Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Marin Codreanu – DADA (Partea I-a) (Editura SemnE, Bucureşti, 2009)

Posted in Despre cărţi by Hopernicus on 11/12/2010

DICŢIONARUL SCRIITORILOR ŞI PUBLICIŞTILOR TELEORMĂNENI (Ed. Rocriss, 2005), întocmit de Stan V.Cristea, consemnează peste 800 de nume de mânuitori ai condeiului, născuţi sau trăitori în acest spaţiu geografic. Să reprezinte „câmpia împădurită” un areal aparte în geografia noastră literară? Scriitorii acestei zone au caracteristici comune? Să ne gândim la cei mai reprezentativi: Marin Preda, Zaharia Stancu, Gala Galaction şi Dimitrie Stelaru.

Există la aceşti scriitori o melancolie crepusculară, o atmosferă de sfârşit a vieţii ţărăneşti tradiţionale, o sacralitate sfâşietoare şi o ploaie celestă de himere. Să fie aceste stări determinate inconştient de câmpia împădurită a Teleormanului?Dacă acceptăm că spaţiul geografic/formele de relief determină, prin inconştientul individual şi colectiv, stilul specific (aşa cum a făcut Blaga pe urmele lui Frobenius, inventând matricea stilistică), am putea aplica această teorie şi la câmpia teleormanului. Ce caracteristici spirituale ar putea induce formele de relief în sufletele artiştilor? Muntele produce, datorită vicisitudinile geografice şi climatice, personalităţi puternice, dârze, neclintite, libere, solare. Zona subcarpatică ar fi mai pitorească, mioritică, ritmurile creaţiilor artistice urmând sinuozitatea deal-vale, analizată/teoretizată de Blaga.

artist Lavinia Musat, Optic

Spaţiul mioritic eminescian ar putea fi sugerat, tot după Blaga, de valurile mării, care, prin formele lor, pot fi identificate fictiv cu imaginea unor dealuri şi văi fluide. Bărăganul, în concepţia lui Vasile Băncilă, prin monotonia peisajului, ar creea halucinaţii ca şi deşertul, viziuni care aparţin regimului nocturn al imaginii. „Câmpia împădurită”, după părerea mea, ar putea realiza o sinteză între deal/munte şi câmpia aridă. Pădurea, specifică zonelor de deal şi munte, produce dârzenie, cavalerism, demnitate şi o viziune solară asupra lumii. Câmpia teleormăneană nu mai e atât de monotonă ca Bărăganul, fantezia nocturnă e mai temperată, apocalipticul devine crepuscul. Poetul Ion Mircea în volumul de versuri PIRAMIDA ÎMPĂDURITĂ, conferă organicitate acestei forme abstracte, cu ajutorul copacilor. La Marin Preda (modelul lui Marin Codreanu), se pot decela cu uşurinţă  aceste aspecte. Romanele şi nuvelele lui Marin Preda: Întâlnirea din pământuri, Ana Roşculeţ, Desfăşurarea, Moromeţii, Ferestre întunecate, Îndrăzneala, Risipitorii, Imposibila întoarcere, Marele singuratic, Delirul, Cel mai iubit dintre pământeni, alcătuiesc o frescă a lumii munteneşti (ţăraneşti şi citadine) în perioada interbelică şi a celui de-al doilea război mondial. Moromete şi Victor Petrini sunt personaje tipice pentru voinţa neînduplecată şi comportamentul neîngrădit de reglemetările sociale.

Marin Codreanu îşi propune de la început să facă un singur roman fluviu, având ca model fresca pe care ar fi  ar fi vrut s-o realizeze Marin Preda. Desigur, nu vreau să afirm că Marin Codreanu ar avea forţa expresivă a modelului său exemplar. Autorul DADEI a scris câteva volume de versuri, care se lasă citite prin cheie simbolică sau alegorică. Stilul nemetaforic al versurile cred că l-a ajutat în scrierea unei proze realiste needulcorată liric. În primul volum al romanului DADA, Marin Codreanu abordează perioada de începere a celui de-al doilea război mondial (lunile septembrie-octombrie 1939),  va continua cu perioada   celul de-al doilea război mondial, şi poate va ajunge, în final, aproape de zilele noastre.

În prefaţa romanului DADA, Petre Ionescu semnalează parfumul moromeţian. Într-adevăr Marin Codreanu, născut  la 16 sept 1937 în satul Ştirbeţi, comuna Cucuieţi, jud. Teleorman, aparţine lumii descrise de Marin Preda. Curtea lui Mantu, descrisă de Marin Codreanu, este şi ea un fel de grădina a lui Iocan. Aici, Mantu, cel mai bine informat dintre săteni, întrucât avea un radio cu galene, le comunica ştirile consătenilor. Cel mai mult îi place să povestească, urmând o regie proprie menită să impresioneze auditorii (exemplificând cu lecturi din revistă), moartea la datorie a fiului său Vasile, la 4 septembrie 1939. Soldatul fusese ucis, împreună cu alţi cinci grăniceri şi cu sergentul lor, de o formaţie paramilitară hortystă, la Diosig, cu o zi înainte de predarea pichetului grăniceresc românesc către grănicerii unguri, în urma Diktatului.

Cu toată durerea suferită, Mantu este mândru că fiul său  a murit ca un erou. Personajele romanului posedă caracteristicile puternice ale omului de la munte: hotărâte, dârze, descurcăreţe şi nu se supun constrângerilor legale decât până la un anumit punct. Ca să îşi facă dreptate, Didina, fiica lui Mantu, îl dă în judecată pe calomniatorul care o acuza de imoralitate în lipsa soţului plecat în armată şi în instanţă, enervându-se îl bate cu registrul de stare civilă, pe care îl distruge, motiv pentru care este amendată cu doi poli (sumă importantă pe vremea aceea). Născând un băieţel şi neştiind cum să se descurce, apelează la părinţii ei. Mama ei, Dada Maria (de la care romanul îşi trage numele) o sfătuieşte să-i trimită o telegramă soţului ei, Petruţ, aflat în cazarmă. Petruţ este şi el un personaj robust, bine conturat, destoinic. Acesta părăseşte cazarma şi după multe peripeţii reuşeşte să-şi rezolve treburile şi să se întoarcă până a doua zi la unitatea militară. Marin Codreanu construieşte cu mână sigură arhitecturi epice. Un episod crud şi tandru îl constituie drumul lui Mantu cu boerul Victor Kisim la Roşiori, pentru ca primul să plătească amenda Didinei, iar apoi, cei doi să-şi facă un control medical de rutină.

Mantu nu are prea mari probleme cu sănătatea, dar doctorul Noica îi prezice boierului că nu va mai trăi decât trei luni. La întoarcere în sat, boierul moare instantaneu, aflând de sfârşitul tragic al fiului său Tomică, prins de cureaua morii familiei. Alt personaj, mândru şi liber, este comandorul de aviaţie Gheorghe Miclescu, cel care după părerea mea îl are ca model pe Victor Petrini, eroul romanului Cel mai iubit dintre pământeni, scris de Marin Preda. Miclescu are curajul de a riposta la acuzaţia generalului de brigadă Dan Teodorescu (făcută la sugestia sorei reginei Elisabeta) că a deranjat tot litoralul cu zgomotul produs de escadrila sa, într-o aplicaţie la joasă înălţime. Comandorul se păstrează demn şi în consiliul de coroană, demonstrând că a îndeplinit o misiune, şi nu a încălcat ordinele. Este numit comandantul Aerodromului Pipera din garnizoana Bucureşti.

Prima parte a romanului Dada este convingătoare ca proză realistă. Autorul se dovedeşte un bun cunoscător al relaţiilor interumane între diverse categorii sociale (ţărani – boieri), statornicite altfel decât de pe poziţiile luptei de clasă cu care ne-a îndoctrinat socialismul. Aşteptăm continuarea romanului pentru a vedea cum va mai răbufni în conştiinţa autorului, câmpia împădurită a Teleormanului.

autor Lucian Gruia, redactor la revista Faleze de piatră

http://cititordeproza.ning.com/profile/LucianGruia

Reclame

Comentarii închise la Marin Codreanu – DADA (Partea I-a) (Editura SemnE, Bucureşti, 2009)

%d blogeri au apreciat asta: