordeproza.ning.com/profile/IordacheDan

http://dancristianiordache.blogspot.com

Reclame
Tagged with:

Comentarii închise la douăsutezece/iubeşte şi fă ce vrei(Augustin)/în final ceva

%d blogeri au apreciat asta: