Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Cărţi fără coperți

Posted in Numărul pe luna mai (5) by Hopernicus on 30/04/2010

(fragment)

Spovedania, părinte, e ca o carte fără coperţi…ori ca o femeie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, învelită doar în năvodul vreunui pescar, ca în basmele noastre din bătrâni… Ce aş putea să-ţi spun eu dumitale, când adevărul gol-goluţ îl cunoaşte doar bunul Dumnezeu şi numai el îmi poate cumpăni faptele, spre a-mi hotărî calea din urmă…?

Taina spovedaniei este moştenire apostolică, apropiind vinovatul de iertarea dumnezeiască. Nu preotul iartă, ci Dumnezeu ascultă căinţa. Cărţi fără coperţi sunt spovedaniile, copaci jupuiţi a căror sevă dureroasă, niciodată pe deplin încăpând în cuvinte, se strecoară în colivia viselor amendate de lama tăioasă şi cenuşie a dimineţii.

**

În casa din spate – de fapt, bucătăria care dădea în camera bunicilor şi în care locuiam împreună cu părinţii -, nu-mi plăcea să stau. Era întunecoasă, peste zi tot acolo se prepara mâncarea, pereţii rămânând impregnaţi cu mirosul de ulei rânced care parcă şi acum îmi invadează nările. Până când, devenind şcolăriţă, a fost tras un fir electric de care atârna un bec, ani buni (o eternitate pentru mine) am fost obligată să merg la culcare devreme, în timp ce strada vuia încă de larma tovarăşilor mei de joacă. Dormeam pe un pat improvizat din nişte cufere de lemn din Primul Război Mondial, lipit de peretele igrasiat cam jumătate de metru de la cimentul rece al pardoselii acoperite cu covoare muscelene ţesute de fosta menajeră, copilă necăjită adusă de la ţară, şcolită, măritată şi înzestrată de Maia, devenită nevastă de tovarăş important şi, din câte spuneau vecinii, cam… povestitoare pe la birouri cu ochi albaştri. Nici până în ziua de astăzi nu cred că ar fi putut să ne facă vreun rău, era harnică, veselă, cam prostuţă, ce-i drept, dar incapabilă de mârşăvii. Dar era o vreme în care fiecare bănuia pe fiecare.

artist Anca Jitariu

Cum spuneam, acasă nu îmi plăcea să stau. Tata mi se părea aspru, mama era veşnic nemulţumită, când nu se pupau, se certau îngrozitor, iar eu aveam impresia că totul se întâmplă din cauza mea, fiindcă nu mă puteam abţine să mă joc cu copiii de pe stradă, în ciuda interdicţiei de a vorbi cu ei ori cu părinţii lor şi, mai ales, de a intra în casa (curtea) vreunuia dintre ei. Mi se părea nedrept şi plictisitor să mă joc de una singură în curticica unde soarele nu pătrundea niciodată; aşa că escaladam gardul de fier şi evadam spre maidanul de lângă Scăricică, bodega de unde, uneori, în liniştea serilor cu parfum de iasomie şi regina nopţii, o auzeam cântând pe Maria Tănase. Vizavi de actualul Institut de Inframicrobiologie, cârciumioara fusese amenajată într-o casă cu cerdac (astăzi, demolată) de pe vremea lui Anton Pann. Nu departe, se întindea, abandonată, fosta grădină a zarzavagiilor bulgari de pe vremea când Cadrilaterul era al nostru. Pe atunci, marfa lor avea mare trecere. După cedare, gospodarii se întorseseră în ţara lor, înfrânţi şi de concurenţa oltenilor cu cobiliţe, care îşi lăudau marfa cu glas răsunător şi cântat din poartă-n poartă, la întrecere cu iaurgii macedoneni, iar locul se pârlogise, transformându-se într-un ideal teren de joacă pentru…  bad boys.

La vremea aceea, încălţămintea predilectă a copiilor din mahala o constituiau tenişii. Vara – tenişi, iarna – bocanci, sau, mai rău, în cazul meu, cizme de cauciuc, trase peste două perechi de şosete împletite de Maia din lână atât de aspră încât îmi însângerau picioarele. O pereche de bocanci adevăraţi – în situaţia în care tata fusese dat afară din armată, ca element duşmănos – ar fi depăşit bugetul a două familii care supravieţuiau doar din pensia bunicului. Cizmele acelea de cauciuc şi peretele cu igrasie, mâncarea puţină şi săracă, lacrimile mamei, certurile, mândria (nejustificată, consideram eu, fiindcă toţi vecinii erau săraci) cu care familia se izola şi mă izola de restul lumii – toate acestea, într-o primă fază, m-au înfuriat peste măsură, cu atât mai dulce fiind gustul „fructului oprit”. Ştiindu-mă încăpăţânată, tocmai pentru a-mi putea controla drumurile, vara, părinţii îmi cumpărau tenişi… albi. Cum răul e molipsitor, părinţii copiilor din vecini le-au urmat exemplul. Numai că… orice acţiune determină o reacţiune. Aşa că trecătorul prin zona maidanului putea vedea, de dimineaţă până seara, odihnindu-se, frumos înşiruite, odihnindu-se pe marginea pârloagei, zece perechi de tenişi albi, în timp ce nouă băieţi şi o fată (asta eram eu) jucau fotbal desculţi, cu o minge de cârpă. Spre seară, nu neapărat sătui de joacă, dar lihniţi de foame, transpiraţi şi murdari, cu tenişii (a căror albeaţă imaculată putea fi refăcută cu scuipat şi cretă Pionier) în mână, ne spălam la cişmeaua de pe stradă, astăzi inexistentă, şi ne întorceam acasă, cu priviri angelice şi candide. Asta, până într-o zi când, din motive pe care nu mi le amintesc, m-am bătut cu un băiat şi, din viteză, i-am spart nasul, iar el mi-a dat cu o piatră în frunte, făcându-mi un cucui cât toate zilele. Trânta era ceva obişnuit pentru noi, copiii, şi nimeni n-a făcut caz de faptul în sine, ba, la cişmea, chiar ne-am împăcat, stabilind să mergem a doua zi la furat de pere din vecini. Mă înţelegeam de minune cu tovarăşii mei de joacă, ei mă învăţau să mă bat, să fentez lovituri, iar eu, fiind… şmecheră – creierul –, inventam tot felul de ustensile care să ne condimenteze distracţia. Cea mai mare invenţie era… hoaţa: o prăjină din acelea cu care gospodinele înălţau frânghiile cu rufe puse la uscat, cu cârlig şi pungă pentru furat fructele din pom. Îi proiectasem şi o pârghie din sârmă, dar negăsind nicăieri aşa ceva, ne descurcam, rudimentar, cu o sfoară groasă care nu o dată s-a blocat, rămânând agăţată în pom cu prăjină cu tot. Dar asta e altă poveste.

După  trânta de pe maidan, ajungând acasă şi  observând în oglindă cucuiul ce începea să se albăstrească, am luat rapid foarfecele bunicii şi mi-am retezat părul în aşa fel încât noua frizură, cu breton – nu tocmai la modă în acei ani – să mascheze dovada vinovăţiei. Maia m-a privit lung, dar n-a spus nimic, iar ai mei erau atât de prinşi în ceartă încât părea că nici nu mi-au sesizat apariţia. M-am liniştit, mi-am mâncat cuminte macaroanele şi am adormit buştean. Totul ar fi fost în regulă dacă, la vreo jumătate de oră după aceea, n-ar fi bătut, cu furie, în poartă, o vecină. În spatele ei, cu obrajii ca focul, tovarăşul meu de joacă şi de bătaie se dădea de ceasul morţii. Am îngheţat…

– Uite, madam, ce podoabă de copil ai! Uite ce i-a făcut băiatului meu! I-a spart nasul. Dacă n-o baţi dumneata, să ştii că ţi-o bat eu! Halal educaţie! Toată ziua stă pe maidan cu băieţii. Joacă fotbal. Asta-I joacă? N-are şi ea o păpuşă? Să stea cu fetele de vârsta ei! Tare vă mai ţineţi dumneavoastră cu nasul pe sus, da’ nu sunteţi în stare să vă supravegheaţi singurul copil. Eu am trei băieţi şi tot nu sunt aşa de răi ca fata asta…

La toate câte se vor fi întâmplat în ziua aceea acasă în absenţa mea, cu siguranţă, insolita apariţie era bomboana de pe colivă. Mama amuţise. Tata, care stătea pe margine patului şi tocmai reuşise să-şi scoată o cizmă, rămăsese cu mâna în aer. Nu ştiu nici acum ce declic s-o fi produs în capul lui, căci, într-o fracţiune de secundă, a apucat de sub pat şanul de lemn, cu cizmă cu tot, şi a început să-l rotească deasupra capului. Dintr-un salt a fost lângă femeie, a lăsat… arma, a prins-o de mijloc şi a ridicat-o ca pe un copil, măcar că nu era tocmai uşurică. Surprinsă de gest, apoi ţipând şi dând din picioare ca o apucată, intrusa a amuţit în momentul în care tata a aşezat-o pe scaun.

– Stimată doamnă şi vecină, dacă mai vii la noi în fapt de seară cu gânduri rele, am să te bat cu cravaşa bătrânului. Dacă fata mea l-a pocnit pe băiatul tău, înseamnă că e un tăntălău. Dacă zici că mai ai doi, şi sunt tot ca el, nu e bine deloc. Copiii sunt copii, se mai bat, se împacă tot ei. Nu te băga şi nu-i înrăi! De fata mea am eu grijă, că văd că şi-a schimbat şi pieptănătura. De scatoalcă nu scapă, dar nu pentru că s-a bătut, ci pentru şmecherie şi nesupunere. Crezi că nu ştim că se joacă pe maidan? Ai dumitale nu tot pe acolo îşi fac veacul? Ia să vedem noi ce e sub breton! Uite ce cucui frumos! Mai ales pentru o fată. Bine măcar că e albastru, că e culoarea ei preferată! Va să zică, nici copilul dumitale nu e chiar tăntălău. Hai mai bine să bem un ceai de tei, să ne calmăm…

autor Mariana Emanuela Cristescu

născută la 20 iulie 1948, la Bucureşti.

Tatăl: Popescu-Cristescu Constantin, ofiţer de armată, pe atunci în vârstă de 25 de ani, făcuse războiul pe front ca elev-ofiţer, până în munţii Tatra – Cehoslovacia.

Mama: Liliana Georgeta, născută Stănescu, casnică.

Licenţiată în muzică, specialitatea profesor de muzică. Datorită mediei mari cu care absolvă, din 1 august 1972 este repartizată, prin decizie guvernamentală, ca redactor muzical în secţia condusă de Theodora Albescu şi Iosif Sava, colaborând, în paralel, la emisiunile TV, realizate de Silviu Gavrilă şi Adrian Dieterle. În această perioadă devine membră a Asociaţiei Tinerilor Muzicologi; semnează cronici muzicale şi în „Luceafărul” condus de Nicolae Dragoş, în cadrul unei rubrici săptămânale.

În 1976 se căsătoreşte şi se transferă la Târgu-Mureş, din 1978 funcţionând ca redactor muzical al Studioului de Radio Teritorial până la desfiinţarea acestuia, în 1985. Între 1985-1986 funcţionează ca bibliotecar în secţia muzicală a Bibliotecii Judeţene Mureş, unde realizează o impresionantă monografie – „Istoria României în pagini muzicale” (1.000 p.), instrument de lucru pentru realizatorii spectacolelor vremii, lucrare dispărută cu desăvârşire în momentul plecării unui „contingent” de ex-jurnalişti şi profesori. Are două fiice, jurnaliste. Din 1986, Mariana Cristescu este redactor la cotidianul „Steaua roşie”. După 1990 membru asociat la S.C. „Cuvântul liber” şi şefa secţiei Cultură şi Artă a cotidianului cu acelaşi nume. Redactor al revistei „Vatra Veche”, Târgu-Mureş. Este membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, jurnalist atestat prin concurs, cu Certificatul 1295 din 9 noiembrie 1993. Limbi străine: franceza, rusa, italiana, engleza (mai puţin). Nu face parte din niciun partid.

A scris mii de articole, cronici, interviuri, unele semnate şi Mariana Florea.

Creaţia:

Clovnii de ceară, poeme, Ed. Tipomur, Târgu-Mureş, 1998;

Serafim Duicu – Ochi de veghe, memorialistică, Ed. Tipomur, 2001;

Conversaţie de seară, poeme, Ed. Nico, Târgu-Mureş, 2006;

Romulus Guga – Bărci în amurg (împreună cu Nicolae Băciuţ), memorialistică, Ed. Nico, Târgu-Mureş, 2006;

Parfum de roşcove – roman-eseu, Ed. Nico, 2006;

Editori@le – publicistică, Ed. Nico, 2007.

A îngrijit volumele poetului Lazăr Lădariu apărute la Târgu-Mureş, Ed. Tipomur şi Nico, realizând în majoritatea cazurilor şi coperţile ori grafica:

Dimineţi fără coloane, 1994;

Planete pentru iscoadele albe, 1995;

Transilvania din suflet, 1996;

Ieşirea din iarnă, 1997;

Zăpezi dilernatice, 1999;

Onomastica ierbii, 2001;

Veghe cu fluturi, 2003;

Furată, trădată mereu, 2003;

Vânătoare de umbre, 2004;

Sub norii de plastic, 2005;

Litaniile cerului, 2006;

Trecerea râului, 2008;

Martor, 2009.

Naşterea umbrei, 2009.

* A mai îngrijit volumele: Colivia de vise, de Ioana Florea, Ed. Tipomur, 2000,  Mărturii dintr-un veac apus de Valeriu P. Vaida, Tipomur, 2001, Jurnal finlandez de Andrei Balint, Ed.Nico, 2009.

• Prezentă în Dicţionarul bio-bibliografic „Scriitori români mureşeni” al Bibliotecii Judeţene Mureş (Ana Cosma), 2000.

• Prezentă în antologiile de poezie mureşeană alcătuite de Nicolae Băciuţ: „Ceasul cu flori”, Tipomur, 2001, şi „Îmblânzitorul de timp”, Tipomur, 2003.

• Prezentă în antologia trilingvă (română, engleză, maghiară) „Trei decenii de poezie”, 2007, editată de Primăria Târgu-Mureş şi Revista „Vatra”.

* Prezentă în Antologia de poezie „55 de poeţi contemporani”, realizată de Valentin Becart. Ed. Arhip Art, Sibiu, 2010.

Premii:

• Premiile revistei „Ambasador” în anii 1997. 1998, 2003, 2006;

• Titlul „Cetăţean de onoare al culturii” acordat de revista „Ambasador” în 2007;

• Premiul revistei „Târnava” a Uniunii Scriitorilor, pentru publicistică culturală, în cadrul Festivalului „Lucian Blaga”, ed. a IV-a, 2004;

• Premiul Editurii „Ardealul”, pentru cărţile de poezie şi publicistică, în cadrul Festivalului „Lucian Blaga”, ed. a VII-a, 2007;

• Marele Premiu al Festivalului „Prima iubire”, ed. I, Reghin, 2006, pentru volumul „Conversaţie de seară”;

• Diploma de Excelenţă la Festivalul de poezie „Romulus Guga”, ed. a IX-a, pentru promovarea operei şi memoriei lui R. Guga;

• Diploma de Excelenţă a Primăriei din Târnăveni, pentru promovarea valorilor culturale târnăvenene.

Referinţe critice, în periodice:

Nicolae BăciuţClovnii de ceară, „Cuvântul liber”, 21 martie 1998;

Eveniment editorial: Mariana Cristescu, Conversaţie de seară, „Cuvântul liber”, 4 nov. 2006, p. 3;

Mariana Cristescu – Parfum de roşcove, Monitorul Primăriei Târgu-Mureş nr.23, ianuarie 2007;

Răzvan DucanLegitimarea unei trainice conştiinţe estetice, „Ambasador” nr. 28, 1998;

Romulus Guga – Bărci în amurg, „Cuvântul liber”, 1 nov. 2006;

Maria PiştănilăSemne ale renaşterii, „Gazeta Reghinului” nr.4, 1998; Constantin CubleşanCronica literară – Clovnii de ceară, „Curierul” Primăriei Cluj-Napoca, an V, nr. 239, 11 oct. 1999, p.6: Literatură-actualitate;

Daniela Cecilia BogdanRitualul din spatele oglinzii, „Cuvântul liber”, 13

septembrie 2006;

Ileana SanduMariana Cristescu – Conversaţie de seară, „Cuvântul liber”, 3 nov. 2006, şi Monitorul Primăriei;

Ioana FloreaEveniment editorial la Teatru 74, „Cuvântul liber”, 3 nov. 2006, p.I;

Iulian BoldeaMitologiile cotidianului – „Cuvântul liber”, 4 nov. 2006, p. 3;

Valentin MaricaRecălătorind timpul, „Cuvântul liber”, 8 nov. 2006;

Lia Vinţeler StrăuţEveniment editorial: Conversaţie de seară într-un spaţiu inedit, „Cuvântul liber”, 8 nov. 2006, p. 6;

Alex CristescuRestitutio in integrum Romulus Guga, „Cuvântul liber”, 19 oct. 2006;

Zoltan DemeterLa vremea colindelor, Conversaţie de seară şi Trăiri afective, „Cuvântul liber”, 21 nov. 2006;

Viorica FeierdanLa vremea colindelor, Conversaţie de seară şi Trăiri afective, „Cuvântul liber”, 21 nov. 2006;

Vanda AniLa vremea colindelor. Conversaţie de seară şi Trăiri afective,

„Cuvântul liber”, 21 nov. 2006;

Lazăr LădariuMariana Cristescu – Editori@le, „Cuvântul liber”, 7 iulie 2007, p.3;

Dan Lupescu„Presa culturală şi cultura presei – «Lamura» (Craiova) –

«Cuvântul liber» (Târgu-Mureş) – punţi spirituale întru susţinerea romanităţii”, în Revista „Lamura”, ianuarie 2006, şi în „Cuvântul liber”, marţi, 27 iunie 2006.

Au mai scris despre cărţile ei poetul Aurel Hancu, poetele Sorina Bloj şi Adriana Dandu – în „Cuvântul liber” ş.a., ş.a.

Referinţe critice în volume:

Daniela Cecilia BogdanRitualul din spatele oglinzii, în volumul „Timp şi

Răstimp”, Ed. Nico, 2007;

Nicolae BăciuţMariana Cristescu: Conversaţie de seară • Parfum de roşcove • Editori@le, în volumul „Maşina de citit”, Ed. Nico, 2007

Răzvan DucanLegitimarea unei trainice conştiinţe estetice, în volumul „Patrafir peste cuvinte”, Ed. Nico, 2007. În cadrul lansărilor de carte, creaţia Marianei Cristescu a fost apreciată favorabil, de asemenea, de criticii literari dr.Cornel Moraru, dr. Iulian Boldea, de medicii scriitori dr. Zeno Ghiţulescu, dr. Onoriu Corfariu şi acad. dr. Berdj Aşgian.

Interviuri acordate revistelor „Vatra Veche” (Târgu-Mureş), „Clipa” (Anaheimm California, SUA) şi „Phoenix Mission” (Arizona, SUA).

Anunțuri

Comentarii închise la Cărţi fără coperți

%d blogeri au apreciat asta: